Festivitatea de Absolvire la Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj – 2017

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Sâmbătă, 10 iunie 2017, într-un cadru festiv şi plin de emoţii, a avut loc festivitatea de absolvire a studenţilor de Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj.

Sărbătoarea a început la orele 10.00 cu Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala Sfânta Treime, de Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore, împreună cu părinții profesori care ne-au predat în perioada de formare academică.

Începând cu orele 11.15, Pr. Sincel Ioan Fărcaș a susținut o Lectio Brevis făcând referire la importanța zilei de duminică, o zi specific creştină, care simbolizează cultul adus lui Dumnezeu Făcătorul a toate dar şi repausul nesfârşit ce va veni în veacul viitor. Au urmat discursurile Decanului Facultăţii, prof univ. dr. pr. Cristian Barta, care ne-a convins că trebuie să vedem viaţa prin ochii lui Dumnezeu; Rectorul Seminarului Pr. Florian Guţiu, care a mulţumit tuturor celor implicaţi în formarea viitorilor lucrători în via Domnului; Directorul de Departament, lect univ. dr. pr. Anton Rus, care a transmis absolvenţilor convingerea că Dumnezeu va lucra lucruri mari în vieţile absolvenţilor în urma anilor de teologie, cât şi de reprezentanții absolvenţilor Adrian Popa anul IV respectiv pr. Petrișor Gherghel anul VI.

După încheierea discursurilor a urmat predarea ştafetei, adică a crucii şi a icoanei de către reprezentanţii absolvenţilor, reprezentantului anului III – Nicu Goga, și reprezentantului anului V – Ioan Bulgăr.

În încheiere, Preasfinția Sa Claudiu a felicitat studenții absolvenți şi echipa de profesori transmiţând un mesaj de speranţă, amintind tuturor că scopul fundamental al vieţii este sfinţirea sub călăuzirea Spiritului Sfânt.

Moderatorul evenimentului, conf. univ. dr. pr. William Bleiziffer, a adresat tuturor invitaţia la un prânz festiv la cantina Seminarului Teologic.

Tuturor absolvenților le dorim mult succes în viaţă și multă înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a face în toate şi întotdeauna voia Sa sfântă!

 

Absolvent Adrian POPA

Foto: P. Bleiziffer/P. Mican/N. Goga

 

 

 

 

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia