CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XII
DESPRE MONAHI ŞI CEILALŢI CĂLUGĂRI
ŞI MEMBRI AI ALTOR INSTITUTE DE VIAŢĂ CONSACRATĂ

CAPITOLUL I
DESPRE MONAHI ŞI CEILALŢI CĂLUGĂRI

Art. I
Canoane generale

Can. 410 - (573) Starea călugărească este un mod stabil de viaţă comună într-un oarecare institut aprobat de Biserică, în care credincioşii creştini, urmându-l mai îndeaproape pe Hristos, Învăţătorul şi Exemplul Sfinţeniei, sub acţiunea Spiritului Sfânt, sunt consacraţi, în baza unui titlu nou şi special, prin voturile publice ale ascultării, castităţii şi sărăciei, pe care să le respecte sub un Superior legitim, conform normei statutelor, renunţă la lume şi se dedică în totalitate dobândirii perfecţiunii carităţii perfecte în serviciul Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru edificarea Bisericii şi mântuirea lumii ca semne care prevestesc gloria cerească.

Can. 411 - (574 § 1) Starea călugărească va fi încurajată şi promovată de către toţi.

1° Despre dependenţa călugărilor de Episcopul eparhial, de Patriarh, de Scaunul Apostolic

Can. 412 - § 1. (cf 590) Toţi călugării sunt supuşi Pontifului Roman ca Superior suprem şi au obligaţia de a i se supune şi în virtutea votului ascultării.
         § 2. (= 591) Pentru a prevedea binele institutelor şi nevoile apostolatului cât mai bine, Pontiful Roman, în baza primatului său asupra Bisericii universale, având în vedere folosul comun, poate să scoată de sub conducerea Episcopului eparhial institutele de viaţă consacrată şi să le supună sieşi sau altei autorităţi bisericeşti.

Can. 413 - (cf 589) În privinţa conducerii interne şi disciplinei călugăreşti, institutele călugăreşti, dacă dreptul nu prevede altfel, dacă sunt de drept pontifical, sunt supuse imediat şi exclusiv Scaunului Apostolic; însă, dacă sunt de drept patriarhal sau eparhial, sunt supuse imediat Patriarhului sau Episcopului eparhial, rămânând neschimbat can. 418, § 2.

Can. 414 - § 1. (cf 595) În privinţa mănăstirilor şi a congregaţiilor de drept eparhial, Episcopul eparhial are competenţa:
         1° să aprobe tipicele mănăstirilor şi statutele congregaţiilor, precum şi modificările introduse în acestea, conform normei dreptului, rămânând neschimbate cele ce au fost aprobate de către autoritatea superioară;
         2° (595 § 2) să dispenseze de la aceleaşi tipice sau statute care depăşesc puterea Superiorilor călugări şi care sunt cerute în mod legitim aceluiaşi, în fiecare caz şi sub formă de act;
         3° să viziteze mănăstirile, chiar şi cele dependente, precum şi fiecare casă a congregaţiilor din teritoriul său ori de câte ori face acolo vizita canonică, sau ori de câte ori raţiunile într-adevăr speciale, după judecata sa, îl îndeamnă să o facă.
         § 2. Aceste drepturi sunt de competenţa Patriarhului, referitor la ordinele şi congregaţiile de drept patriarhal care îşi au casa principală în limitele teritoriului Bisericii pe care o prezidează; altfel, aceleaşi drepturi faţă de toate ordinele precum şi mănăstirile şi congregaţiile care nu sunt de drept eparhial sunt doar de competenţa Scaunului Apostolic.
         § 3. Dacă o congregaţie de drept eparhial se extinde în alte eparhii, nu se poate modifica nimic în mod valid în aceleaşi statute decât cu consimţământul Episcopului eparhial al eparhiei în care îşi are sediul casa principală, după ce totuşi au fost consultaţi Episcopii eparhiali în ale căror eparhii sunt situate celelalte case.

Can. 415 - § 1. (678 § 1) Toţi călugării sunt supuşi puterii Ierarhului locului în ceea ce priveşte celebrarea publică a cultului divin, predicarea cuvântului lui Dumnezeu poporului, educarea călugărească şi morală a credincioşilor creştini şi mai ales a copiilor, formarea catehetică şi liturgică, demnitatea stării clericale, precum şi diferitele opere care se referă la apostolat.
         § 2. (628 § 2) Episcopul eparhial este cel care are dreptul şi obligaţia de a vizita fiecare mănăstire şi casă a ordinelor sau congregaţiilor situate pe teritoriul său, în ceea ce priveşte aceste lucruri, ori de câte ori face acolo vizita canonică, sau ori de câte ori, după judecata sa, motive grave îl îndeamnă să o facă.
         § 3. (681 § 1) Episcopul eparhial nu poate încredinţa călugărilor opere de apostolat sau însărcinări pentru eparhia proprie, decât cu consimţământul Superiorilor competenţi, rămânând neschimbat dreptul comun şi respectându-se disciplina călugărească, caracterul propriu şi scopul specific institutelor.
         § 4. (cf 1320) Călugării care au comis un delict în afara casei şi nu au fost pedepsiţi de către propriul Superior, după ce a fost prevenit de Ierarhul locului, pot fi pedepsiţi de acesta, chiar dacă au ieşit din casă în mod legitim şi s-au reîntors în casă.

Can. 416 - (cf 678 § 3) Patriarhii, şi de asemenea Ierarhii locului, vor promova întâlnirile cu Superiorii călugărilor la timpul stabilit şi ori de câte ori consideră oportun, pentru ca, împreunându-şi părerile, să acţioneze în concordanţă cu privire la operele de apostolat exercitate de către membri.

Can. 417 - (cf 683 § 2) Dacă s-au strecurat abuzuri în casele institutelor de drept patriarhal sau pontifical, ori în bisericile acestora, iar Superiorul a neglijat să ia măsuri, după ce a fost admonestat de către Ierarhul locului, acelaşi Ierarh al locului are obligaţia să înainteze imediat cazul autorităţii căreia îi este supus imediat acelaşi institut.

2° Despre Superiorii şi despre membrii institutelor călugăreşti

Can. 418 - § 1. (620) Superiorii majori sunt: Preşedintele confederaţiei monastice, Superiorul mănăstirii sui iuris, Superiorul general al ordinului sau al congregaţiei; Superiorul provincial, vicarii acestora şi alţii, care au putere asemănătoare provincialilor, şi de asemenea cei care, dacă lipsesc cei de mai sus, le urmează între timp în mod legitim în funcţie.
         § 2. Numele de Superior al monahilor şi a celorlalţi călugări nu îl include pe Ierarhul locului şi nici pe Patriarh, rămânând neschimbate canoanele care atribuie Patriarhului sau Ierarhului locului o putere asupra lor.

Can. 419 - § 1. (592 § 1) Preşedintele confederaţiei monastice, Superiorul mănăstirii sui iuris neconfederate şi Superiorul general al ordinului sau al congregaţiei trebuie să trimită cel puţin la fiecare cinci ani autorităţii căreia îi sunt imediat supuşi, o relatare privind starea institutului pe care îl conduc, după formula stabilită de aceeaşi autoritate.
         § 2. Superiorii institutelor de drept eparhial sau patriarhal vor trimite o copie a relatării şi Scaunului Apostolic.

Can. 420 - § 1. (628 § 1) Superiorii majori pe care tipicul mănăstirii sau statutele ordinului sau congregaţiei îi desemnează la sarcina de vizitator, la timpul fixat de acestea, vor vizita personal sau prin alţii, dacă sunt împiedicaţi în mod legitim, toate casele supuse lor.
         § 2. Membrii se vor comporta cu încredere faţă de vizitator, căruia trebuie să-i răspundă la întrebările puse lor în mod legitim, conform adevărului, în caritate; nimeni nu are voie să-i împiedice în nici un fel pe membri de la această obligaţie, sau să împiedice în alt fel scopul vizitei.
         § 3. Ierarhul locului trebuie să viziteze toate casele călugăreşti, dacă Superiorul major, care este competent de drept să viziteze, în decurs de cinci ani nu le-a vizitat şi, admonestat fiind de Ierarhul locului, a neglijat să o facă.

Can. 421 - (cf 619) Superiorii au obligaţia gravă să se îngrijească astfel încât membrii încredinţaţi lor să-şi conformeze viaţa după tipic sau statutele proprii; Superiorii îi vor ajuta pe membri prin exemplu şi îndemnuri pentru a-şi atinge scopul stării călugăreşti, se vor îngriji în mod corespunzător de nevoile lor personale, se vor îngriji şi îi vor cerceta cu râvnă pe cei bolnavi, îi vor certa pe cei neastâmpăraţi, îi vor mângâia pe cei slabi de suflet, vor fi răbdători faţă de toţi.

Can. 422 - § 1. (627) Superiorii vor avea un consiliu permanent constituit conform normei tipicului sau statutelor, de a cărui operă se vor folosi în exercitarea funcţiilor lor; în cazurile prescrise de drept sunt obligaţi să ceară consimţământul sau sfatul lor, conform normei can. 934.
         § 2. Prin dreptul particular se va stabili dacă în casele în care trăiesc mai puţin de şase membri trebuie avut consiliul sau nu.

Can. 423 - (634 § 1) Mănăstirea, confederaţia monastică, ordinul şi congregaţia, provinciile lor şi casele legitim înfiinţate, sunt prin dreptul însuşi persoane juridice; tipicul sau statutele pot însă exclude sau restrânge capacitatea lor de a dobândi, de a poseda, de a administra sau de a înstrăina bunurile temporare.

Can. 424 - (635 § 2) În tipic sau în statute se vor stabili normele privitoare la folosirea şi administrarea bunurilor, pentru a favoriza, exprima şi ocroti propria sărăcie.

Can. 425 - Bunurile temporare ale institutelor călugăreşti sunt reglementate de cann. 1007 - 1054, exceptând cazul în care dreptul comun prevede altfel sau rezultă altfel din natura lucrurilor.

Can. 426 - Călugării, toţi şi fiecare în parte, Superiorii şi supuşii, trebuie nu numai să respecte cu fidelitate şi integral voturile pe care le-au depus, ci şi să-şi conformeze viaţa după tipic sau statute, respectând cu fidelitate spiritul şi intenţiile fondatorilor, şi astfel să tindă la perfecţionarea stării lor.

Can. 427 - (cf 672) Călugării, toţi şi fiecare în parte, sunt legaţi de obligaţiile prescrise pentru clerici prin dreptul comun, exceptând cazul în care dreptul prevede altfel sau rezultă altfel din natura lucrurilor.

Can. 428 - (266 § 2) Un membru cu voturi perpetue este înscris în institutul călugăresc ca şi cleric prin hirotonirea diaconală sau, în cazul unui cleric deja înscris într-o eparhie, prin profesiunea perpetuă.

Can. 429 - Scrisorile călugărilor trimise Superiorilor lor, precum şi Ierarhului locului, Patriarhului, Legatului Pontifului Roman şi Scaunului Apostolic, şi tot astfel scrisorile pe care le primesc de la aceiaşi, nu sunt supuse nici unei inspecţii.

Can. 430 - Nu este licit să se confere călugărilor titluri ale unor demnităţi sau funcţii pur onorifice, exceptând cazul în care, dacă tipicul sau statutele o permit, este vorba de titlurile funcţiilor de Superiori majori pe care călugării le-au exercitat deja.

Can. 431 - § 1. Un călugăr, din momentul primei profesiuni, fără consimţământul scris dat de către propriul Superior major, nu poate fi promovat la o demnitate sau la o funcţie în afara propriului institut, cu excepţia celor pe care le conferă Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale prin intermediul alegerii, şi rămânând neschimbat can. 89, § 2; după îndeplinirea sarcinii trebuie să se întoarcă la mănăstire, la ordin sau la congregaţie.
         § 2. (705) Călugărul care va fi Patriarh, Episcop sau Exarh:
         1° rămâne legat de voturi şi trebuie să respecte celelalte obligaţii ale profesiunii, cu excepţia celor pe care, după judecata sa prudentă, sunt incompatibile cu demnitatea sa; este lipsit de voce activă şi pasivă în propria mănăstire, ordin sau congregaţie; este scos de sub autoritatea Superiorilor şi în virtutea votului ascultării rămâne supus numai Pontifului Roman;
         2° odată îndeplinită sarcina, cel ce se reîntoarce la mănăstire, ordin sau congregaţie, pentru restul celorlalte rămânând neschimbate cann. 62 şi 211, poate avea voce activă şi pasivă, dacă tipicul sau statutele o permit.
         § 3. (= 706 § 3) Călugărul care va fi Patriarh, Episcop sau Exarh:
         1° dacă prin profesiune şi-a pierdut capacitatea de a dobândi stăpânirea bunurilor, are uzul, uzufructul şi administrarea bunurilor care îi parvin; Patriarhul, Episcopul eparhial sau Exarhul dobândesc însă proprietatea pentru Biserica patriarhală, pentru eparhie, pentru exarhat; ceilalţi [o dobândesc] pentru mănăstire sau ordin;
         2° dacă prin profesiune nu şi-a pierdut stăpânirea asupra bunurilor, îşi recuperează uzul, uzufructul şi administrarea bunurilor pe care le avea; cele care îi parvin ulterior, le dobândeşte deplin, pentru sine;
         3° în ambele cazuri, bunurile care-i parvin nu cu titlu personal, trebuie să le dispună conform voinţei donatorilor.

Can. 432 - (= 706 § 3) Mănăstirea dependentă, casa sau provincia unui institut călugăresc ale oricărei Biserici sui iuris, chiar şi ale Bisericii latine, care sunt înscrise cu consimţământul Scaunului Apostolic la o altă Biserică sui iuris, trebuie să respecte dreptul acestei Biserici, rămânând neschimbate prescrierile tipicului sau ale statutelor, care privesc conducerea internă a aceluiaşi institut şi privilegiile acordate de Scaunul Apostolic.