Celebrarea Nașterii Domnului în Catedrala clujeană și prezentarea mesajului pastoral de Crăciun

Eparhia de Cluj-Gherla

În întâmpinarea Pruncului Isus renăscut în sufletele care s-au deschis să îl primească, Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca a fost împodobită, prin generozitatea unor credincioși, cu ghirlande de flori albe. La dreapta altarului și-a reluat locul tradiționalul brad de Crăciun, alături de reprezentarea peșterii cu Ieslea Sfântă – pregătită și în acest an de sr. Antonia din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare -, adevărată lume în miniatură în fața căreia cei ce doresc, să poată îngenunchea în rugăciune.

În sfântul locaș astfel pregătit, sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească a sărbătorii, duminică, 25 dec. 2016, în acordurile răspunsurilor liturgice și a colindelor Corului „Magnificat” al catedralei, dirijat de prof. Alexandru Suciu. Alături de Ierarhul de Cluj-Gherla au concelebrat: pr. vicar Anton Crișan, pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, pr. Marius Cerghizan, consilier pastoral, și preoți slujitori ai Catedralei, celebrarea fiind asistată de diaconii Marius Cîmpean și Claudiu Tuțu, precum și de studenții teologi ai Seminarului Teologic eparhial. În cadrul celebrării de sărbătoare, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu a prezentat mesajul pastoral pe care l-a adresat tuturor credincioșilor cu ocazia marii sărbători, intitulat: Cuvântul îmbracă «tunica muritoare» și ne înveșmântă în haina slavei Sale.

imagine

Redăm în continuare prezentarea făcută în catedrală de către PS Florentin, în timp ce, conform tradiției, mesajul pastoral al Episcopului eparhial era transmis credincioșilor, în bisericile parohiale de pe teritoriul Eparhiei, de către preoții parohi: „Întâmpinăm acest timp al sărbătorilor cu bucurie și ne împodobim casele, ne gândim ce vom pune pe masă, cum ne vom îmbrăca, cum ne vom înveșmânta sufletele. Ne gândim și cum vom vesti Nașterea Domnului în lume, prin colinde, prin poezii, prin mici scenete pe care copiii le pregătesc și pentru care trebuie să învețe roluri. Ei se întreabă: «ce rol va juca, ce costum voi îmbrăca?», pentru că rolul este cel care determină costumația și care conferă apoi identitatea. La fel, în marele teatru al vieții noastre, avem un rol de jucat și îmbrăcăm o vestimentație corespunzătoare rolului care, adeseori, dezvăluie identitatea și personalitatea noastră”.

Astfel, se pune întrebarea: „Care este rolul pe care, acum, în anul 2016, trebuie să îl jucăm și îmbrăcămintea pe care să o îmbrăcăm la Sărbătoarea Nașterii Domnului?” Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla a propus un itinerariu spiritual în trei părți. În prima parte a pornit de la momentul creației, cu întrebarea: „Care a fost primul veșmânt pe care Dumnezeu l-a dat omului, în momentul genezei? „, cu răspunsul: „Ne amintim că Sfânta Carte ne spune: omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omul este o ființă vie, o persoană care a primit darul de a cunoaște și a se cunoaște, de a stăpâni și a se stăpâni, de a dărui și a se dărui. Prin aceasta omul, în mod liber, poate intra în relație cu Dumnezeu, dar și cu aproapele, cu ceilalți. Omul este așezat în grădina Edenului și este rânduit să lucreze și să păstreze ceea ce Dumnezeu crease. El este liber să guste din toți pomii raiului, cu o singură excepție, să nu mănânce din rodul pomului cunoașterii binelui și al răului care îi putea aduce moartea.

Despre Adam și femeia sa, se spune că erau goi dar nu se rușinau. Omul nu cunoștea teama, suferința, rușinea, viața lui este mai apropiată de viața îngerească, de inocența, simplitatea, sărăcia pruncilor. Sfântul Efrem Sirul explică, într-unul din imnurile sale, că Adam era îmbrăcat în slava dumnezeirii: era gol de păcat, de patimi, de rău, dar nu de Dumnezeu. Era strălucitor de slava divină și trupul său era învăluit în lumină, lumina pe care o percepea el, pe care o putea vedea și la femeia lui, Eva. Vedem, deci, care era veșmântul dintru începuturi al omului: era veșmântul slavei lui Dumnezeu. Ne amintim că Moise, atunci când a urcat pe muntele Sinai, după 40 de zile de dialog cu Dumnezeu, coborând, fața îi era strălucitoare de slava lui Dumnezeu, dar el nu știa. Vedea oamenii care se ascundeau din calea lui și atunci și-a acoperit fața, pentru ca oamenii să îl poată privi, să poată dialoga cu el. În mod asemănător, acum, Adam și femeia lui sunt îmbrăcați în această strălucire a luminii divine. Acesta este veșmântul dintru începuturi pe care Adam îl purta în rai, viețuind în armonie cu Dumnezeu, în armonie cu creația și în armonie cu sine însuși.”

imagine

Partea a II-a a mesajului „reprezintă un alt moment important, momentul păcatului. Dacă Adam era strălucitor de lumina divină, primind și reflectând lumina divină, în momentul în care se lasă înșelat de cuvântul celui rău și calcă porunca unică a lui Dumnezeu, lumina lui se stinge. Se întrerupe legătura cu Dumnezeu și, ascultând cuvântul răului, acest cuvânt pătrunde în sufletul său și omul se înclină spre rău. Omul care era rânduit la strălucire acum devine opac, judecata lui care accepta cuvântul lui Dumnezeu și îl înțelegea, acum este îndreptată spre rău și darul suprem al vieții nemuritoare se transformă într-o viață pieritoare, asemenea necuvântătoarelor, cum scrie Sfântul Grigorie. Și Dumnezeu se milostivește de această arătare a păcatului în om și îi oferă o tunică de piele și apoi îl alungă din rai, pentru a nu gusta din pomul vieții și a trăi veșnic în moartea păcatului.

Ce înseamnă acest moment pentru Adam, identitatea lui, rolul lui și îmbrăcămintea lui? Adam era ca o lumânare aprinsă, pe care, când o privim, ochii ne sunt atrași de flacăra acelei lumânări și doar când se stinge vedem fitilul fumegând. La fel și Adam, în momentul în care se stinge slava lui Dumnezeu care strălucea pe chipul și pe trupul său, își descoperă corporalitatea, ceea ce îl asemăna cu regnul animal. De asemenea, își descoperă goliciunea, slăbiciunea, vulnerabilitatea lui și moartea. De aceea, ne spune Cartea Genezei, «ochii lor s-au deschis și au descoperit că erau goi și s-au rușinat», s-au ascuns în regnul vegetal, dar Dumnezeu i-a chemat la o demnitate mai mare, le-a oferit haine de piele pentru a fi feriți de rău, dar, în același timp, hainele de piele, ne spune Sfântul Grigorie, indică și slăbiciunea omului, înclinarea lui spre patimă și spre moarte. Adam, care se asemăna mai mult cu îngerii, acum se aseamănă mai mult cu animalele necuvântătoare. Sfântul Grigorie îl aseamănă Adam cu acel om care, având haine strălucitoare, frumoase, de sărbătoare, face un pas greșit, alunecă și cade noroi iar haina lui, de acum este pătată, sunt petele înclinării spre rău și ale morții. Prin Adam și Eva păcatul pătrunde în neamul omenesc. În limbajul Sfinților Părinți, este ca un pârâu murdărit la izvor, care, în continuare, va curge ca un râu murdar. Și noi, cei de astăzi, ne naștem înveșmântați în tunici de piele și avem tendința spre frunzele de smochin, spre rău, spre înclinarea spre patimi.”

PS Florentin s-a oprit în continuare la partea a III-a, care vorbește despre misterul Întrupării: „nu putem vorbi despre Nașterea Domnului, fără a vorbi, mai întâi, despre Întruparea Domnului. Dumnezeu nu rămâne indiferent la suferința oamenilor și, de aceea, promite, încă de la început în Cartea Genezei, că la timpul rânduit sămânța femeii va învinge răul păcatului și al morții. Însă, pentru aceasta era nevoie de un om care să cunoască suferința și limitările veșmântului de piele, însă care să nu fie marcat în niciun fel de sigiliul păcatului, ci să poate fi în deplină comuniune cu Dumnezeu. Deci, pe de o parte, om, pe de altă parte, Dumnezeu. Și Dumnezeu intervine în istoria umană, mai întâi păzind-o pe Preasfânta Fecioară Maria de orice păcat, păstrând-o neprihănită și astfel, ferind genealogia ei de blestemul Evei, iar, pe de altă parte, sub adumbrirea Spiritului Sfânt, Cuvântul coboară în sânul Preasfintei Fecioare Maria și astfel, acolo, se țese haina neprihănită a Cuvântului întrupat. Acesta este misterul pe care îl numim Întruparea lui Dumnezeu, atât cât noi, oamenii, îl putem înțelege.

