Parohia „Sfântul Petru” din Brașov în haine de sărbătoare

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Duminica dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care este hramul Bisericii parohiale, a constituit pentru comunitatea greco-catolică din Brașov un moment de bucurie.

Din încredințarea Preafericirii Sale Lucian, în mijlocul comunității s-a aflat astăzi, 25 iunie, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore. Alături de Preasfinția Sa, au concelebrat la Sfânta Liturghie Pr. paroh și Prot. de Brașov, Flavius Florea, Pr. Prot. de Făgăraș, Liviu Negrea, și alți șapte preoți.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Ierarhul a evocat viețile celor doi mari sfinți (Petru și Pavel), care sunt coloanele Bisericii universale și ale noastre ca și creștini. Făcând cu paralelă cu Evanghelia duminicii, unde ni se spune că „luminătorul trupului este ochiul”, Preasfinția Sa a precizat că Sfinții Apostoli Petru și Pavel ne pot ajuta în înțelegerea spirituală a acestui lucru. De pe ochii lor cad solzii și merg pe calea cea dreaptă. „Și solzii de pe ochii noștri o să cadă”, a continuat Preasfinția Sa, „numai întâlnindu-L pe Isus, lumina care va intra în sufletele noastre”. Episcopul i-a îndemnat apoi pe cei prezenți la această întâlnire cu Isus, care se realizează printr-o participare frecventă la Sfânta Liturghie, la Sfintele Taine și prin citirea Scripturilor.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, după cuvântul de mulțumire și de recunoștiință al Pr. Prot. Flavius Florea, Preasfinția Sa Claudiu i-a înmânat dirijorului corului „Catolica” al Bisericii Greco-Catolice „Sfântul Petru” din Brașov, maestrul Mihail Gorbonov, din partea Preafericirii Sale Lucian, o diplomă de aleasă cinstire, ca semn de prețuire pentru râvna și dărnicia atătată față de Biserică.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

 

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia






comuta versiunea