CCEO

Înapoi la cuprins

TITLUL XXIX
DESPRE LEGE, DESPRE OBICEIURI ŞI DESPRE ACTELE ADMINISTRATIVE

CAPITOLUL III
DESPRE ACTELE ADMINISTRATIVE

Art. III
Despre rescripte

Can. 1527 - § 1. (= 59 § 2) Cele ce sunt stabilite în canoane cu privire la rescripte sunt valabile şi pentru acordarea unor graţii făcute verbal, dacă nu rezultă altfel în mod evident.
         § 2. (cf 74) Graţia obţinută verbal, cineva trebuie să o dovedească ori de câte ori i se cere în mod legitim.

Can. 1528 - (cf 61) Un rescript poate fi cerut şi pentru altcineva, chiar şi fără asentimentul acestuia, şi intră în vigoare înaintea acceptării sale, exceptând cazul în care apare altfel din clauzele adăugate.

Can. 1529 - § 1. (63 § 1) Reticenţa adevărului în cerere nu împiedică rescriptul să aibă putere, dacă au fost exprimate cele ce trebuie exprimate pentru validitate, conform stilului curiei Ierarhului care acordă rescriptul.
         § 2. Nici nu împiedică expunerea falsului, dacă măcar o cauză din motivele propuse este adevărată.

Can. 1530 - § 1. (cf 65) Graţia refuzată de autoritatea superioară nu poate fi acordată în mod valid de către autoritatea inferioară, exceptând cazul în care autoritatea superioară a consimţit în mod expres.
         § 2. Graţia refuzată de o oarecare autoritate nu poate fi acordată în mod valid de o altă autoritate de competenţă egală, fără ca în cerere să fie făcută menţiune despre refuz.

1° Despre privilegii

Can. 1531 - § 1. (= 76) Privilegiul, adică graţia acordată în favoarea unor anumite persoane fizice sau juridice printr-un act special, poate fi acordat de către legislator şi de către cel care legislatorul i-a încredinţat această putere.
         § 2. Deţinerea centenară sau imemorabilă induce la presupunerea că privilegiul a fost acordat.

Can. 1532 - § 1. (= 78) Privilegiul se presupune perpetuu.
         § 2. (83) Privilegiul încetează:
         1° (78 § 2) dacă este personal, prin stingerea din viaţă a persoanei căruia i-a fost acordat;
         2° (78 § 3) dacă este real sau local, prin distrugerea absolută a lucrului sau a locului;
         3° (83 § 1) prin trecerea timpului sau împlinirea numărului de cazuri pentru care a fost acordat;
         4° (83 § 2) dacă, cu trecerea timpului, împrejurările s-au schimbat astfel încât, după judecata autorităţii competente, a devenit nociv sau utilizarea sa devine ilicită.
         § 3. (78 § 3 b) Privilegiul local renaşte dacă locul este refăcut în termen de cincizeci de ani.

Can. 1533 - § 1. (= 80) Nici un privilegiu nu încetează prin renunţare, dacă aceasta nu a fost acceptată de autoritatea competentă.
         § 2. Orice persoană fizică poate renunţa la privilegiul acordat doar în favoarea sa.
         § 3. O persoană fizică nu poate renunţa în mod valid la privilegiul acordat unei oarecare persoane juridice, sau acordat în baza demnităţii locului sau a lucrului; nici chiar însăşi persoana juridică nu are dreptul integral de a renunţa la un privilegiu acordat ei, dacă renunţarea aduce vreun prejudiciu Bisericii sau altora.

Can. 1534 - (cf 82) Prin intermediul neutilizării sau a utilizării contrare, un privilegiu care nu este oneros pentru alţii, nu încetează; dacă însă privilegiul aduce greutăţi altora, se pierde dacă se adaugă prescripţia legitimă sau renunţarea tacită.

Can. 1535 - (cf 84) Cel ce abuzează de puterea care i-a fost dată de privilegiu, va fi admonestat de Ierarh; cel ce abuzează în mod grav şi care a fost admonestat zadarnic, va fi privat de Ierarh de privilegiul pe care el însuşi l-a acordat; dacă însă privilegiul a fost acordat de o autoritate superioară, Ierarhul este obligat să o înştiinţeze.

2° Despre dispense

Can. 1536 - § 1. (cf 85, 90 § 1) Dispensa, adică destinderea unei legi pur bisericeşti într-un caz special, poate fi acordată doar pentru o cauză justă şi raţională, ţinând cont de împrejurările cazului şi de gravitatea legii de la care se dispensează; altfel dispensa este ilicită, iar dacă nu a fost dată de legislatorul însuşi sau de o autoritate superioară, este şi invalidă.
         § 2. Binele spiritual al credincioşilor creştini este o cauză justă şi raţională.
         § 3. (= 90 § 2) În dubiul privind suficienţa motivului, dispensa se acordă în mod licit şi valid.

Can. 1537 - (= 86) Nu sunt supuse dispensării legile, ori de câte ori determină ceea ce este esenţial constitutiv instituţiilor sau actelor juridice, şi nici legile procesuale şi penale.

Can. 1538 - § 1. (cf 87 § 1) Episcopul eparhial poate dispensa atât de la legile dreptului comun cât şi de la legile dreptului particular ale propriei Biserici sui iuris, într-un caz special, pe credincioşii creştini peste care îşi exercită puterea conform normei dreptului, ori de câte ori apreciază că aceasta contribuie la binele spiritual, exceptând cazul în care s-a făcut o rezervare de către autoritatea care a emis legile.
         § 2. Dacă este dificil accesul la autoritatea căreia îi este rezervată dispensarea, şi concomitent există pericolul unei daune grave în caz de întârziere, orice Ierarh poate dispensa într-un caz special pe credincioşii creştini peste care îşi exercită puterea, conform normei dreptului, dacă este vorba de o dispensă pe care aceeaşi autoritate o acordă în aceleaşi împrejurări, rămânând neschimbat can. 396.

Can. 1539 - (= 91) Cel care are puterea de a dispensa poate să o exercite şi când este în afara teritoriului asupra supuşilor, chiar dacă sunt absenţi din teritoriu şi dacă nu este stabilit în mod expres contrariul, chiar şi asupra străinilor care se găsesc în teritoriu în acel moment, precum şi faţă de el însuşi.