Episcopul Ioan Chertes

S-a născut la 10 septembrie 1911, în comuna Sărăţel, jud. Bistriţa-Năsăud, din părinţii Ioan, învăţător şi Maria născută Rusu, casnică. Tatăl a murit în primul război mondial, lăsând doi copii orfani, Ioan şi Ana. Şcoala primară a urmat-o la Sărăţel, iar studiile secundare la Liceul grăniceresc „George Coşbuc” din Năsăud, clasa I şi la Liceul „Petru Maior” din Gherla, cl. II-VII. În iunie 1929 a promovat cu succes examenul de bacalaureat. Element excepţional, în tot cursul liceului a fost premiant, fiind în fruntea promoţiei sale. După absolvirea liceului a rămas un an pedagog la Gherla, la Liceul „Petru Maior” şi student, la fără frecvenţă al Facultăţii de Drept de la Universitatea din Cluj, iar în 1930 a fost primit în clerul tânăr al diecezei de Gherla şi trimis de episcopul dr. Iuliu Hossu la studii teologice superioare, la Roma. A urmat Filosofia şi Teologia la Colegiul Propaganda Fide din Cetatea Eternă. La 21 decembrie 1935 a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Episcopului Polica, vicarul Romei.

După terminarea studiilor, promovat doctor în Filosofie şi Teologie, în anul 1938 revine în ţară şi se aşează la Cluj, unde, după plecarea sa la studii la Roma, episcopia îşi mutase reşedinţa de la Gherla. E numit secretar episcopesc, funcţie ce o ocupă până în anul 1940. Între 1940- 1948 a ocupat, concomitent, mai multe funcţii. Astfel a fost profesor de teologie la Academia de Teologie Română Unită, la catedrele de Istoria bisericească şi Drept bisericesc (1940-1948), director al internatului de băieţi începând din 1942, devenit în 1945 internatul Liceului român-unit de băieţi „Inochentie Micu Clain”. Un timp a predat la acest liceu, religia.

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Învieri a Domnului (Paştile), în anul 1947 a fost numit canonic, iar la 10 octombrie 1948 a fost promovat pro-vicar general al Diecezei de Cluj-Gherla. Dar la 28 octombrie, acelaşi an, a fost arestat de către securitatea comunistă şi închis la Mănăstirea Neamţ, împreună cu ceilalţi arestaţi provenind din clerul superior al Bisericii Române Unite, canonici, profesori de Teologie, protopopi etc. În februarie 1949, internaţii de la Mănăstirea Neamţ, ca şi episcopii de la Dragoslavele, au fost transferaţi cu toţii la Mănăstirea Căldăruşani, lângă Bucureşti, transformată în lagăr de concentrare, împrejmuit cu sârmă ghimpată şi asigurat cu pază militară. Aici, la Căldăruşani, la Crăciunul anului 1949, în noaptea de 24/25 decembrie, canonicul dr. Ioan Chertes a fost consacrat episcop auxiliar, titular de Cantano, prin punerea mâinilor episcopului dr.Valeriu Traian Frenţiu de Oradea, asistat de dr. Iuliu Hossu de Cluj-Gherla, dr. Alexandru Rusu al Maramureşului şi dr. Ioan Bălan al Lugojului. În mai 1950 întregul grup de internaţi de la Căldăruşani a fost transferat la Penitenciarul din Sighetu Marmaţiei unde episcopul Ioan Chertes rămâne până în aprilie 1955, când e readus la securitatea din Cluj şi, de acolo, la 30 iulie 1955, eliberat.

După această primă eliberare, intervenită la 6 ani de la arestare şi detenţie în închisoare, fără judecată, s-a aşezat în comuna Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde locuia sora sa Ana, căsătorită cu profesorul Vasile Ţărmure, fost şi el până în anul 1948 preot de enorie, reprofilat după ilegalizarea Bisericii.

La 12 august 1956 a avut loc la Cluj Liturghia săvârşită de cei doi preoţi, greco-catolici, Vasile Chindriş şi Izidor Ghiurco, în stradă, în faţa bisericii Piariştilor (Universităţii), în urma căreia au fost arestaţi mulţi preoţi. Între ei şi episcopii Alexandru Rusu al Maramureşului, ales mitropolit al Bisericii Române Unite, şi Ioan Chertes, auxiliar de Cluj-Gherla. Învinuit de instigare publică, Ioan Chertes, arestat la 15 august 1956 şi anchetat cu duritate la securitatea din Cluj, a fost condamnat de Tribunalul Militar din aceeaşi localitate prin sentinţa nr. 1202/1957 la 10 ani temniţă. După condamnare a fost purtat prin cele mai grele închisori şi prin lagărele de muncă forţată. Astfel a fost la penitenciarul din Gherla, 3 ani, apoi în Bărăgan şi Deltă: la Stoieneşti, Salcia, Grind-Periprava, din nou adus la Gherla, apoi la Luciu-Giurgeni, Strâmba, iarăşi la Salcia şi în sfârşit la Ostrov, de unde, în baza decretului de graţiere nr. 411/1964, la 30 iulie, acel an, a fost eliberat.

De data aceasta s-a aşezat la Sărăţel, satul natal. Însă, mereu urmărir şi hărţuit de organele securităţii şi fără serviciu, la 25 octombrie 1965 s-a mutat la Năsăud, unde între timp se mutase şi familia surorii sale cu slujba soţului ei, V. Ţărmure. Între anii 1965-1972 a funcţionat ca angajat la Întreprinderea Raională de Industrie Locală „Ineul”, în calitatea de contabil II la materiale. A dus şi aici o viaţă foarte grea, fiind fără întrerupere urmărit atât de securitate cât şi de organele de partid. Fără a avea oficial domiciliu obligatoriu, comandantul securităţii locale i-a pus în vedere să nu părăsească localitatea, iar în cazul că ar trebui să plece undeva, să-l anunţe.

La 30 iunie 1972 a fost pensionat. Bătrâneţele şi îndeosebi reminiscenţele terorii anchetelor, a muncii forţate, a regimului de exterminare din închisori şi gulaguri, a frigului şi foamei şi a tuturor umilirilor şi privaţiunilor prin care a trecut şi le-a îndurat patrusprezece ani şi jumătate, toate acestea i-au zdruncinat sănătatea şi l-au determinat să renunţe la o viaţă activă cu sarcini de mare răspundere, cum e episcopatul, şi să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii retras, rămânând în continuare la Năsăud, în familia surorii sale.

La 12 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea, reglementând problema ierarhiei Bisericii Catolice din România, atât a celei de rit latin, cât şi a celei de rit bizantin (Greco-Catolică), nu l-a uitat nici pe episcopul titular de Cantano, dr. Ioan Chertes şi, deşi retras din activitate, în semn de stimă şi preţuire deosebită pentru suferinţele îndurate şi pentru credinţa dovedită Bisericii Catolice şi Sfântului Scaun Apostolic al Romei, l-a promovat şi distins Arhiepiscop al Bisericii Române Unite.

Ca profesor de Teologie, dr. Ioan Chertes a scris lucrarea Creşteţi şi vă înmulţiţi, apărută în editura „Sfântul Nichita” din Cluj.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.