Dumnezeu a voit ca omul să poată primi din nou haina dintâi, haina strălucirii Sale. De aceea, existau două alternative, scrie Sfântul Clement, Papă al Romei. Ori trupul se transformă în lumină, pentru a putea vedea lumina, ori lumina se preschimbă în trup, pentru a putea deveni trup. Și Dumnezeu a ales cea de-a doua alternativă, să îmbrace lumina eternă în tunică pieritoare, în haină de piele, pentru ca, mai apoi, cei care vor crede în Cel pe care Dumnezeu l-a trimis, să se poată îmbrăca în lumina veșniciei Sale. Privind spre icoana Nașterii Domnului pe care sfânta sărbătoare ne-o pune în față spre contemplare, vedem că intrarea Domnului Dumnezeu în lume se face într-o grotă, într-o peșteră întunecată, iar Pruncul este legat, înfășat cu acele legături de înmormântare, legat de viața umană și așezat într-un mormânt de piatră, simbolul «Celui care s-a născut pentru a muri și a fost dat morții pentru a dărui viață», scrie Sfântul Atanasie. Este paradoxul Dumnezeului care se face om pentru a-l îndumnezei pe om.

Iubiți credincioși, privim acest copil așezat în sarcofagul de piatră și trebuie să înțelegem că El este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei. Așa cum imnografia spune foarte frumos în această perioadă, este «Cel născut din veșnicie, din Tată fără de mamă și, în timp, născut dintr-o Mamă neprihănită, fără de tată». Iată misterul Întrupării și al Nașterii Domnului, acum împreună. Iubiți credincioși, Dumnezeu a dorit să îmbrace lumina Sa veșnică în tunică pieritoare, pentru a-l căuta pe Adam acolo unde era stăpânit de puterile întunericului, adică, tocmai în mormânt, în adâncul morții păcatului. De aceea El se naște într-un mormânt, pentru că dintr-un mormânt va izvorî lumina la ceasul rânduit. Acolo unde se va face divinul schimb de haine, El, Fiul lui Dumnezeu, va dezbrăca haina umanității Sale, pentru a-i oferi lui Adam, haina, veșmântul luminos al slavei Sale. Spune Sfântul Iacob de Sarug: «Cristos a dorit să lase, în botez, haina slavei sale, pentru ca toți cei care vor primi botezul să fie înveșmântați în lumină». Spune și Sf. Apostol Pavel: «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat» – aceasta este noua haină pe care am primit-o cu toții, prin Botez, aceasta este haina care se cuvine nouă, oamenilor, care corespunde identității noastre creștine și idealului nostru de sfințenie. De aceea, dacă ne întrebăm ce haină trebuie să înveșmântăm acum, ce rol trebuie să jucăm, să ne amintim marele dar pe care l-am primit prin botezul nostru și atunci vom înțelege care este veșmântul pe care trebuie să îl îmbrăcăm și care este veșmântul pe care trebuie să îl dezbrăcăm, așa cum ne invită Sfântul Apostol Pavel.”

imagine

Încheierea prezentării mesajului pastoral a fost făcută de către Ierarhul clujean după celebrarea liturgică, dând citire finalului Scrisorii Pastorale, în care a fost cuprins și un scurt bilanț al acțiunilor pastorale din anul care se încheie – Anul Jubiliar al Milostivirii, bogat în evenimente și împliniri atât la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla, cât și la cel al întregii Biserici Catolice. Preasfinția Sa a încheiat cu o urare, în numele conducerii eparhiei, a Curiei eparhiale: „Sărbători binecuvântate, în veselă lumină înveșmântate, cu bucurie și sănătate, alături de cei care vă sunt aproape! La mulți ani sfinți și binecuvântați!” Preoții și credincioșii din Catedrală au fost invitați apoi să se apropie de ieslea amenajată lângă altar și cu toții au cântat colinda tradițională românească „O ce veste minunată”, înălțător moment după care Episcopul eparhial a oferit fiecăruia din cei prezenți imagini cu Nașterea Domnului și binecuvântare la mărita sărbătoare.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia