CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XXV
DESPRE JUDECATA CONTENCIOASĂ

CAPITOLUL I
DESPRE JUDECATA CONTENCIOASĂ OBIŞNUITĂ

Art. VI
Despre cauzele incidentale

Can. 1267 - (= 1587) Este vorba de o cauză incidentală ori de câte ori, instanţa litigiului fiind începută, se propune o chestiune care, chiar dacă nu este cuprinsă în mod expres în cererea de introducere a litigiului, totuşi ţine atât de mult de cauză încât trebuie rezolvată de cele mai multe ori înaintea chestiunii principale.

Can. 1268 - (= 1588) Cauza incidentală se propune în scris sau oral, indicând legătura care există între aceasta şi cauza principală, în faţa judecătorului competent pentru definirea cauzei principale.

Can. 1269 - § 1. (= 1589) Judecătorul, după ce a primit cererea şi a audiat părţile, va defini cât mai expeditiv dacă chestiunea incidentală propusă are temei şi o legătură cu cauza principală, sau dacă, din contră, trebuie respinsă de la început, iar dacă o admite, va decide dacă este atât de gravă încât trebuie să fie rezolvată prin sentinţă interlocutoare sau prin decret.
         § 2. Dacă însă consideră că chestiunea incidentală nu se va rezolva înaintea sentinţei definitive, va decide să fie luată în considerare când se va defini cauza principală.

Can. 1270 - § 1. (= 1590) Dacă o chestiune incidentală trebuie rezolvată prin sentinţă, se vor respecta canoanele despre judecăţile contencioase sumare, exceptând cazul în care, ţinând cont de gravitatea lucrului, judecătorul consideră altfel.
         § 2. Dacă însă trebuie rezolvată prin decret, tribunalul o poate încredinţa auditorului sau preşedintelui.

Can. 1271 - (= 1591) Înaintea încheierii cauzei principale, judecătorul sau tribunalul poate, pentru un motiv just, să revoce sau să refacă decretul sau sentinţa interlocutoare, fie la stăruinţa unei părţi, fie din oficiu, după ce a audiat părţile.

1° Despre părţile ce nu se prezintă

Can. 1272 - § 1. (= 1592) Dacă pârâtul citat nu s-a prezentat şi nu a adus o motivaţie corespunzătoare privind absenţa sa, sau dacă nu a răspuns conform normei can. 1190, § 1, judecătorul, printr-un decret, îl va declara absent de la judecată şi va decide astfel încât cauza să-şi urmeze cursul, respectând cele de respectat, şi va proceda până la sentinţa definitivă şi la executarea sa.
         § 2. Înainte de emiterea acestui decret, trebuie să rezulte, chiar printr-o nouă citaţie, dacă este necesar, că citaţia a fost făcută în mod legitim şi i-a parvenit în timp util pârâtului.

Can. 1273 - § 1. (= 1593) Dacă ulterior pârâtul s-a prezentat la judecată sau a dat răspunsul său înaintea definitivării cauzei, poate aduce concluziile şi probele sale, rămânând neschimbat can. 1283; totuşi, judecătorul va veghea ca judecata să nu se prelungească dinadins, prin întârzieri prea lungi, ce nu sunt necesare.
         § 2. Chiar dacă pârâtul nu s-a prezentat sau nu a dat răspuns înaintea definitivării cauzei, poate să se folosească de atacul împotriva sentinţei; dacă însă dovedeşte că a fost reţinut de o piedică legitimă, pe care nu a putut-o dovedi mai repede fără vina sa, se poate folosi de cererea de nulitate.

Can. 1274 - Dacă reclamantul nu s-a prezentat în ziua şi la ora fixată pentru contestarea litigiului şi nici nu a furnizat o scuză potrivită:
         1° judecătorul îl va cita din nou;
         2° dacă reclamantul nu se prezintă după a doua citaţie, se presupune că a renunţat la instanţa litigiului;
         3° dacă însă vrea să apară ulterior în proces, se va respecta can. 1273.

Can. 1275 - § 1. (= 1595) Partea absentă de la judecată, care nu a demonstrat o piedică justă, este obligată să plătească cheltuielile de judecată făcute datorită absenţei sale precum şi, dacă este necesar, să plătească indemnizaţia celeilalte părţi.
         § 2. Dacă atât reclamantul cât şi pârâtul au fost absenţi de la judecată, fiecare din ei răspunde pentru sine însuşi de plata integrală a cheltuielilor de judecată.

2° Despre intervenţia unui terţ în cauză

Can. 1276 - § 1. (= 1596) Cel care este interesat, poate fi admis să intervină într-o cauză, în orice grad al judecăţii, fie ca parte ce-şi apără propriul drept, fie ca accesoriu, pentru a ajuta una din părţi.
         § 2. Pentru a fi admis însă, trebuie să prezinte judecătorului, înainte de concluzionare, în cauză, o cerere în care să demonstreze pe scurt dreptul său de a interveni.
         § 3. Cel care intervine într-o cauză trebuie să fie admis în acea stare a judecăţii în care se găseşte cauza; după ce i s-a acordat un termen scurt şi anulator pentru a-şi prezenta dovezile dacă cauza a ajuns la faza probatoare.

Can. 1277 - (= 1597) Judecătorul, după ce a audiat părţile trebuie să cheme la judecată un terţ, a cărui intervenţie pare necesară.

3° Despre tentative în cursul litigiului

Can. 1278 - Tentativa este un act prin care, în cursul litigiului, se modifică ceva de către una dintre părţi împotriva celeilalte, sau de judecător împotriva uneia dintre părţi sau a ambelor, care aduce unei părţi un prejudiciu şi contra sa, fie referitor la materia judecăţii, fie referitor la drepturile procesuale, dacă nu se admite de dreptul însuşi această înnoire.

Can. 1279 - Tentativa este nulă prin dreptul însuşi, pentru care judecătorul trebuie să dispună revocarea sa; se poate totuşi însănătoşi de dreptul însuşi dacă în decurs de o lună de la ziua în care a luat la cunoştinţă de tentativă, nu i se propune judecătorului chestiunea.

Can. 1280 - Chestiunile privind tentativele trebuie definite cât mai expeditiv de către judecătorul cauzei principale, dacă tentativa a fost îndeplinită de una din părţi; însă, dacă judecătorul însuşi a îndeplinit tentativa, de către tribunalul de apel.