
| Vizita pastorala - Rogoz si Tg. Lapus (68 fotografii) 3 august 2008, Târgu Lăpuş PS Florentin a vizitat parohia Rogoz, fiind primit de pr. protopop Aurel Cociş, preoţi, credincioşi, pers. consacrate, copii din Tabăra „Ecumenica”. Sfânta Liturghie a fost celebrată în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de către Ierarhul de Cluj-Gherla, pr. protopop, preoţi invitaţi, pr. Anton Crişan, consilier eparhial şi pr. Iuraj Terek din Gaming. A avut loc hirotonirea întru diaconie a subdc. Călin Sechelea, student masterand la Gaming, Austria.
După celebrare, a urmat vizitarea vechii biserici-monument din Rogoz, ridicată în 1695 sau 1735, în Suciu-de-Sus, reasamblată la Rogoz în anul 1883.
În încheiere, PS Florentin a participat la încheierea Taberei pentru tineret Ecumenica, vizitând şi biserica parohială din Târgu-Lăpuş aflată în construcţie. |

| Hramul Mănăstirii Sfânta Macrina (36 fotografii) 20 iulie 2008, Cluj-Napoca Mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca, a Surorilor Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, şi-a serbat hramul, duminică, 20 iulie. Cu acest prilej, tânăra Mirela Adriana Fîrte, de origine din zona Maramureşului, a dorit ca în faţa comunităţii baziliene, a Superioarei Provinciale, Maica Valentina, a Episcopului Eparhial, şi a întregii Biserici, să îmbrace veşmântul monahal primind numele de soră, Ştefania.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, pr. capelan Marius Furtună, pr. Olivo Bosa, provincialul Ord. „Societăţii lui Isus”, pr. rector Călin Bot, alţi preoţi. Au fost prezenţi părinţi bazilieni, părinţi iezuiţi, surori din Congregaţia Maicii Domnului cu Superioara CMD, Maica Benedicta, membri ai Ord. Terţiar Bazilian, reprezentante ale Reuniunii Mariane, credincioşi laici. |

| Sfintirea Bisericii din Huedin (97 fotografii) 22 iunie 2008, Huedin În Duminica tuturor sfinţilor, în loc. Huedin a avut loc Sfinţirea noii Biserici cu Hramul „Coborârea Spiritului Sfânt”. Credincioşii greco-catolici din loc. Huedin, împreună cu pr. paroh Viorel Bănuţ, şi-au văzut împlinit visul de a avea o biserică.
PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla şi PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, împreună cu mulţi preoţi, au celebrat Slujba de Sfinţire şi Sfânta Liturghie. Au sosit invitaţi din zonele învecinate, dar şi din Blaj, Oradea, Bucureşti, Cluj-Napoca. În frăţească comuniune, au fost prezenţi pr. protopop ortodox din Huedin, parohul ortodox din loc. Bucea şi pastorul parohiei reformate.
Corul „Magnificat” dirijat de prof. Alexandru Suciu, a dat răspunsurile liturgice.
Înălţată în centrul oraşului, biserica e o bijuterie atât prin arhitectură, arhitect fiind dl. Ion Arboreanu, cât şi prin picturile interioare realizate de Adrian Vertic, Marian Furtună şi Stanislav Grecu. |

| Prima Impartasanie şi Hram în Parohia Mănăştur 1 Vest (50 fotografii) 15 iunie 2008, Cluj-Napoca Cu prilejul marii sărbători a Rusaliilor, şase copii ai parohiei Mănăştur 1 Vest, au primit Prima Împărtăşanie din mâinile PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial. Sfânta Liturghie a fost celebrată în frumoasa biserică parohială, Episcopul slujind împreună cu pr. paroh Ovidiu Lăpuşte, pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj şi pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal. La finalul celebrării, micuţilor care au primit Trupul şi Sângele lui Isus, le-au fost înmânate diplome şi cadouri. PS Florentin a primit un album şi o felicitare cu flăcările Spiritului Sfânt, ce a fost semnată de copii şi de părinţii lor. Părinţii au rostit fiecare un scurt cuvânt, împărtăşind întregii comunităţi bucuria acestor clipe solemne. Copiii au fost pregătiţi prin grija familiei Radu şi Oana Capan, fiind apoi spovediţi de pr. paroh Ovidiu şi pr. Mihai Kiss, vicar parohial. |

| Vizita pastorala la Gherla în Sărbătoarea Sfântului Anton (42 fotografii) 13 iunie 2008, Cluj-Napoca PS Florentin a făcut o vizită pastorală la Gherla în ziua de vineri, 13 iunie. Credincioşii obişnuiesc să aniverseze memoria marelui Sfânt al Bisericii printr-un pelerinaj la Mănăstirea “Sfântului Anton” de lângă oraş, dar din cauza ploilor, în acest an Sfânta Liturghie s-a celebrat în capela din Gherla, după o procesiune de la capelă până la biserica greco-catolică în construcţie. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc o hirotesire şi de asemenea, 10 copilaşi ai parohiei au făcut Prima Sfântă Împărtăşanie. Sora Marcela, OSBM, care s-a ocupat cu mult suflet de pregătirea copiilor, le-a pregătit diplome şi cadouri ca amintire a întâlnirii cu Isus. La final, Pr. Ioan Monoşes, Protopop de Gherla, a adresat un cuvânt de mulţumire Episcopului, părinţilor protopopi, preoţilor şi autorităţilor prezente – primarul şi viceprimarul localităţii, precum şi tuturor pelerinilor. |

| Ziua de rugăciune pentru sfinţirea preoţilor (25 fotografii) 12 iunie 2008, Cluj-Napoca Cu ocazia "Zilei de rugăciune pentru sfinţirea preoţilor", în capela "Sfântul Iosif" din piaţa Cipariu a fost celebrată Sfânta Liturghie, la care au participat preoţi din toată Eparhia de Cluj-Gherla. Preasfinţia Sa Florentin a vorbit despre misiunea preoţescă - chemarea lui Isus la iubire, misiunea care conferă cea mai mare împlinire, pentru că "ne dă posibilitatea de a ne ruga pentru fraţii noştrii". Episcopul eparhial a încurajat preoţii, să nu se lase intimidaţi de agresiunile lumii. "Dacă Biserica noastră trece prin încercări, acesta e semnul cel mai bun că e adevărata Biserică a lui Hristos! Totul este să ţinem privirea ridicată în sus, să auzim vocea lui Isus care ne spune: Indrăzniţi, Eu am biruit lumea!" |

| Vizita la Biserica Sfantul Anton din Dej (26 fotografii) 8 iunie 2008, Cluj-Napoca Duminica 8 iunie a.c., PS Florentin a facut o vizita pastorala în Parohia Dej III. Programul a început printr-o procesiune cu moaştele Sfântului Anton, de la Biserica nouă cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din centrul oraşului, pana în Dealul Florilor, la Biserica 'Sfantul Anton' (in constructie), unde a avut loc celebrarea liturgică. Au concelebrat pr. protopop Laurentiu Biris, pr. paroh Calin Moldovan, pr. Anton Crisan, vicar cu preoţii, pr. Ioan Maties, vicar cu laicii, pr. Adrian Avram, director al Asociaţiei Caritas Eparhial, împreuna cu preoti din Dej si imprejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de seminaristi al Seminarului Teologic din Oradea, dirijat de Radu Mureşan. Prin punerea mâinilor Episcopului Florentin, a fost hirotonit întru sfânta diaconie, subdiaconul Lorand Viman, absolvent al Seminarului Teologic şi al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca. |

| Intalnirea eparhiala a copiilor la Beclean (53 fotografii) 7 iunie 2008, Cluj-Napoca În organizarea Departamentului pentru Tineret şi ASTRU Cluj, sâmbătă, 7 iunie a.c., s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Copiilor. În jur de 500 de copii au venit în loc. Beclean, pentru a primi iubirea lui Isus. Au sosit însoţiţi de preoţii parohi, de catehete, de tineri. Tema întâlnirii a fost „Isus ne iubeşte pe fiecare”.
Întâlnirea Copiilor a avut în centru Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinţia Sa Florentin şi de preoţi. Un rol important a avut corul de copii „Allegria” al capelei „Sfântul Iosif” din Cluj-Napoca. După Sfânta Jerfă, PS Florentin şi pr. Cristian Goia, au înmânat diplome reprezentanţilor fiecărei parohii. Copiii au fost înconjuraţi de baloane colorate, jucării, fiind organizată tombolă, bansuri şi jocuri, au desenat pe asfalt, au dansat şi s-au înveselit. Totul pentru a-L cunoaşte pe Isus, a-L duce in viata lor. |

| Prima Impartasanie in capela "Sfantul Iosif" (38 fotografii) 1 iunie 2008, Cluj-Napoca Duminică, 1 iunie a.c., la Capela „Sfântul Iosif”, 50 de copii din Cluj-Napoca s-au întâlnit pentru prima dată cu Isus din Sfânta Împărtăşanie. Ei au venit în procesiune de la Catedrala „Sch. la Faţă” la capela „Sf. Iosif”, însoţiţi de Episcop, preoţi şi credincioşi. Într-o zi în care cetăţenii au fost chemaţi să-şi aleagă liderii politici, aceşti copilaşi şi-au mărturisit public alegerea lor: L-au ales pe Isus ca Rege al inimilor lor. În cadrul Sfintei Liturghii celebrată de PS Florentin, Mons. Mihai Todea, Vicar General şi alţi preoţi, copiii au primit Trupul şi Sângele Domnului - darul Vieţii veşnice, după promisiunea lui Isus: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. ... Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (In 6, 54-56).
Răspunsurile liturgice au fost date de copiii din corul capelei Allegria |

| Lansarea cărţii "Căi ale luminii" de Chiara Lubich (14 fotografii) 28 mai 2008, Cluj-Napoca La Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a fost lansată cartea fondatoarei “Mişcării Focolarelor–Opera Preasfintei Fecioare Maria”, Chiara Lubich, “Căi ale luminii", în prezenţa unui numeros public alcătuit din preoţi şi laici ortodocşi, catolici şi greco-catolici ş.a.. Au participat Episcopul ortodox Vasile Someşanul, Episcopul romano-catolic Tamas Jozsef, iar PF Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al BRU l-a delegat, ca reprezentant, pe Pr. Ioan Fărcaş, Vicar mitropolitan şi Protopop al Blajului. Un cuvânt plin de emoţie a rostit D-na lector Maria Goţia, traducătoare a cărţii. Au fost prezenţi D-na Valeria Ronchetti şi dr. Giuseppe di Giacomo, colaboratori ai Chiarei Lubich din Italia. Corul studenţilor teologi ortodocşi "Psalmodia Transylvanica", condus de pr. conf. dr. Vasile Stanciu, a interpretat cântări religioase. |