Lansarea la Cluj a cărții dedicate Mons. Bârlea

Eparhia de Cluj-Gherla

Lansarea, la Seminarul eparhial din Cluj, a cărții pr. Ioan-Irineu Fărcaș:

„Omul tuturor, Monseniorul Octavian Bârlea și pătimirile exilului românesc, 1946-1978”

În după-amiaza de vineri, 20 aprilie 2018, Seminarul Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca a găzduit prezentarea și lansarea unui volum dedicat Mons. Octavian Bârlea, preot greco-catolic român, personalitate de vârf în plan cultural și spiritual a Bisericii Române Unite, cu o activitate intensă în domeniul teologic și cel istoric, în diaspora celei de-a doua jumătăți a sec. XX.

Au fost de față oaspeți de la Blaj, studenți seminariști, preoți, persoane consacrate, credincioși laici. A coordonat organizarea acestui eveniment, pr. Claudiu Tuțu consultor cultural, oaspeții fiind întâmpinați în Aula Magna a Seminarului greco-catolic clujean, de către pr. Călin Bot, vicar general, și pr. Marius Furtună, rector. Prezentarea cărții, apărute în 2017 la Editura Vremea, a fost realizată de autor, pr. dr. Ioan Irineu Fărcaș – urmaș al Mons. Bârlea ca rector al Misiunii greco-catolice din München, Germania.

A moderat întâlnirea conf. dr. Alin Tat, de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a UBB, care, în deschidere, a descris astfel cartea: „mai mult decât o biografie, ea poate fi numită monogafie, sau, cum cu modestie recunoaște autorul, «o pregătire pentru o viitoare monografie». În cele peste 400 de pagini, găsim multe elemente pentru această, întâi biografie, și apoi, monografie”, a spus conf. Alin Tat, explicând: „Dacă o biografie rămâne doar la datele vieții unei personalități, monografia caută să descifreze și gândirea personajului, relevanța lui dincolo de datele biografice”.

Pr. Irineu Fărcaș a explicat că, această lucrare – ce a fost prezentată și cu o zi înainte la Seminarul român-unit din Oradea -, „are titlul preluat chiar din autobiografia Mons. Bârlea, care, povestind despre perioada petrecută în Germania și Austria, în încercarea de a-i cuprinde pe toți românii, indiferent de apartenența religioasă, scrie: «m-am făcut omul tuturor». De aici a fost preluată expresia din titlu: „Omul tuturor, Mons. Octavian Bârlea și pătimirile exilului romanesc (1946-1978)”. Dar, a mai mărturisit, la început volumul s-a numit: «Octavian Bârlea sau o altă fața Bisericii Române Unite», expresie preluată și ea, fiind un titlu din revista „Perspective” a Mons. Bârlea (revistă reeditată acum de pr. Irineu) „Spre o nouă față a Bisericii Române Unite”. La observația care i s-a făcut, că acest volum este mai mult decât atât, fiind „o radiografie a întregului exil românesc prin prisma unui personaj”, a ales numele actual al cărții.

imagine

Chiar în titlul ales se află unul dintre «centrele de greutate» ale volumului, constatarea că „Bârlea propune o altă linie, decât cea pe care o cunoaștem referitoare la Biserica Unită”. Pr. Irineu a arătat că „Mons. Bârlea a fost printre puținii istorici ai Bisericii noastre, care a abordat momentul Unirii cu Roma – de exemplu, într-un studiu, numit ‘Unirea românilor’, pe care l-a publicat și în revista ‘Perspective’ -, și a căutat înțelegerea acestui moment, arătând că românii au înțeles Unirea astfel: intrând în comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei, ei nu au înțeles să se rupă de Răsărit. Ei au perceput această intrare în comuniune mai mult sub aspect canonic și dogmatic, nu considerau că au îmbrățișat o credință nouă.”

Pr. Fărcaș a arătat că acest lucru este important, specificând că „Mons. Bârlea este primul care face distincție între prima și cea de-a doua Unire, și, spune că această distincție a apărut după Episcopul Ioan Bob, primul Episcop al Bisericii Greco-Catolice care nu a fost călugăr. Până la Ioan Bob, atitudinea a fost unitară, pe linia Unirii celei dintâi. După Ioan Bob, cu reformele pe care el le-a introdus în Biserica Unită împrumutând din rânduiala Bisericii Romano-Catolice, între uniți s-au conturat două curente, cel al Unirii celei dintâi și al Unirii celei de-a II-a.” În concepția Mons. Bârlea, Unirea cea dintâi este Unirea decisă în Sinodul de la Alba Iulia, din 1698, care prevedea acceptarea Conciliului Florentin, cu cele patru puncte doctrinare, dar voia neapărat păstrarea neștirbită a disciplinei canonice orientale concretizată în pravilă. Apoi, definește și Unirea cea de-a II-a, „împovărate de condițiile impuse de Curtea Vieneză, în 1701, care voia depășirea dispozițiilor pravilei și a tradițiilor canonice orientale și adaptarea la disciplina canonică romano-catolică”. Mons. Octavian Bârlea, prin toate scrierile sale, afirmă Unirea cea dintâi, care pune în lumină și în faptă hotărârile Conciliului Florentin.

Accentul întregii prezentări s-a pus pe viziunea ecumenică a Mons. Bârlea, viziune în slujba căreia și-a pus apoi întreaga activitate. În spiritul Conciliului Florentin, Mons. Bârlea considera că „Unirea, nu presupune trecerea la o nouă credință. Unirea cu Roma presupune doar o intrare în comuniune, nu o intrare sub jurisdicția romană, nu aplicarea dreptului romano-catolic, nu împrumutarea de practici din Biserica romano-catolică, ci păstrarea integrală a tradiției răsăritene în comuniune fiind cu Scaunul Apostolic al Romei. Urmarea liniei Conciliului de la Florența – o Biserică ce își păstrează în totalitate propria tradiție și care este în comuniune deplină, deja realizată, cu Scaunul Apostolic al Romei: acesta este modelul propus de Mons. Octavian Bârlea”, s-a subliniat.

Întâlnirea a fost, în cea de-a doua parte, un dialog, s-au pus câteva întrebări, la care pr. Irineu a oferit răspunsuri. Ca moderator, dr. Alin Tat a formulat o concluzie, cu mențiunea că, „din perspectiva noilor generații de teologi, formați după Conciliul Vatican II, pr. Bârlea poate fi văzut fie ca un profet, fie ca un idealist. Ca greco-catolic, el și-a pus problemele ecumenice înainte de ecumenismul catolic, care a început în mod oficial cu Conciliul Vatican II; a mers în paralel cu dialogul ecumenic dintre catolici și ortodocși, și a avut propria lui perspectivă asupra acestui ecumenism. E interesant de văzut că, în anul 1998, imagina un «Sinod de Unire a Bisericilor românești»”. Și, a continuat, „probabil că Bisericile nu sunt încă pregătite pentru un astfel de gest, dar, ca greco-catolici, avem înscrisă în noi înșine tema unității. Pr. Fărcaș crede, în continuarea credinței Mons. Bârlea, în acest rol unificator al Bisericii Greco-Catolice.”

imagine

Pr. Fărcaș a încheiat cu îndemnul, adresat mai ales studenților teologi, de a cerceta, a studia și a citi istoria, de a o scrie, percepe și transmite din perspectiva adevărului. La final, în numele Preasfinției Sale Florentin Episcopul de Cluj-Gherla care nu a putut fi de față la eveniment, pr. Călin Bot vicar general, l-a felicitat, din suflet, pe pr. Ioan-Irineu Fărcaș pentru această lucrare, pentru lumina pe care a adus-o și efortul făcut de a veni să o prezinte și la Cluj.

Mons. Octavian Bârlea – câteva date biografice: Istoric, cercetător și teolog de reputație internațională, s-a născut în 1913, la Mogoș, județul Alba. Între anii 1930-1934, a studiat la Academia de Teologie din Blaj. În 1937 a fost hirotonit preot celib, în Catedrala din Blaj. Între anii 1937-1945 a studiat la Roma, obținând, în 1943, doctoratul în teologie la Institutul „De Propaganda Fide”, iar, în 1945, doctoratul în științe teologice orientale la Institutul Pontifical Oriental și, tot în 1945, licența în istorie ecleziastică la Universitatea Gregoriana. A îndeplinit rolul de preot misionar pentru românii greco-catolici din exil (Germania, Austria, Paris, SUA); din 1985 a fost Vizitator apostolic pentru românii greco-catolici din Europa; în perioada 1978-2003, a fost rector al Misiunii greco-catolice din München, Germania.

Între anii 1957-1960 a fost redactor al secției în limba română de la Radio Vatican. A fost fondatorul și președintele „Societății Academice Române” la Roma, din 1957, care a reunit câteva dintre cele mai mari nume ale culturii exilului românesc și personalități ale culturii internaționale. A fost un cercetător asiduu al arhivelor italiene, germane și austriece, publicând numeroase studii de istorie și teologie în actele Societății sau în revista „Perspective”. Este considerat unul dintre cei mai mari istorici români ai Bisericii românești din Transilvania. Contribuțiile sale se situează în completarea operelor lui Augustin Bunea, Ioan Micu-Moldovan, Zenovie Pâclișanu. A primit următoarele distincții pontificale: camerier secret (în 1952), prelat papal cu titlul de monsenior (în 1964), capelan al Ordinului de Malta (în 1961).

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia