Anunț: Digi24 va transmite în direct slujba Învierii din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Postul de televiziune Digi24 va transmite în direct slujba Învierii din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, din Sfânta Noapte de Paști 2017, începând cu orele 00.00.

Slujba Învierii va fi celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, împreună cu un sobor de preoți.

Pe lângă oficiul din noaptea de Înviere și Sfânta Liturghie din ziua de Paști, Preasfinția Sa Claudiu va fi prezent și la următoarele celebrări din Catedrala Blajului, din Săptămâna Mare:

– Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare Unită cu Vecernia; Ritualul spălării picioarelor; Sfințirea Paștilor (Joia Mare, orele 09.00).

– Denia Patimilor (Cele 12 Evanghelii) – (Joia Mare, orele 19.00).

– Prohodul Domnului cu procesiune (Vinerea Mare, orele 19.00).

 

Biroul Arhieparhial de Presă

 

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia






comuta versiunea