Sfințirea bisericii greco-catolice din Visuia

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Parohia greco-catolică ”Nașterea Maicii Domnului„ din Visuia (Bistrița-Năsăud), a cunoscut, duminică 9 septembrie, bucuria de a vedea biserica parohială sfințită după numai trei ani de la începerea lucrărilor de construcție.

Din încredințarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a împlinit ceremonia de sfințire, respectiv ungerea bisericii și a altarului cu Sfântul Mir și stropirea cu apă sfințită și așezarea moaștelor în locul pregătit din masa altarului.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, la care au asistat numeroși credincioși, autorități locale, județene și centrale, alături de pelerini veniți din parohiile învecinate.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, care a transmis salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, amintind, totodată, că sfințirea bisericii din Visuia este doar o desăvârșire a lucrării începută de cei doi călugări (Ieromonah Ioan Iacob și George Grațian) care au sfințit acest loc prin rugăciunile lor și ale zecilor de mii de credincioși care le-au trecut pragul în perioada persecuției comuniste. Aceștia, urmând modelul Maicii Domnului, căreia sau încredințat, au reușit să-și trăiască credința și să-și păstreze speranța în vremuri tulburi, zidind în frumosul loc, unde cerul se unește cu pământul, o „adevărată Catedrală Spirituală”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei Buna Vestire din Bistrița.

La finalul celebrării, părintele paroh Ioan Bande a mulțumit Preasfinției Sale Claudiu și tuturor celor care au contribuit la ridicarea locașului de cult, precum și celor care au fost prezenți la slujba de sfințire.

ACC

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia