Sărbătoarea parohiei „Sfântul Petru” din Brașov, încununată de prezența Preasfinției Sale Claudiu

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, premergătoare sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care este hramul Bisericii parohiale, a constituit pentru parohia greco-catolică „Sfântul Petru” din Brașov un moment de bucurie.

Momentul de sărbătoare a început în după-amiaza zilei de 23 iunie 2018, cu a IX-a ediție a reuniunii corale „Pietrele Credinței”, organizată sub egida Protopopiatului greco-catolic Brașov, de către Prof. Mihail Gorbonov. Formațiile corale participante au fost: Corala „Catolica” de la Biserica Greco-Catolică „Sfântul Petru” din Brașov; corul „Polifonia” din Săcele, jud. Brașov și corul de cameră „Astra” din localitate. La eveniment a participat și Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, care le-a transmis celor prezenți un mesaj cu o încărcătură spirituală deosebită.

Asăzi, în prezența unui număr mare de credincioși, Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie, împreună cu Pr. paroh și Prot. de Brașov, Flavius Florea, Pr. Prot. de Făgăraș, Liviu Negrea, și alți cinci preoți. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul „Catolica”. Semnalăm prezența autorităților Consiliului Județean Brașov.

După ce a transmis salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre sfințenie. A subliniat chemarea Evangheliei de a trece de la credința profesată cu buzele, la credința profesată cu inima, pentru a putea vedea în viață minunile. I-a îndemnat pe credincioși să asculte glasul Domnului de pace și de liniște, cerând inspirația divină pentru a face lucrurile bine. Totodată – a continuat Preasfinția Sa – „suntem invitați să fim picături de apă în lumea în care trăim și să facem să strălucească în noi scânteia de divinitate pe care o posedăm”. A evocat apoi exemplele de sfințenie ale apostolilor Petru și Pavel și ale Sfântului Ioan Botezătorul, figuri care ne invită să alegem esența vieții.

Tot în această zi, 10 copilași din parohie au primit pentru prima dată în mod solemn Sfânta Împărtășanie, un moment semnificativ de întâlnire cu Dumnezeu, nu doar pentru persoana în sine, ci și pentru familie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, după sfințirea icoanelor cu stațiunile Căii Sfintei Cruci și după un moment artistico-spiritual oferit de câțiva tineri din parohie, Pr. paroh și prot. Flavius Florea a adresat un cuvânt de mulțumire și recunoștiință Preasfinției Sale Claudiu și tuturor celor prezenți.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

Foto: Stelian Ilea/Flavia Florea

 

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia