CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XIX
DESPRE PERSOANE ŞI DESPRE ACTELE JURIDICE

CAPITOLUL I
DESPRE PERSOANE

Art. I
Despre persoanele fizice

Can. 909 - § 1. (= 97 § 1) Persoana care a împlinit optsprezece ani este majoră; sub această vârstă este minoră.
         § 2. Minorul, înainte de a împlini şapte ani, se numeşte copil şi se consideră că nu este responsabil de el însuşi; după şapte ani împliniţi, însă, se presupune că are uzul raţiunii.
         § 3. (= 99) Oricăruia îi lipseşte uzul raţiunii, se consideră că nu este responsabil de el însuşi şi se aseamănă cu copiii.

Can. 910 - § 1. (= 98 § 1) Persoana majoră are deplina exercitare a drepturilor sale.
         § 2. Persoana minoră este supusă, în exerciţiul drepturilor sale, puterii părinţilor sau a tutorilor, exceptând cazul în care minorii, prin dreptul divin sau canonic, sunt scoşi de sub puterea lor; în privinţa constituirii tutorilor, se vor respecta prescrierile dreptului civil, exceptând cazul în care dreptul comun sau dreptul particular al propriei Biserici sui iuris prevede altfel, rămânând neschimbat şi dreptul Episcopului eparhial, dacă este necesar, să îi constituie el însuşi pe tutori.

Can. 911 - (cf 100) Se numeşte străină persoana [care se află] într-o eparhie diferită de cea în care îşi are domiciliul sau cvasi-domiciliul; în schimb, se numeşte nomadă, dacă nu are nici un domiciliu sau cvasi-domiciliu.

Can. 912 - § 1. (= 102) Domiciliul se dobândeşte prin locuirea [cuiva] în teritoriul unei oarecare parohii sau măcar a unei eparhii, împreună cu intenţia de a rămâne definitiv, dacă nimic nu îl cheamă de acolo, sau când în realitate s-a prelungit la cinci ani compleţi.
         § 2. Cvasi-domiciliul se dobândeşte prin locuirea [cuiva] în teritoriul unei oarecare parohii sau măcar a unei eparhii, împreună cu intenţia de a rămâne cel puţin trei luni, dacă nimic nu îl cheamă de acolo, sau când în realitate s-a prelungit la trei luni complete.

Can. 913 - (cf 103) Membrii institutelor călugăreşti, precum şi a societăţilor de viaţă comună după model călugăresc, îşi dobândesc domiciliul în locul în care este situată casa în care sunt înscrişi; cvasi-domiciliul în locul în care locuirea lor s-a prelungit cel puţin la trei luni.

Can. 914 - (= 104) Soţii vor avea domiciliul sau cvasi-domiciliul comun; dintr-o cauză justă, însă, pot avea fiecare propriul domiciliu sau cvasi-domiciliu.

Can. 915 - § 1. (= 105 § 1) Minorul are în mod necesar domiciliul sau cvasi-domiciliul celui sub a cărui putere este supus; după ce a ieşit din vârsta copilăriei, poate să dobândească un cvasi-domiciliu propriu, iar dacă este scos legal de sub tutelă, conform dreptului civil, chiar şi un domiciliu propriu.
         § 2. Oricine este încredinţat în mod legitim tutelei sau îngrijirii altuia, din alt motiv decât minoritatea, are domiciliul sau cvasi-domiciliul tutorelui sau curatorului.

Can. 916 - § 1. (cf 107 § 1) Atât prin domiciliu cât şi prin cvasi-domiciliu, fiecăruia îi este destinat propriul Ierarh al locului şi paroh al Bisericii sui iuris la care va fi înscris, exceptând cazul în care dreptul comun prevede altfel.
         § 2. Parohul propriu celui care nu are nici domiciliu şi nici cvasi-domiciliu eparhial este parohul locului unde locuieşte actualmente.
         § 3. Propriul Ierarh şi paroh al nomadului este parohul şi Ierarhul locului Bisericii unde locuieşte actualmente nomadul.
         § 4. Dacă lipseşte parohul pentru credincioşii creştini ai oricărei Biserici sui iuris, Episcopul lor eparhial va desemna un paroh al unei alte Biserici sui iuris care să preia grija lor ca paroh propriu, cu consimţământul Episcopului eparhial al parohului ce urmează să fie desemnat.
         § 5. În locurile în care nu a fost înfiinţat nici măcar un exarhat pentru credincioşii creştini ai oricărei Biserici sui iuris, va fi considerat ca Ierarh propriu ai aceloraşi credincioşi creştini Ierarhul locului unei alte Biserici sui iuris, chiar al Bisericii latine, rămânând neschimbat can. 101; însă, dacă sunt mai mulţi, acela trebuie considerat Ierarhul propriu care a fost desemnat de Scaunul Apostolic sau, dacă este vorba despre credincioşii creştini ai unei oarecare Biserici patriarhale, de Patriarh cu consensul Scaunului Apostolic.

Can. 917 - (= 106) Domiciliul sau cvasi-domiciliul se pierde prin părăsirea locului cu intenţia de a nu mai reveni, rămânând neschimbate cann. 913 şi 915.

Can. 918 - (cf 108 § 1) Consangvinitatea se socoteşte pe linii şi grade:
         1° în linie dreaptă sunt atâtea grade câte persoane, scăzând pe cel de la care porneşte arborele;
         2° în linie colaterală sunt atâtea grade câte persoane în cele două linii, scăzând pe cel de la care porneşte arborele.

Can. 919 - § 1. (cf 109) Afinitatea se naşte dintr-o căsătorie validă şi subzistă între fiecare dintre cei doi soţi şi consangvinii celuilalt.
         § 2. În aceeaşi linie şi în acelaşi grad cu care cineva este consangvin al unuia dintre soţi, are afinitate cu celălalt soţ.

Art. II
Despre persoanele juridice

Can. 920 - (= 113 § 2) În Biserică, pe lângă persoanele fizice, mai există şi persoane juridice care, fie ca totalitate de persoane, fie ca totalitate de lucruri, sunt în dreptul canonic subiecte ale drepturilor şi obligaţiilor, care corespund naturii lor.

Can. 921 - § 1. (cf 114 § 1) Persoanele juridice se constituie pentru un scop corespunzător cu misiunea Bisericii, sau prin însăşi prescrierea dreptului, sau printr-o concesie specială de către autoritatea competentă, acordată prin decret.
         § 2. Sunt persoane juridice prin dreptul însuşi: Bisericile sui iuris, provinciile, eparhiile, exarhatele, precum şi alte instituţii despre care este stabilit astfel, în mod expres, prin dreptul comun.
         § 3. Autoritatea competentă nu va acorda personalitate juridică decât acelor totalităţi de persoane sau de lucruri care urmăresc un scop specific util şi care au toate mijloacele necesare care se prevăd a fi suficiente pentru a putea ajunge la scopul propus.

Can. 922 - § 1. (cf 117) Oricare persoană juridică, înfiinţată prin concesie specială de către autoritatea bisericească competentă, trebuie să aibă propriile statute, aprobate de aceeaşi autoritate, care are competenţa de a înfiinţa aceeaşi persoană juridică.
         § 2. Rămânând neschimbat dreptul comun, în statute, pentru a putea fi aprobate, vor fi prevăzute cu precizie următoarele:
         1° scopul specific persoanei juridice;
         2° natura persoanei juridice;
         3° cui îi revine conducerea persoanei juridice şi în ce fel va fi exercitată;
         4° cine reprezintă persoana juridică în forul bisericesc şi civil;
         5° cui îi revine să dispună de bunurile persoanei juridice şi cine este executorul în cazul desfiinţării persoanei juridice, a despărţirii în mai multe persoane juridice sau a unirii cu alte persoane juridice, respectând întotdeauna voinţa donatorilor şi, de asemenea, drepturile câştigate.
         § 3. Înainte ca statutele să fie aprobate, persoana juridică nu poate acţiona valid.

Can. 923 - (cf 115 § 2) O totalitate de persoane nu poate fi constituită ca persoană juridică dacă nu este compusă din cel puţin trei persoane fizice.

Can. 924 - (¹ 119) În privinţa actelor colegiale, dacă în drept nu este stabilit în mod expres altfel:
         1° au putere de drept cele care, fiind prezenţi majoritatea celor care trebuie convocaţi, a plăcut părţii în majoritate absolută din cei ce sunt prezenţi; dacă, însă, voturile sunt egale, preşedintele rezolvă paritatea prin votul său;
         2° dacă, însă, sunt atinse drepturile câştigate de fiecare, li se cere fiecăruia consimţământul;
         3° în privinţa alegerilor se va respecta can. 956.

Can. 925 - (= 120 § 2) Dacă supravieţuieşte un singur membru al unei persoane juridice şi dacă, conform statutelor, aceasta nu a încetat să existe, exercitarea tuturor drepturilor acelei persoane juridice îi revin acelui membru.

Can. 926 - § 1. Dacă nu este prevăzut altfel de drept, bunurile şi drepturile persoanei juridice lipsită de membri trebuie păstrate, administrate sau exercitate prin grija acelei autorităţi care în caz de desfiinţare are competenţa să dispună de ele; această autoritate trebuie să prevadă, conform normei dreptului, îndeplinirea fidelă a îndatoririlor care grevează aceste bunuri, precum şi să se îngrijească ca voinţa fondatorilor sau a donatorilor să fie îndeplinită întocmai.
         § 2. Înscrierea membrilor acestei persoane juridice poate fi făcută, cu respectarea normelor de drept, şi, după caz, trebuie făcută de acea autoritate căreia îi revine grija imediată a aceleiaşi persoane; la fel se procedează şi dacă membrii care rămân sunt incapabili, prin drept, să îndeplinească înscrierea.
         § 3. Numirea administratorilor unei totalităţi de lucruri, dacă nu se poate face, conform normei dreptului, se încredinţează autorităţii imediat superioare; aceleiaşi autorităţi îi incumbă îndatorirea administrării, conform normei § 1, până când va fi numit un administrator potrivit.

Can. 927 - § 1. (cf 120 § 1) Persoana juridică, prin natura sa, este permanentă; totuşi, aceasta se desfiinţează dacă este suprimată de autoritatea competentă sau dacă, în fapt, nu mai există de o sută de ani.
         § 2. Persoana juridică nu poate fi suprimată decât din motive grave, după ce au fost consultaţi conducătorii ei şi respectând cele prescrise în statute în cazul suprimării.

Can. 928 - Rămânând neschimbate cazurile prevăzute expres în dreptul comun:
         1° Patriarhul are dreptul de a suprima, după consultarea Sinodului permanent, persoanele juridice înfiinţate sau aprobate de el însuşi; cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, însă, Patriarhul poate suprima orice persoană juridică, exceptând celor care au fost înfiinţate sau aprobate de către Scaunul Apostolic;
         2° Episcopul eparhial are dreptul de a suprima, după consultarea colegiului consultorilor eparhiali, acele persoane juridice pe care le-a înfiinţat el însuşi, exceptând cazul în care au fost aprobate de o autoritate superioară;
         3° în celelalte cazuri, cel care a înfiinţat persoanele juridice nu le poate suprima valid dacă nu are şi consimţământul autorităţilor superioare.

Can. 929 - (cf 122 1°) Dacă teritoriul unei persoane juridice este astfel împărţit încât fie o parte a acestuia este unită unei alte persoane juridice, fie că partea dezmembrată este înfiinţată ca persoană juridică, trebuie împărţite cu folos şi echitate, şi bunurile comune care au fost destinate spre beneficiul întregului teritoriu, iar datoriile contractate pentru întreg teritoriul, de către autoritatea căreia îi revine efectuarea împărţirii, fiind stabilite toate obligaţiile şi fiecare în parte, şi, de asemenea, fiind stabilită voinţa fondatorilor sau a donatorilor pioşi, drepturile câştigate şi statutele prin care este condusă persoana juridică.

Can. 930 - (cf 123) După desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorinţele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câştigate şi a statutelor prin care era condusă persoana juridică desfiinţată.