Agenda liturgică 2018

joi, 15 februarie 2018

Sf. ap. Onisim (sec. I). Iu 1,11-25; Lc 23,1-34.44-56.

vedeţi şi: ziua anterioară * luna februarie * ziua următoare

* * *

Lecturile zilei: Iu 1,11-25 Lc 23,1-34.44-56

Iu 1,11-25: Vai lor! Că au umblat în calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core. Aceştia sunt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre obşteşti, ospătând fără sfială împreună cu voi, îmbuibându-se pe ei înşişi, nori fără apă, purtaţi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi, Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie. Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui, Ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui. Aceştia sunt cârtitori, nemulţumiţi cu starea lor, umblând după poftele lor şi gura lor grăieşte lucruri trufaşe, deşi, pentru folos, dau unor feţe mare cinste. Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Isus Hristos, Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Isus Hristos, spre viaţă veşnică. Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i, Pe alţii, smulgându-i din foc, mântuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere şi să vă pună înaintea slavei Lui, neprihăniţi cu bucurie mare, Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin!

Lc 23,1-34.44-56: Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos rege. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. Şi Pilat a zis către arhierei şi către mulţimi: Nu găsesc nici o vină în Omul acesta. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Şi Pilat auzind, a întrebat dacă omul este galileian. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Isus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L foarte tare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis iarăşi la Pilat. Şi în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în duşmănie între ei. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, A zis către ei: Aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om, din cele ce aduceţi împotriva Lui. Şi nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăşi la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Şi trebuia, la praznic, să le elibereze un vinovat. Dar ei, cu toţii, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta şi eliberează-ne pe Baraba, Care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Şi iarăşi le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Isus. Dar ei strigau, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Iar el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârşit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Isus L-a dat în voia lor. Şi pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din ţarină, i-au pus crucea, ca s-o ducă în urma lui Isus. Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Isus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Iar Isus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Isus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept, - Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui Dumnezeu. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Isus. Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă. Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege.

Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimiterile pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2018 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.