- Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică - http://www.bru.ro -

Sărbătoarea Floriilor și a tinerilor în Catedrala din Cluj-Napoca

„Osana! Binecuvântat este Cel care vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Io 12,13), este strigătul care răsună, cu bucurie, la data celebrării momentului în care Isus a intrat triumfător în Ierusalim. Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor, din 1 aprilie 2018, a fost celebrată la Catedrala „Schimbarea la Față” de către Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, celebrare la care sute de credincioși au făcut ca biserica să fie neîncăpătoare. În plus, Duminica Floriilor este în Biserica Catolică și sărbătoarea dedicată tinerilor. În acest an, la data de 1 aprilie Biserica Romano-Catolică a sărbătorit Învierea Domnului, în timp ce, pentru Biserica Greco-Catolică, această zi a Sărbătorii Floriilor, a fost și celebrarea Zilei Mondiale a Tineretului.

La masa Sf. Altar au concelebrat pr. vicar Anton Crișan, pr. Cristian Sabău – protopop de Cluj I, pr. Marius Furtună – rector al Seminarului Teologic eparhial, pr. Florin Isac – ceremonier și pr. Teodor Lazăr – paroh la catedrală. Preoții au fost ajutați la altar de diaconii Marius Cîmpean – secretar episcopal și Gabriel Man, precum și de studenții seminariști. Răspunsurile liturgice, ca de obicei, le-a oferit Corul „Magnificat” dirijat de prof. Alexandru Suciu, care a pregătit și interpretat, în momentul Împărtășaniei, o frumoasă cântare de Florii.

În cuvântul de învățătură, referindu-se la momentul intrării triumfătoare a lui Isus în Ierusalim, PS Florentin a explicat: „După răsunătoarea aducere la viață a lui Lazăr pe care Isus o face, poporul, auzind această minune, dorește să îl proclame Împărat al lui Israel. Este profilul perfect al unui lider politic, pentru că dă de mâncare, aduce vindecare celor bolnavi, se preocupă de cei săraci, este alături de cei care se află în suferință. Este și un lider spiritual: pentru că luptă împotriva răului, alungă pe demoni, de asemenea, Isus învie, aduce la viață – pe fiul văduvei din Nain, pe fiica mai marelui Sinagogii, și, cel mai mare miracol pe care Isus îl săvârșește în timpul vieții Sale publice, readucerea la viață a lui Lazăr, aflat de patru zile în mormânt. Iată profilul liderului politic pe care ei acum doresc să îl proclame împărat al lui Israel.”

„Dar Isus nu le face un discurs politic, El este întristat, pentru că știe că aceste cuvinte pe care mulțimile le rostesc, în mai puțin de șase zile se vor preschimbă în alte cuvinte. După șase zile, tot acești oameni ai Ierusalimului nu vor mai avea în mâini ramuri de măslin, ci vor avea bâte. Nu vor mai fi ramurile de palmier, ci vor fi ramurile de spini cu care îi vor împleti coroana. Nu vor mai fi hainele aruncate pe jos, ci injuriile, batjocura, palmele. Nu se va mai striga ‘Osana’, se va striga ‘Răstignește-l!’, deși acest strigăt este și el o profeție ‘ōshaʿnā’ – ‘Salvează-ne acum!’, ‘Fă să fim salvați acum!’ Ei se gândesc la un salvator politic și așteaptă mântuirea de la lume, de la oamenii vremurilor. Este firea omenească schimbătoare, precum frunza în direcția vântului.”

Dar, a continuat Ierarhul, „Isus nu are nevoie de laude, nici de ramuri de palmier și nici de haine aruncate pe jos. El are nevoie de animale de povară, care să îl ajute să ducă pe cei răniți, are nevoie de Cirenei care să pună spatele lângă El, acolo, sub Cruce, sub Crucea grea a păcatelor, El are nevoie de oameni care să contribuie la actul răscumpărător. De aceea, Isus ne cheamă și astăzi să fim alături de El, are nevoie de tineri care să se pună sub povara păcatelor, sub povara crucilor, să parcurgă, alături de El, împreună cu El și pe urmele Lui, Drumul Crucii fiecăruia dintre noi. Hristos are nevoie de tineri. Tinerețea însă, nu este o vârstă fizică, este o stare spirituală. (…) Depinde numai de noi să rămânem tineri spiritual, să ocrotim tinerii noștri, pentru că tinerii sunt prezentul și viitorul Bisericii, să îi ferim de mijloacele de distrugere în masă, să îi învățăm să își ocrotească tinerețea, să o păstreze curată pentru Dumnezeu.”

Preasfinția Sa a rostit câteva cuvinte și despre mesajul pe care Pontiful Roman, Papa Francisc, l-a adresat tinerilor din întreaga lume, cu ocazia celei 33-a Zi Mondială a Tinerilor, având tema, preluată din Evanghelia după Luca, „Nu te teme Maria, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). „La începutul acestui mesaj, Sfântul Părinte se referă la pregătirile necesare pentru celebrarea Zilei Mondiale a Tinerilor, care va avea loc în ianuarie 2019, în Panama. De asemenea, se amintește Sinodul Episcopilor, care are tema: «Tinerii, credința, și discernământul vocațional», organizat cu «dorința de a percepe și de a primi darul prețios care sunteți voi, pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru lume» – scrie Sfântul Părinte tinerilor. Sunt patru puncte, în acest document, în care Papa se adresează direct tinerilor, la lumina exemplului Preasfintei Fecioare Maria, «tânăra din Nazaret».”

În încheiere, Preasfinția Sa a amintit și faptul că, Sfântul Părinte, Papa Francisc, prin Congregația pentru Bisericile Răsăritene, a trimis o scrisoare circulară, prin care invită toți credincioșii să fie solidari cu suferințele „fraților noștri Orientul apropiat, și în mod particular cei din Țara Sfântă. Să ne amintim că sunt creștini ca și noi, și, din nefericire, în aceste teritorii în care Mântuitorul s-a născut și a trăit, în prezent, numărul creștinilor scade simțitor, pe deoparte datorită celorlalte religii majoritare, pe de altă parte datorită ostilității războiului, a numărului foarte mare de refugiați care vin din celelalte țări, precum Irak sau Afganistan, și, de aceea, sunt țări în zonă în care populația aproape s-a dublat. Astfel, suntem invitați să contribuim, după putință, și după deschiderea sufletului nostru, la o colectă internațională care se organizează în Duminica Floriilor, pentru frații noștri creștini din Țara Sfântă, O turmă mică dar cu o responsabilitate mare în locurile unde s-a născut Mântuitorul și de unde s-a răspândit creștinismul”, a specificat Episcopul de Cluj-Gherla.

S-a menționat faptul că „sumele colectate vor fi trimise, prin intermediul Nunțiaturii Apostolice, la Roma, la Congregația pentru Bisericile Răsăritene, iar de acolo vor ajunge la Nunțiaturile corespunzătoare din zonele Țării Sfinte. Cerând Bunului Dumnezeu inimi generoase în ajutorarea fraților aflați în nevoie – scrie Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan – «vă transmit tuturor arhiereasca binecuvântare, împreună cu urarea de Sărbători sfinte și pline de lumină la Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos». (Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică).

După Sf. Liturghie s-a făcut binecuvântarea ramurilor, care au fost împărțite apoi credincioșilor, pentru a duce binecuvântarea de Florii la casele lor.