CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XXV
DESPRE JUDECATA CONTENCIOASĂ

CAPITOLUL I
DESPRE JUDECATA CONTENCIOASĂ OBIŞNUITĂ

Art. VIII
Despre pronunţările judecătorului

Can. 1290 - (= 1607) O cauză tratată pe cale judiciară, dacă este principală, este definită de către judecător prin sentinţă definitivă; dacă este incidentală, prin sentinţă interlocutoare, rămânând neschimbat can. 1269, § 1.

Can. 1291 - § 1. (= 1608) Pentru pronunţarea oricărei sentinţe se cere ca în sufletul judecătorului să fie certitudinea morală referitoare la lucrul ce va fi definit prin sentinţă.
         § 2. Această certitudine trebuie să-i rezulte judecătorului din acte şi din probe.
         § 3. De asemenea, judecătorul trebuie să estimeze probele după conştiinţa sa, rămânând neschimbate prescrierile legii referitoare la eficacitatea unor probe.
         § 4. Judecătorul care nu a putut ajunge la această certitudine, va pronunţa că nu rezultă dreptul reclamantului şi va demite pârâtul absolvit, exceptând cazul în care este vorba despre o cauză care se bucură de favoarea dreptului, caz în care se va pronunţa în favoarea acestuia.

Can. 1292 - § 1. (cf 1609 § 1) În tribunalul colegial, preşedintele colegiului va stabili ziua şi ora la care judecătorii se vor aduna pentru a delibera şi, exceptând cazul în care un motiv special îndeamnă altfel, adunarea se va ţine în acelaşi sediu al tribunalului, în care nimeni nu poate fi prezent în afară de judecătorii colegiului.
         § 2. În ziua fixată pentru adunare, fiecare dintre judecători va aduce concluziile în scris, însă fără nume, despre meritul cauzei şi raţiunile atât de drept cât şi de fapt, datorită cărora au ajuns la aceste concluzii; aceste concluzii, împreună cu o notiţă despre autenticitatea lor semnată de toţi judecătorii, vor fi adăugate actelor cauzei, respectând secretul, rămânând neschimbat § 4.
         § 3. După prezentarea ordonată a concluziilor fiecărui judecător după precedenţă, totuşi astfel ca începutul să-l facă punătorul cauzei, va avea loc o discuţie sub îndrumarea preşedintelui tribunalului, mai ales pentru a stabili de comun acord ceea ce trebuie hotărât în dispozitivul sentinţei.
         § 4. În cadrul acestei discuţii însă, se permite fiecăruia să intervină asupra primei sale concluzii, însă judecătorul care nu a voit să se alăture deciziei celorlalţi, poate pretinde ca în caz de apel concluziile tuturor judecătorilor să fie trimise tribunalului superior, fără divulgarea numelor.
         § 5. Însă, dacă în prima discuţie judecătorii nu vor sau nu pot ajunge la o sentinţă, decizia va putea fi amânată pentru o nouă adunare, totuşi nu peste o săptămână, exceptând cazul în care instrucţia cauzei trebuie completată, conform normei can. 1283.

Can. 1293 - § 1. (= 1610) Dacă judecătorul este unic, sentinţa o redactează el însuşi.
         § 2. În tribunalul colegial sentinţa va fi redactată alegând motivele din cele pe care fiecare judecător le-a prezentat în discuţie, exceptând cazul în care majoritatea judecătorilor au definit care sunt motivele preferate; apoi sentinţa va fi supusă aprobării fiecărui judecător în parte.
         § 3. Sentinţa va fi publicată în nu mai mult de o lună, socotită de la închiderea cauzei, exceptând cazul în care în tribunalul colegial judecătorii au fixat o perioadă mai lungă pentru un motiv grav.

Can. 1294 - (= 1611) Sentinţa trebuie:
         1° să definească controversa dezbătută în faţa tribunalului, după ce a dat un răspuns corespunzător fiecărui dubiu;
         2° să definească care sunt obligaţiile părţilor derivate din judecată şi în ce fel trebuie îndeplinite;
         3° să expună raţiunile sau motivele, atât în drept cât şi în fapt, pe care se sprijină dispozitivul sentinţei;
         4° să stabilească despre cheltuielile judiciare.

Can. 1295 - § 1. (= 1612) Sentinţa, după invocarea Numelui divin, trebuie să exprime în ordine cine să fie judecătorul sau tribunalul, cine să fie reclamantul, pârâtul, procuratorul, indicând cu precizie numele şi domiciliul lor, cine să fie promotorul dreptăţii şi apărătorul legăturii, dacă au participat în judecată.
         § 2. Trebuie să se prezinte apoi, pe scurt, starea de fapt, împreună cu concluziile părţilor şi formularea dubiilor.
         § 3. Acestora le va urma dispozitivul sentinţei, precedat de raţiunile pe care se întemeiază.
         § 4. Se va concluziona cu indicarea locului şi a zilei când a fost dată, cu semnătura judecătorului sau, dacă tribunalul este colegial, a tuturor judecătorilor şi a notarului.

Can. 1296 - (= 1613) Normele stabilite pentru sentinţa definitivă sunt valabile, cu referinţele de rigoare, şi pentru sentinţa interlocutoare.

Can. 1297 - (= 1614) Sentinţa va fi intimată cât mai repede, indicând termenii până la care se poate interpune apelul contra sentinţei, iar înainte de comunicare aceasta nu are nici o putere, chiar dacă dispozitivul sentinţei, cu permisiunea judecătorului, a fost notificată părţilor.

Can. 1298 - (= 1615) Comunicarea sentinţei se poate face fie dând o copie părţilor sau procuratorilor lor, fie trimiţând aceloraşi copia însăşi, conform normei can. 1192.

Can. 1299 - § 1. (= 1616) Dacă în textul sentinţei s-a strecurat fie o eroare de calcul fie o eroare materială în transcrierea dispozitivului sentinţei sau a expunerii faptelor, sau a cerinţelor părţilor, sau au fost omise cele cerute de can. 1295, § 4, sentinţa trebuie să fie corectată sau completată de acelaşi tribunal care a emis-o, fie la instanţa părţilor fie din oficiu, însă întotdeauna după audierea părţilor şi printr-un decret ce va fi adăugat la sfârşitul [documentului] sentinţei.
         § 2. Dacă o parte este de altă părere, chestiunea incidentală va fi definită prin decret.

Can. 1300 - (= 1617) Celelalte pronunţări ale judecătorului, în afară de sentinţă, sunt decrete care, dacă nu sunt pur ordinatoare, nu au nici o putere, decât dacă exprimă cel puţin sumar motivele sau dacă fac trimitere la motivele expuse într-un alt act.

Can. 1301 - (= 1618) O sentinţă interlocutoare sau un decret are valoare de sentinţă definitivă, dacă împiedică judecata sau dacă pune capăt judecăţii însăşi sau vreunui grad al său, în privinţa a cel puţin uneia dintre părţile în cauză.