Întâlnirea promoției din 1992 a absolvenților Institutului Teologic Greco-Catolic din Cluj după 25 de ani

Eparhia de Cluj-Gherla

„Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” (Ioan 15,16)

Sfânta Liturghie arhierească celebrată în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla și un curs festiv în clădirea fostului Institut Teologic Greco-Catolic au marcat sâmbătă, 9 septembrie 2017, un luminos curcubeu peste timp – jubileul de 25 de ani de când prima promoție, de după 1990, de absolvenți ai Institutului Teologic Greco-Catolic din Eparhia de Cluj-Gherla, a pornit din voia și cu binecuvântarea Domnului, să desțelenească drumuri închise și înfundate, să caute, să găsească și să reunească turma risipită a lui Hristos în Biserica Greco-Catolică renăscută de sub urgia vremurilor.

S-a împlinit, prin ei cei dintâi, rugăciunea pe care o rosteau în detenția comunistă, Episcopii martiri și mărturisitori: „Fă, Doamne, să rodească comoara scumpă a anilor petrecuți aici, împreună cu Tine, să rodească îmbelșugat pentru renașterea Bisericii noastre, renăscută în durerile marei încercări, fă să rodească îmbelșugat pentru neamul nostru scump, pentru viața și mărirea lui întru Tine”. Așa se ruga Episcopul român unit Iuliu Hossu, după cum mărturisește în memoriile sale, așa se rugau în închisoare Episcopii a căror vină a fost aceea, că „am închinat, cu a Domnului povățuire, toate puterile ființei noastre pentru înălțarea scumpei noastre Biserici, renăscută în durerile marei încercări”. Și, ca rod al jertfei lor, după ieșirea Bisericii din ilegalitate cei dintâi apostoli și preoți nu au întârziat să apară: sunt primele generații de absolvenți ai Institutului Teologic Greco-Catolic, cei care au început pastorația alături de IPS George Guțiu, Arhiepiscop ad personam mărturisitor al credinței.

imagine

Și, acum, după un sfert de veac, la chemarea organizatorilor – preoții consilieri eparhiali pr. Vasile Lăcan, pr. Ioan Mătieș și pr. Romulus Silaghi -, foștii absolvenți ai generației 1992 nu au întârziat să se prezinte la vechea lor Școală care acum și-a deschis porțile să îi onoreze, să le ofere un spațiu de reîntâlnire. Școala lor a fost Biserica și au celebrat Jertfa Liturgică în Catedrala episcopală; Școala lor a fost strada și de la Catedrală s-au îndreptat, la pas, spre „cea mai mare Catedrală” în care au celebrat sfintele slujbe în lipsa unei catedrale – Piața Libertății din centrul mun. Cluj-Napoca; Școala lor a fost o sală din spațiile încă neamenajate de la sediul Episcopiei proaspăt redeschise, și, aici s-au întâlnit pentru a-și audia unicul profesor prezent, dintre cei doi care viețuiesc încă din mila lui Dumnezeu, pe pr. prof. dr. Ioan M. Bota, care le-a vorbit cu același zel apostolic din trecut, de la înălțimea vârstei de 97 de ani.

Părintele profesor i-a invitat pe foștii săi elevi să se gândească la ceea ce au de făcut astăzi în societate, ca preoți ai Bisericii Greco-Catolice. În primul rând, să nu uite că au primit de la Hristos, trei misiuni: „de a învăța poporul învățătura dumnezeiască predicată de Mântuitorul, Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și Magisteriul Bisericii, de a sfinți oamenii folosindu-se de Sfintele Taine și de a-i conduce pe toți la mântuire”. Totodată, i-a invitat: „este foarte important să catehizăm credincioșii și pe noi înșine, să studiem profund învățătura creștină și mai ales, să o trăim. Strămoșii noștri romani aveau o vorba: «Verba docent, exempla trahunt», – «cuvintele învață, dar exemplele îndrumă». De aceea a cerut Mântuitorul tuturor, nu numai apostolilor: «așa să strălucească înaintea oamenilor faptele voastre, ca, văzându-le, să-L preamărească pe Tatăl cel din ceruri».” Părintele profesor i-a îndemnat la curaj, curajul de a propovădui credința primită de la înaintași. I-a sfătuit, de asemenea, să susțină prin apostolatul lor căsătoria și familia „care este atacată în ființa ei”, să păzească virtuțile creștine, să caute să fie exemplu pentru credincioși, să păzească și să păstreze tradiția sfântă și a încheiat, spunând cu convingere: „vă îndemn în continuare să aveți credința fermă, că, singura instituție din România care a salvat și va salva Națiunea română de toate greutățile, este Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU) și Biserica Catolică”.

imagine

Din aceeași generație a primilor apostoli ai BRU de după Revoluție, a făcut parte și actualul Episcop eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, care, împreună cu pr. Dumitru Suciu, au fost primii preoți hirotoniți în Eparhia de Cluj-Gherla după ieșirea la lumină a Bisericii, de către IPS George, în 9 septembrie 1990, în Piața Libertății – motiv pentru care, după celebrarea liturgică din Catedrală au fost felicitați și aniversați, li s-a cântat, de către cei prezenți, preoți și credincioși, cântarea „Preot în veac ești tu, preot în veac” – fiindcă, mai presus de cele trecătoare, preoția e darul etern al Creatorului, e sfântă și sfințitoare: „Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui”, o spune Hristos lui Petru și fiecărui preot, ales și chemat la sfânta și dumnezeiasca slujire.

La momentul de jubileu și reîntâlnire, în cadrul Sf. Jertfe Liturgice din Catedrala episcopală, PS Florentin a adresat primilor preoți ai Eparhiei de Cluj-Gherla un cuvânt retrospectiv și de întărire în credință. Preasfinția Sa și-a reamintit, mai întâi, realitatea anilor 90 când, adeseori, ajungând în parohiile în care au fost trimiși, erau întâmpinați, nu cu flori, ci cu pietre și adeseori aveau de suportat injurii și bătăi. Dar și acestea „sunt momente care fac parte din istoria Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică”, a spus Ierarhul, continuând: „Acum, gustând din bucuria comuniunii cu primii preoți ai Eparhiei noastre, este o întoarcere în timp pe care o facem cu bucurie și cu mulțumire adusă lui Dumnezeu. Suntem aici, în fața Dvs, a credincioșilor, noi, cei care am început drumul preoției în timpul când Biserica noastră încă se afla încă în clandestinitate. Și am făcut-o pentru că am simțit chemarea lui Dumnezeu și am simțit dorința de a-I sluji Lui, chiar dacă Biserica Sa, Trupul Lui, era încă rănit, persecutat, aici, pe meleagurile românești. Preoții cu care suntem împreună la altar, sunt cei care s-au angajat la acest drum eroic, neștiind unde conduce el, la altar sau la închisoare. Deopotrivă, ambele ipoteze erau la fel de posibile. După trecerea în legalitate, cel puțin teoretică, a Bisericii, am dorit împreună să ne urmăm formarea începută în timpul clandestinității, pe grupuri mici, cu preoții care își asumau acest risc în diferite locuri, adeseori chiar în domiciliile lor stabile, după pregătirea corespunzătoare, pentru că Biserica avea nevoie de preoți.”

„Acești preoți prezenți astăzi aici sunt primii care au intrat în misiune, acceptând jugul slujirii în această Biserică ce pornea de la zero, fără locașuri de cult, fără haine strălucitoare, de multe ori în piețe, în cimitire, în școli, în spitale, în cămine culturale și în alte locuri improvizate, de cele mai multe ori însă, în casele unor binevoitori și curajoși credincioși. Trecerea în legalitate, zisă, a Bisericii a deschis și posibilitatea înființării unui «Seminar». Evident, lipsea cadrul adecvat, dar după ce s-au primit câteva camere în fostul sediu episcopal de pe str. Moților nr. 26, într-o cameră mai încăpătoare de la parter, care în timpul dimineții funcționa ca secretariat – notariat, acolo am început primele cursuri de seminar, în primăvara anului 1990. De fapt, era o formă accelerată de predare a unor noțiuni de Filozofie și Teologie, ce trebuia să se încheie în circa doi ani, pentru ca Biserica eliberată din catacombe să își poată primi păstorii mult așteptați. Majoritatea dintre noi, cei de atunci, erau căsătoriți și aveau de întreținut și o familie. Unii erau medici, alți ingineri, studenți, muncitori, alții veneau de pe băncile școlii, erau absolvenți, sau din serviciul militar. Prima formă de învățământ a fost evident seral, pentru că fiecare avea meseria lui, astfel încât, după cele opt ore de muncă prevăzută, în jurul orei 16.00, ne adunam în acea cameră, zisă «Seminar», pentru alte patru ore de Teologie, până la ora 20.00, după care, fiecare ne întorceam la domiciliile noastre.”

„Aici se cuvine să vorbim și despre eroismul soțiilor candidaților la preoție, care și-au asumat această dificultate de a fi soții ale unor studenți în pregătire pentru preoție și apoi a unor preoți care nu erau nicidecum în condițiile normale ale preoților altor confesiuni. Dar, totul se făcea cu bucurie și cu un entuziasm tineresc, simțind și o responsabilitate deosebită, a chemării lui Dumnezeu și a misiunii care ne așteaptă, conform tradiției și mai cu seamă, eroismului episcopilor, preoților, călugărilor martiri și mărturisitori. Aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu, pentru marele har al preoției; Chiar dacă majoritatea dintre noi am fost hirotoniți în Piața Libertății, afară, în ‘cea mai mare Catedrală’, suntem convinși că darul a rămas la fel de puternic. Și ce mare dar, a fi un alt Hristos, la cuvântul căruia Dumnezeu să coboare pe altar, să sfințească, să împărtășească harul, să trimită sigiliul Spiritului Sfânt, să dezlege de orice păcat. Este un mare har pentru om să poată împlini lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, să poată contribui la lucrarea mântuitoare, să poată colabora la salvarea sufletelor. Dar aceasta cere jertfă, acolo, pe altar, împreună cu Trupul și Sângele lui Hristos, cere acceptarea crucii zilnice și urmarea lui Hristos.”

Episcopul a încheiat spunând: „Iubiți confrați iată-ne după 25 de ani, un sfert de veac, fiecare cu propria experiență pastorală, cu propria familie bisericească și familia naturală, dar împreună, acum, uniți, dorim să îi aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru marele har primit, pentru toți aceia care ne-au condus pe acest drum, ne-au slujit drept model și ne-au hirotonit împărtășindu-ne darul sfintei preoții. La mulți ani de sfântă preoție!”

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia