- Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică - http://www.bru.ro -

Predica Cardinalului Sandri în Catedrala Blajului

Duminică, 1 octombrie A.D. 2017.

 

Preafericirea Voastră, Cardinal Lucian,

Excelența Voastră Arhiepiscop Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România,

Preasfințiile Voastre membri ai Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România,

Excelențele Voastre.

Distinse autorități,

Cucernici Părinți, călugări, călugărițe și seminariști,

Dragi surori și frați întru Domnul!

 

  1. ”Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri este milostiv”

 

Am ascultat lectura din Evanghelia după Luca, din așa-numita „cuvântare de pe câmpie “, în capitolul al șaselea, care începe cu Fericirile și se termină cu cuvintele pe care le-am citat, și care par să fie ca o pecete a întregului fragment. Prin urmare, atitudinea la care Isus ne cheamăeste mult mai profundă decât o simplă regulă sau un comportament moral: înseamnă „să fim“ precum Tatăl, să fim în stare să semănăm în viața noastră de zi cu zi acea îndurare pe care o primimde la El mereu. Iar Dumnezeiasca Liturghie pe care o celebrăm este ca o ușă deschisă, care ne face să ne reîntoarcem la jertfa unică și definitivă a lui Cristos, El care își dă viața pe cruce pentru noi, și care îi este restituită de Tatăl în dimineața Paștilor. Dacă noi înșine nu ne dăm seama de acest dar al harului pe care îl primim, credința noastră nu va fi decât o respectarea unei religiozități exterioare, dar care nu ajunge să ne atingă inima, așa cum Isus vrea să fie cu fiecare dintre noi. Evanghelia ne oferă câteva exemple concrete de îndurare pe care putem să o manifestăm unii față de alții: să fim în stare să facem bine celor care ne voiesc răul, să dăruim în mod gratuit fără a aștepta vreo recompensă, până chiar să îi „iubim pe dușmanii noștri”. Simțim toată frumusețea și provocarea acestei chemări a Domnului, însă uneori, putem să o recunoaștem cu sinceritate, poate că ne încearcăcâte un sentiment de revoltă: de ce să iubim în acest fel, de ce trebuie să ne facem mici, lăsând cel puțin aparent loc celor care comit răul și practică nedreptatea și corupția? Domnul nu vrea să fim un popor resemnat în fața răului și al răspândirii acestuia în lume, prin minciuni și diferite forme de violență; cu toate acestea, ne cere mai întâi să medităm la cuvintele Evangheliei de astăzicontemplându-L pe El răstignit. De pe lemnul crucii, El și-a iubit dușmanii, i-a iertat pe persecutori, a dăruit viață celor care nu o meritau. Dar există ceva mai mult: El a făcut din viața Sa un dar desăvârșit, o totală abandonare încredințându-se Tatălui și voințeiSale, pentru ca noi să primim viața și iertarea păcatelor. Lumea nu este schimbată și nici nu este mântuită prin proiectele sau prin propunerile de bună credință ale noastre ale oamenilor, ci a fost răscumpărată în Cristos. Noi dorim să ne sprijinim Da-ul zilnic rostit către Dumnezeu, de Da-ul Său ce ne este descoperit în Cristos, dorim ca fidelitatea noastră față de El și față de frații noștri să fie reflectarea planului său mântuitor de a ne iubi până la sfârșit. Faptele noastre, lucrările noastre individuale și comunitarede dragoste, să fie o reflectare a luminii pascale, și precum steaua care i-a călăuzit pe magii veniți de departe, tot astfel să îi facă și pe cei necredincioși să recunoască prezența Cuvântului făcut trup. Să nu ni se pară prea ridicată această chemare, fiindcă nu facem decât să repetăm ​​cuvintele din prima lectură: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”.

2. De această „slăbiciune plină de har“ este în mod deosebit martor viu Biserica Greco-Catolică din România, începând cu Capul și Părintele ei, iubitul Cardinal Lucian: ca și pentru mulți alții, credința sa în Dumnezeu și fidelitatea față de comuniunea cu Urmașul lui Petru au fost puse la încercare, fiind ispitite să fie acoperite de întunericul persecuției și al închisorii, dar odată ce au trecut norii furtunii, au revenit la lumină și la strălucire. Totul este har, ne repetă episcopii care și-au dat viața în închisorile regimului comunist,iar noi ne încredințămrugăciunilor lorcu speranța că vom auzi în curând numele lor rostite de Biserică, recunoscându-i vrednici de cinstea altarelor prin beatificare: le mulțumesc tuturor celor care lucrează pentru această recunoaștere, dar mai presus de toate rugăciunea noastră plină de încredere își va aduce aportul decisiv. Tocmai când mă găseam în Ucraina, în urmă cu câteva luni, vizitând Biserica Greco-Catolică care Vă este soră în persecuție și în martiriu sub regimul socialist ateu, am aflat din presădespre promulgarea unui document pontifical prin care Papa a introdus o nouă posibilitate pentru începerea procesului de beatificare și de canonizare a unor credincioși: și anume dăruirea vieții. Sfântul Părinte scrie: „Este sigur că jertfirea eroică a vieții, propusă și întărită de dragoste, exprimă o imitare adevărată, deplină și exemplară a lui Cristos și, prin urmare, i se cuvine acea cinstire pe care comunitatea credincioșilor o acordă celor care au acceptat în mod voluntar martiriul sângelui, sau care au exercitat în grad eroic virtuțile creștine”. Fiind acolo, dar și vizitând comunitățile voastre în aceste zile, sunt tot mai convins că aceasta este principala cale de a rămânea fideli astăzi moștenirii lăsate nouă de către înaintași și de maeștrii noștri în credință: nu este suficient să privim la martiriul lor, să îl facem cunoscut și să fim mândri de acesta, ci este necesar ca pilda lor să ne îndemne în a-L urma alături de ei pe Cristos. Chiar și astăzi, și putem spune poate chiar mai mult astăzi, lumea are nevoie de martori credibili, de tineri capabili să facă alegeri curajoase pentru a se dărui în consacrarea preoțească, călugărească, misionară sau de căsătorie; de tineri căsătoriți care se poată înfrunta cu curaj provocările de zi cu zi ale vieții de căsătorie, ținând seama de faptul că suntsemne ale iubirii lui Dumnezeu în lume; de bărbați și de femei care să se dăruiască în sectoare precum educația, politica, asistențacelor săraci, bolnavi, marginalizați, și care să își trăiască zilnic și cu înțelepciune dăruirea de sine în vedereaunei societăți mai umane, anticipând venirea cerurilor noi și a pământurilor noi, unde se va sălășlui dreptatea și pacea. Martirii noștri ne spun: „Dacă ești al lui Cristos, trăiește pentru El, dăruiește-te Lui fără rezerve și El nu te va lăsa singur”.

 

3.Vă amintiți cuvintele pe care le-a rostit Sfântul Ioan Paul al II-lea la celebrarea Sfintei Liturghii de la București pe 8 mai 1999. Din capitală, aceste cuvinte ajungeau prin gând și afecțiune la acest iubit oraș, Blajul, supranumit „Mica Romă” : „Gândul meu nu poate să nu zboare spre Blaj. Sărut în chip spiritual acel pământ de martiriu şi îmi însuşesc mişcătoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se referă la el: Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să-l pot vedea”, și continua „astăzi sunt cu voi, fii ai Bisericii Greco-CatoliceRomâne, voi care mărturisiți de trei secole, prin sacrificii uneori ne­maiauzite, credinţa noastră în unitate…”, dorindu-și un elan nou în relațiile inter-ecleziale și ecumenice, și asupra cărora trebuie mereu să cercetăm și să repornim la drum: „Vindecați rănile trecutului prin dragoste. Suferința comună să nu nască separări, ci să izvorască minunea împăcării. Oare nu acesta este miracolul pe care lumea îl așteaptă de la cei credincioși?

4. Din „Mica Romă“ gândurile noastre se îndreaptă spre Cetatea Eternă, Roma, scaunul Urmașului lui Petru, Celcare m-a însărcinat să Vă aduc salutul Său, încurajarea și binecuvântarea Sa. El cunoaște dorul vostru arzător de a putea în curând să îl îmbrățișați pe aceste meleaguri și speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească. Până atunci, ne unim în rugăciunea de cerere și de mijlocire către PreasfântaMaică a lui Dumnezeu, în această țară numită „Grădina Maicii Domnului”,prin cuvintele cântului care răsuna pe buzele voastre în timpul persecuției: „Nu lăsa Măicuță să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor Tale”. Amin.