CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XII
DESPRE MONAHI ŞI CEILALŢI CĂLUGĂRI
ŞI MEMBRI AI ALTOR INSTITUTE DE VIAŢĂ CONSACRATĂ

CAPITOLUL I
DESPRE MONAHI ŞI CEILALŢI CĂLUGĂRI

Art. III
Despre ordine şi congregaţii

Can. 504 - § 1. Ordinul este o societate întemeiată de autoritatea bisericească competentă, în care membrii, deşi nu sunt monahi, emit o profesiune care este echivalată cu profesiunea monastică.
         § 2. Congregaţia este o societate întemeiată de autoritatea bisericească competentă, în care membrii emit profesiunea cu cele trei voturi publice ale ascultării, ale castităţii şi ale sărăciei, care totuşi nu este echivalată cu profesiunea monastică, dar are putere proprie conform normei dreptului.

Can. 505 - § 1. (= 589) Un ordin este de drept pontifical dacă a fost întemeiat de Scaunul Apostolic, sau dacă a fost recunoscut ca atare printr-un decret al aceluiaşi; este de drept patriarhal însă, dacă, după ce a fost întemeiat de Patriarh, nu a obţinut decretul de recunoaştere din partea Scaunului Apostolic.
         § 2. Congregaţia este:
         1° de drept pontifical dacă a fost întemeiată de Scaunul Apostolic, sau dacă a fost recunoscută ca atare prin decretul aceluiaşi;
         2° de drept patriarhal dacă a fost întemeiată de Patriarh, sau dacă printr-un decret al aceluiaşi a fost recunoscută ca atare şi nu a obţinut un decret de recunoaştere din partea Scaunului Apostolic;
         3° de drept eparhial dacă a fost întemeiată de Episcopul eparhial şi nu a obţinut decretul de recunoaştere din partea Scaunului Apostolic sau din partea Patriarhului.
         § 3. (588 2°) Un ordin sau o congregaţie este clericală dacă, în baza scopului sau intenţiei propuse de fondator, ori în virtutea unui obicei legitim, este sub conducerea preoţilor, îşi asumă slujirile proprii hirotoniri sacre şi este recunoscută ca atare de către autoritatea bisericească.

1° Despre înfiinţarea şi despre desfiinţarea
unui ordin, congregaţii, provincii, case

Can. 506 - § 1. (579) Episcopul eparhial poate întemeia numai congregaţii, însă nici pe acestea nu le va întemeia decât după consultarea Scaunului Apostolic şi în plus, dacă întemeierea se face în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, după consultarea Patriarhului.
         § 2. Patriarhul poate întemeia ordine şi congregaţii cu consimţământul Sinodului permanent şi după consultarea Scaunului Apostolic.
         § 3. În limitele teritoriului Bisericii patriarhale, congregaţia de drept eparhial care este răspândită în mai multe eparhii din acelaşi teritoriu, poate deveni de drept patriarhal prin decretul Patriarhului, după ce s-a sfătuit cu cei interesaţi şi cu consimţământul Sinodului permanent.

Can. 507 - § 1. (cf 616 § 2) Ordinul întemeiat în mod legitim, chiar dacă este de drept patriarhal, şi chiar dacă constă într-o singură casă, nu poate fi desfiinţat decât de Scaunul Apostolic, căruia îi este rezervată dispunerea bunurilor ordinului desfiinţat, rămânând neschimbată voinţa donatorilor.
         § 2. Congregaţia de drept patriarhal sau eparhial, înfiinţată legitim, chiar şi dacă constă numai într-o singură casă, poate fi desfiinţată, în afară de Scaunul Apostolic şi de către Patriarh, în limitele teritoriului Bisericii pe care o prezidează, după consultarea celor interesaţi, şi cu consimţământul Sinodului permanent şi al Scaunului Apostolic.

Can. 508 - § 1. (621) Provincia indică o parte a aceluiaşi ordin sau congregaţie care constă din mai multe case, şi care este condusă direct de un Superior major.
         § 2. (cf 581) Împărţirea ordinului sau a congregaţiei în provincii, unirea provinciilor, circumscrierea diferită ori desfiinţarea şi întemeierea altelor noi îi aparţin autorităţii determinate de statutele ordinului sau ale congregaţiei.
         § 3. Stabilirea [destinaţiei] bunurilor provinciei desfiinţate, rămânând neschimbate dreptatea şi voinţa donatorilor, îi revine Sinaxei generale, dacă statutele nu dispun altfel sau, dacă e vorba despre o necesitate urgentă, [îi revine] Superiorului general, cu consimţământul consiliului său.

Can. 509 - § 1. (cf 609) Un ordin sau o congregaţie nu pot înfiinţa în mod valid o casă decât cu consimţământul scris al Episcopului eparhial; dacă este vorba de înfiinţarea primei case a unui ordin sau congregaţii de drept patriarhal, într-o eparhie oarecare, în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, se cere consimţământul Patriarhului sau, în celelalte cazuri, al Scaunului Apostolic.
         § 2. Cele spuse în can. 437 sunt valabile şi pentru casele ordinelor şi congregaţiilor.

Can. 510 - (cf 616) Casa unui ordin sau a unei congregaţii nu poate fi desfiinţată în mod valid decât cu consultarea Episcopului eparhial; în schimb, desfiinţarea casei unice a ordinului sau a congregaţiei este rezervată aceleiaşi autorităţi căreia îi revine suprimarea aceluiaşi ordin sau congregaţii, conform can. 507.

2° Despre Superiori, despre Sinaxe şi despre economi în ordine şi congregaţii

Can. 511 - § 1. (cf 596 § 1) În ordine şi congregaţii Superiorii şi Sinaxele au acea putere care este determinată de dreptul comun şi de statute.
         § 2. (596 § 2) În ordinele şi congregaţiile clericale de drept pontifical sau patriarhal, însă, Superiorii şi Sinaxele mai au şi puterea de conducere pentru forul extern şi intern, conform normei statutelor.

Can. 512 - § 1. (631 § 1) Sinaxa generală, care este autoritatea superioară conform normei statutelor, va fi compusă astfel încât, reprezentând întregul ordin sau congregaţie, să fie un semn adevărat al unităţii în caritate.
         § 2. (631 § 2) Nu numai provinciile şi casele, ci chiar fiecare membru poate trimite în mod liber dorinţele sale Sinaxei generale, în modul determinat în statute.

Can. 513 - § 1. (623) Pentru ca membrii să poată fi numiţi sau aleşi în mod valid în funcţia de Superior, se cere un timp corespunzător după profesiunea perpetuă, ce trebuie să fie determinat în statute, care trebuie să fie de cel puţin zece ani socotiţi de la prima profesiune, dacă este vorba de Superiorii majori.
         § 2. Dacă este vorba de Superiorul general, pe lângă acestea se mai cere pentru validitate să fi împlinit vârsta de treizeci şi cinci de ani.

Can. 514 - § 1. (624 § 1) Superiorii vor fi constituiţi pentru un timp determinat şi pe un spaţiu de timp convenabil, dacă statutele nu prevăd altceva pentru Superiorul general.
         § 2. (624 § 3) Totuşi, înainte de trecerea timpului determinat, aceştia pot fi înlăturaţi din funcţie sau transferaţi în alta, din cauzele şi după modul determinat de statute.
         § 3. (624 § 2) În statute vor fi prevăzute norme potrivite, astfel încât membrii să nu fie Superiori pe timp mai îndelungat, fără întrerupere.

Can. 515 - § 1. (625 § 1) Superiorul general va fi desemnat prin alegere, conform normei statutelor.
         § 2. (625 § 3) Ceilalţi Superiori vor fi desemnaţi conform normei statutelor astfel încât, dacă sunt aleşi, totuşi să aibă nevoie de confirmarea Superiorului major competent; dacă, însă, sunt numiţi, [numirea] va fi precedată de o consultare potrivită.
         § 3. În alegeri se vor respecta cu stricteţe cann. 947 - 960, precum şi can. 445.

Can. 516 - § 1. (cf 636 § 1) Pentru administrarea bunurilor temporare, în ordine şi congregaţii, vor exista economi: economul general care va administra bunurile întregului ordin sau congregaţii, economul provincial pentru cele ale provinciei, economul local pentru cele ale fiecărei case în parte; toţi aceştia îşi îndeplinesc funcţia sub conducerea Superiorului.
         § 2. (636 § 1) Superiorul major nu poate îndeplini singur funcţia de econom general sau de econom provincial; funcţia de econom local însă, deşi e mai bine să fie distinctă de funcţia de Superior, poate fi cumulată cu aceasta, dacă necesitatea o cere.
         § 3. Dacă statutele nu prevăd nimic despre desemnarea economilor, aceştia vor fi numiţi de către Superiorul major, cu consimţământul consiliului său.

3° Despre admiterea în ordine şi în congregaţii şi despre noviciat

Can. 517 - § 1. (643 § 1 1°) Vârsta cerută pentru admiterea validă în noviciatul ordinului sau congregaţiei este de şaptesprezece ani împliniţi; referitor la celelalte cerinţe pentru admiterea în noviciat se vor respecta cann. 448, 450, 452 şi 454.
         § 2. Nimeni nu poate fi admis în mod licit în noviciatul unui institut călugăresc al unei alte Biserici sui iuris fără licenţa Scaunului Apostolic, decât dacă este vorba de un candidat destinat unei provincii sau case, despre care aminteşte can. 432, al Bisericii proprii.

Can. 518 - Înainte de a fi admis la noviciat, candidatul trebuie să fie pregătit corespunzător, sub grija specială a unui membru experimentat, pentru un timp şi după modul determinat de statute.

Can. 519 - (641) Dreptul de a admite candidaţii la noviciat le revine Superiorilor majori, conform normei statutelor, respectând can. 453 §§ 2. şi 3.

Can. 520 - Noviciatul începe în modul prescris de statute.

Can. 521 - (647 § 1) Întemeierea sediului de noviciat, schimbarea şi desfiinţarea sa, se face prin decretul Superiorului general, cu consimţământul consiliului său.

Can. 522 - § 1. (647 § 2) Noviciatul, pentru a fi valid, trebuie făcut în casa în care îşi are sediul noviciatul; în cazuri speciale şi în mod excepţional, prin concesia Superiorului general, cu consimţământul consiliului său, noviciatul poate fi făcut în altă casă a aceluiaşi ordin sau congregaţii, sub conducerea unui membru experimentat care îndeplineşte rolul de magistru de novici.
         § 2. (647 § 3) Superiorul major poate permite ca grupul de novici să locuiască, pentru o anumită perioadă de timp, în altă casă a propriului ordin sau congregaţii, desemnată de el.

Can. 523 - § 1. (cf 648) Pentru validitatea noviciatului se cere ca acesta să dureze un an integral şi continuu; absenţa mai scurtă de trei luni, fie continuă, fie întreruptă, nu afectează validitatea, însă, dacă timpul lipsit depăşeşte cincisprezece zile, trebuie suplinit, chiar dacă a fost dedicat completării formării novicilor prin exercitări apostolice.
         § 2. Dacă în statute se prescrie un timp mai lung de noviciat, acesta nu se cere pentru validitatea profesiunii.

Can. 524 - § 1. (cf 651 § 1) La formarea novicilor va fi numit ca magistru, conform normei statutelor, un membru care se distinge prin prudenţă, caritate, pietate, ştiinţă şi respectarea stării călugăreşti, având cel puţin zece ani de profesiune şi, dacă e vorba de un ordin sau o congregaţie clericală, să fie constituit în hirotonirea preoţească.
         § 2. (651 § 2) Dacă este nevoie, magistrului i se vor da cooperatori, supuşi lui întru toate cele ce privesc conducerea noviciatului şi formarea novicilor.
         § 3. (cf 650 § 2) Numai magistrul este cel care se va îngriji de formarea novicilor şi numai lui îi revine conducerea noviciatului astfel încât nimănui nu îi este permis să se amestece în acestea, pentru nici un motiv, cu excepţia acelor Superiori cărora statutele le permit, şi a vizitatorilor; referitor la disciplina călugărească a întregii case, magistrul, în acelaşi fel ca novicii, sunt supuşi Superiorului.
         § 4. Novicele este supus puterii magistrului şi Superiorilor, şi acestora le datorează ascultare.

Can. 525 - § 1. Cele prescrise în cann. 459 - 461 sunt valabile şi pentru ordine şi congregaţii.
         § 2. (668 § 1) Înainte de emiterea profesiunii temporare, novicele trebuie să cedeze, pe întreaga perioadă de timp în care este legat prin acea profesiune, oricui preferă, administrarea bunurilor sale pe care le are în prezent, sau care eventual ar putea veni peste acestea, şi să dispună în mod liber de uzul şi uzufructul lor.

4° Despre profesiune în ordine şi congregaţii

Can. 526 - § 1. (cf 655) Profesiunea temporară cu cele trei voturi de ascultare, de castitate şi de sărăcie va fi emisă pe o perioadă de timp determinată de statute.
         § 2. Această profesiune poate fi reînnoită de mai multe ori, conform normei statutelor, însă astfel încât în total să nu se extindă pe o perioadă de timp mai mică de trei ani sau mai lungă de şase ani.

Can. 527 - (= 656) Pentru validitatea profesiunii temporare se cere ca:
         1° noviciatul să fie îndeplinit în mod valid;
         2° novicele să fie admis la profesiune de către Superiorul competent, conform statutelor, cu consimţământul consiliului său, iar profesiunea să fie primită de către acelaşi Superior, personal sau prin altcineva;
         3° profesiunea să fie exprimată şi să nu fie emisă sau primită prin forţă, frică gravă sau înşelăciune;
         4° celelalte cerute în statute pentru validitatea profesiunii să fie îndeplinite.

Can. 528 - (cf 654) Membrul cu voturi temporare are aceeaşi obligaţie de a respecta statutele ca şi membrul cu voturi perpetue; este lipsit de voce activă şi pasivă, exceptând cazul în care statutele prevăd în mod expres altfel.

Can. 529 - § 1. Prin profesiunea temporară actele contrare voturilor devin ilicite dar nu invalide.
         § 2. Această profesiune nu-l lipseşte pe membru de proprietatea bunurilor sale şi nici de capacitatea de a dobândi alte bunuri; totuşi membrului nu îi este permis să renunţe, la proprietatea bunurilor sale sub pretextul de favoare, atâta timp cât este în viaţă.
         § 3. Orice dobândeşte membrul cu voturi temporare, prin sârguinţa sa (668 § 3) sau prin ordin sau congregaţie, dobândeşte pentru acelaşi ordin sau congregaţie; dacă nu se dovedeşte în mod legitim contrarul, se presupune că membrul dobândeşte pentru ordin sau congregaţie.
         § 4. Membrul cu voturi temporare poate modifica cedarea sau dispoziţia despre care aminteşte can. 525, § 2, însă nu după bunul său plac, ci cu consimţământul Superiorului major, astfel încât modificarea cel puţin a unei părţi însemnate de bunuri să nu se facă în favoarea ordinului sau a congregaţiei; prin părăsirea ordinului sau a congregaţiei, însă, o astfel de cedare sau dispoziţie încetează să mai aibă putere.
         § 5. Dacă membrul cu voturi temporare a contractat datorii şi obligaţii, trebuie să răspundă el însuşi, exceptând cazul în care a purtat o afacere a ordinului sau a congregaţiei cu licenţa Superiorului.
         § 6. Prin profesiunea temporară este vacantă, prin dreptul însuşi, orice funcţie a celui care a emis profesiunea.

Can. 530 - (668 § 1) În congregaţii, membrul va redacta în mod liber testamentul, care va fi valid chiar şi în dreptul civil, înaintea profesiunii perpetue.

Can. 531 - Prin profesiune perpetuă membrul îşi asumă definitiv starea călugărească, pierde propria eparhie şi este ataşat cu drepturi depline ordinului sau congregaţiei.

Can. 532 - (658 2°) Pentru validitatea profesiunii perpetue, pe lângă cele cerute de can. 464, se cere să fi fost precedată de profesiunea temporară, conform normei can. 526.

Can. 533 - În ordine, profesiunea perpetuă se echivalează cu profesiunea perpetuă monastică, de aceea au valoare referitor la aceasta cann. 466 - 468.

Can. 534 - În congregaţii:
         1° efectele canonice ale profesiunii perpetue rămân aceleaşi, determinate de can. 529, referitor la profesiunea temporară, dacă dreptul comun nu prevede altfel;
         2° Superiorul major, cu consimţământul consiliului său, poate acorda membrului cu voturi perpetue, care cere aceasta, permisiunea de a ceda bunurile sale, rămânând neschimbate normele prudenţei;
         3° (cf 668 § 4) Sinaxa generală este cea care introduce în statute, dacă crede de cuviinţă, renunţarea obligatorie la patrimoniul pe care membrul l-a dobândit sau îl va dobândi, însă aceasta nu poate fi făcută înaintea profesiunii perpetue.

Can. 535 - § 1. Pentru emiterea oricărui fel de profesiune se vor respecta prescrierile statutelor.
         § 2. Documentul despre emiterea profesiunii, semnat de membrul însuşi şi de cel care, chiar dacă prin delegare, a primit profesiunea, se va păstra în arhiva ordinului sau a congregaţiei; dacă este vorba despre profesiunea perpetuă, Superiorul major trebuie să-l înştiinţeze cât mai repede pe parohul la care este înregistrat botezul membrului.

5° Despre formarea membrilor şi despre disciplina călugărească în ordine şi în congregaţii

Can. 536 - § 1. (659 § 1) Modalitatea formării membrilor este determinată în statute, respectând can. 471, § 1.
         § 2. (659 § 3) Formarea membrilor destinaţi pentru hirotonirile sacre trebuie făcută, pe lângă acestea, conform planului de formare al clericilor de care aminteşte can. 330, la sediul de studii al ordinului sau al congregaţiei, aprobată de către Sinaxa generală sau de către Superiorii majori, conform normei statutelor; dacă, însă, nu pot avea un sediu propriu de studii, conform normei can. 340, § 1, membrii trebuie formaţi sub conducerea unui îndrumător experimentat în alt seminar sau institut de studii superioare, aprobat de către autoritatea bisericească.

Can. 537 - § 1. (1019 § 1) Superiorii majori pot da, conform normei statutelor, scrisorile de demitere pentru sacra hirotonire membrilor cu voturi perpetue.
         § 2. (¹ 1021) Episcopul căruia Superiorul trebuie să-i trimită scrisoarea de demitere este Episcopul eparhial al locului în care cel ce va fi hirotonit îşi are domiciliul; este alt Episcop însă, fie dacă Episcopul eparhial a acordat permisiunea, fie dacă aparţine altei Biserici sui iuris decât cea a celui ce va fi hirotonit, fie este absent, fie, în sfârşit, dacă scaunul eparhial este vacant şi-l conduce cineva care nu este hirotonit Episcop; despre acestea este necesar ca Episcopul care hirotoneşte să fie informat în fiecare caz în parte printr-un document autentic al curiei eparhiale.

Can. 538 - § 1. (cf 663 § 3) În fiecare casă a ordinelor şi a congregaţiilor se vor celebra laudele divine conform normei statutelor şi a obiceiurilor legitime.
         § 2. (cf 663) Superiorii se vor îngriji ca toţi membrii să îndeplinească, conform normei statutelor, cele prescrise în can. 473, § 2.
         § 3. (cf 630 § 1) Membrii ordinelor şi ai congregaţiilor vor primi frecvent sacramentul penitenţei şi se va respecta can. 472, § 2.

Can. 539 - § 1. (630 § 2) Superiorii se vor îngriji ca membrii să aibă la îndemână confesori potriviţi.
         § 2. (630 § 3) În ordinele şi congregaţiile clericale de drept pontifical sau patriarhal, confesorii vor fi numiţi de către Superiorul major, conform normei statutelor; în celelalte cazuri însă, de către Ierarhul locului, după ce l-a audiat pe Superior, care trebuie să se consulte în prealabil cu comunitatea interesată.

Can. 540 - (669) În ceea ce priveşte îmbrăcămintea membrilor, se vor respecta prescrierile statutelor, iar în afara caselor proprii, şi normele Episcopului eparhial.

Can. 541 - (cf 667) Regulile privitoare la clauzură vor fi determinate în statutele fiecărui ordin sau congregaţie, conform caracterului propriu, rămânând neschimbat dreptul Superiorilor, chiar locali, de a permite altfel, pentru modalitatea de acţiune şi pentru o cauză justă.

Can. 542 - Superiorii se vor îngriji ca membrii desemnaţi de ei, mai ales în eparhia în care locuiesc, dacă de către Ierarhul locului sau de către paroh se cere ajutorul lor pentru a se ocupa de nevoile credincioşilor creştini, să ajute benevol în interiorul şi în afara propriilor biserici, rămânând neschimbat specificul şi disciplina călugărească a institutului.

Can. 543 - Membrul unui ordin sau congregaţii, care este paroh, rămâne legat de voturi şi este ţinut de celelalte obligaţii ale profesiunii şi de statute, ori de câte ori respectarea acestora se poate împăca cu obligaţiile funcţiei sale; în ceea ce priveşte disciplina călugărească, el rămâne supus Superiorului, iar în ceea ce priveşte funcţia de paroh, are aceleaşi drepturi şi obligaţii pe care le au ceilalţi parohi, şi în acelaşi fel este supus Episcopului eparhial.

6° Despre trecerea la un alt ordin sau congregaţie sau la o mănăstire sui iuris

Can. 544 - § 1. (cf 684 § 1) În limitele teritoriului Bisericii patriarhale, un membru poate trece în mod valid la un alt institut călugăresc cu consimţământul scris al Patriarhului şi cu consimţământul propriului Superior general şi al Superiorului general al ordinului sau congregaţiei la care vrea să treacă, ori, dacă e vorba de trecere la o mănăstire, [cu consimţământul] Superiorului mănăstirii sui iuris; pentru a da acest consimţământ, Superiorii au nevoie de consimţământul prealabil al consiliului lor sau, dacă e vorba de mănăstire, al Sinaxei.
         § 2. Membrul poate trece în mod valid de la o congregaţie de drept eparhial la un alt institut călugăresc de drept eparhial cu consimţământul scris al Episcopului eparhial al locului în care se găseşte casa principală a institutului călugăresc la care se face trecerea, după consultarea Superiorului general al congregaţiei de la care se face trecerea şi cu consimţământul Superiorului general al congregaţiei, ori Superiorul mănăstirii sui iuris la care se face trecerea; pentru a da acest consimţământ, Superiorii au nevoie de consimţământul prealabil al consiliului lor sau, dacă este vorba de mănăstire, al Sinaxei.
         § 3. În celelalte cazuri, membrul nu poate trece în mod valid la un alt institut călugăresc decât cu consimţământul Scaunului Apostolic.
         § 4. Pentru validitatea trecerii la un alt institut călugăresc al unei Biserici sui iuris diferite, se cere consimţământul Scaunului Apostolic.

Can. 545 - § 1. (¹ 684 § 4) Cel care face trecerea trebuie să parcurgă întreg noviciatul, exceptând cazul în care Superiorul general sau Superiorul mănăstirii sui iuris, ambii cu consimţământul propriului lor consiliu, reduc perioada de noviciat din cauza unor împrejurări speciale, însă nu mai puţin de şase luni; în timpul noviciatului, rămân valabile voturile, însă drepturile şi îndatoririle particulare pe care membrul le-a avut în ordinul sau congregaţia anterioară se suspendă, şi devine supus Superiorilor şi magistrului de novici al noului institut călugăresc, chiar şi în virtutea votului ascultării.
         § 2. După terminarea noviciatului, cel care a făcut trecerea, dacă avea deja voturile perpetue, va emite în mod public profesiunea perpetuă conform prescrierilor statutelor noului institut călugăresc; prin această profesiune el este unit pe deplin noului institut şi, dacă este cleric, este înscris ca şi cleric; cel care are însă numai profesiunea temporară, va emite în acelaşi fel profesiunea temporară măcar pe o perioadă de trei ani, exceptând cazul în care a petrecut trei ani de noviciat în mănăstirea sui iuris la care trece.
         § 3. (cf 684 § 2) Dacă în noul institut călugăresc membrul nu emite profesiunea, va trebui să revină la institutul precedent, exceptând cazul în care, între timp, a trecut durata de timp a profesiunii.
         § 4. În privinţa bunurilor şi zestrei, se va respecta can. 488, § 4.

7° Despre exclaustrare şi despre părăsirea ordinului sau a congregaţiei

Can. 546 - § 1. (688 § 1) Cel care a depus voturile temporare, după expirarea timpului profesiunii, poate să părăsească în mod liber institutul călugăresc.
         § 2. (688 § 2) Cel care, pe durata voturilor temporare, cere, pentru o cauză gravă, să părăsească ordinul sau congregaţia, poate primi de la Superiorul general, cu consimţământul consiliului său, indultul de a părăsi definitiv ordinul sau congregaţia şi de a reveni la viaţa lumească, cu efectele amintite în can. 493; în congregaţiile de drept eparhial, pentru ca indultul să aibă valoare, trebuie confirmat de Episcopul eparhial al locului în care se află casa principală a aceleiaşi congregaţii.

Can. 547 - § 1. (689 § 1) Superiorul major, pentru o cauză justă, după ce s-a consultat cu consiliul său, poate să excludă un membru cu voturi temporare de la reînnoirea lor sau de la emiterea profesiunii perpetue.
         § 2. (689 § 2) O infirmitate fizică sau psihică, contractată chiar şi după profesiunea temporară, care, după judecata experţilor, îl face pe membrul cu voturi temporare inapt pentru a-şi petrece viaţa în institutul călugăresc, constituie un motiv pentru a nu fi admis la reînnoirea profesiunii temporare sau la emiterea profesiunii perpetue, exceptând cazul în care infirmitatea a fost contractată datorită neglijenţei institutului sau din cauza muncii efectuate în institut.
         § 3. (869 § 3) Dacă membrul, pe durata voturilor temporare, a devenit dement, chiar dacă nu poate emite noua profesiune, totuşi nu poate fi demis din institut.

Can. 548 - § 1. (¹ 686) Indultul de exclaustrare poate fi acordat de către autoritatea căreia îi este supus ordinul sau congregaţia, după ce a fost audiat Superiorul general împreună cu consiliul său; impunerea exclaustrării, însă, se face de către aceeaşi autoritate, la cererea Superiorului general cu consimţământul consiliului său.
         § 2. Referitor la celelalte despre exclaustrare se vor respecta cann.489-491.

Can. 549 - § 1. (691) Membrul cu voturi perpetue nu va cere indultul de a părăsi ordinul sau congregaţia şi de a reveni la viaţa lumească decât din motive foarte grave; cererea sa o va înainta Superiorului general, care o va trimite autorităţii competente, împreună cu votul său şi al consiliului său.
         § 2. Acest indult, în ordine, este rezervat Scaunului Apostolic; în congregaţii însă, în afara Scaunului Apostolic, îl mai poate acorda şi:
         1° Patriarhul, pentru toţi membrii care au domiciliul în limitele teritoriului Bisericii pe care o prezidează, după ce l-a consultat, în cazul congregaţiei de drept eparhial, pe Episcopul eparhial;
         2° Episcopul eparhial al eparhiei în care membrul îşi are domiciliul, dacă este vorba despre congregaţiile de drept eparhial;
         § 3. Indultul de a părăsi ordinul sau congregaţia are aceleaşi efecte canonice ca şi cele stabilite în can. 493; cu privire la membrul care este constituit în hirotonirea sacră, mai este valabil şi can. 494.

Can. 550 - (cf 665 § 2) Membrul care se îndepărtează în mod ilegitim de casa propriului ordin sau congregaţie cu intenţia de a se sustrage de sub puterea Superiorilor, va fi cercetat cu grijă de aceiaşi Superiori; dacă, însă, nu revine în timpul prescris de statute, va fi pedepsit conform normei dreptului sau [va fi] chiar şi demis.

8° Despre demiterea din ordin sau congregaţie

Can. 551 - (703) Cele prescrise în can. 497 şi 498 cu privire la demitere sau la eliminare, sunt valabile şi pentru membrii ordinelor sau a congregaţiilor; autoritatea competentă însă, este Superiorul major, după ce s-a consultat cu consiliul său, sau, dacă este vorba de eliminare, cu consimţământul aceluiaşi consiliu; dacă există vreun pericol în caz de amânare şi nu mai este timp pentru a se adresa Superiorului major, chiar şi Superiorul local îl poate alunga pe membru, cu consimţământul consiliului său, şi înştiinţându-l imediat pe Superiorul major.

Can. 552 - § 1. (696 § 2) Membrul cu voturi temporare poate fi demis de către Superiorul general, cu consimţământul consiliului său, exceptând cazul în care în statute demiterea este rezervată Episcopului eparhial sau altei autorităţi căreia îi este supus ordinul sau congregaţia.
         § 2. Pentru a decide despre demitere, pe lângă alte condiţii prescrise eventual în statute, se vor respecta şi următoarele:
         1° motivele demiterii să fie grave şi, din partea membrului, să fie externe şi culpabile;
         2° lipsa spiritului călugăresc, care poate fi scandalos pentru alţii, este un motiv suficient pentru demitere dacă repetatele admonestări împreunate cu o penitenţă sănătoasă s-au dovedit zadarnice;
         3° motivele demiterii trebuie cu certitudine aduse la cunoştinţa autorităţii care demite, chiar dacă nu e necesar ca acestea să fie dovedite în mod formal; întotdeauna, însă, trebuie aduse la cunoştinţa membrului dându-i-se deplina posibilitate de a se apăra, iar răspunsurile sale vor fi supuse cu fidelitate autorităţii care demite.
         § 3. Recursul contra decretului de demitere are efect suspensiv.

Can. 553 - (cf 699) Pentru demiterea unui membru cu voturi perpetue este competent Superiorul general; pentru celelalte se vor respecta cann. 500 - 503.