Cuvântul de învăţătură al PS Alexandru Mesian rostit în Bazilica Sf. Anton de Padova cu ocazia pelerinajului anual al comunităţilor greco-catolice româneşti din Italia

Duminică, 22 Martie 2015, a avut loc la Padova, la Bazilica Sfântului Anton, Sărbătoarea românilor uniţi cu Roma, eveniment ajuns anul acesta la ediţia a IX-a. Continuitatea şi frumuseţea acestui pelerinaj anual al credincioşilor români veniţi la Padova din diferite părţi ale Italiei, a dus în mod natural la constituirea unei adevărate sărbători care îşi are încununarea prin participarea la Sfânta Liturghie Euharistică de la ora 12.15, cu prezenţa unui episcop din România, care vine special pentru acest eveniment. Anul acesta a fost în mijlocul nostru PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, iar din partea autorităţilor României a fost domnul Cosmin Dumitrescu cu doamna consul Mirela Dumitrescu de la Consulatul General al României din Trieste. Domniile lor au venit cu întreaga familie la eveniment.

În continuare vă prezentăm Cuvântul de învăţătură al Prea Sfinţiei Sale, Episcopul Alexandru Mesian rostit în cadrul Sfintei Liturghii solemne din Bazilica “Sf. Anton”.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Iubiţi fraţi întru preoţie,
Iubiţi pelerini români ori de alte naţionalităţi, din parohii greco-catolice, sau ortodoxe, sau de altă confesiune, care trăiţi în Italia şi sunteţi de faţă aici, la Padova, în Bazilica Sfântului Anton în această frumoasă zi de primăvară,
Iubiţi ascultători,

Salutăm cordial pe toţi preoţii concelebranţi: români şi italieni, pe toţi cei prezenţi la această Sfântă Liturghie sau cei care ascultaţi Radio Maria.

La invitaţia Rvs. Pr. Protopop Vasile-Alexandru Barbolovici am venit aici cu mare plăcere, la cel de-al IX-lea pelerinaj care se organizează chiar azi la Padova, la mormântul Sfântului Anton, Sfânt care ne este atât de drag, care ne mijloceşte multe daruri în multele noastre nevoi. Sunt însoţit de fratele meu – Rvs. Părinte profesor Simion Mesaroş, consilier eparhial – care vine de la Baia Mare.

Pentru noi este o ocazie deosebit de fericită de a fi împreună şi de a ne ruga împreună.

Aduc de acasă, din România, binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major, conducătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu toată dragostea celor din ţară.

Suntem recunoscători Conferinţei Episcopilor Catolici din Italia, care a pus la dispoziţia românilor numeroase biserici pentru a ne putea desfăşura în bune condiţii activitatea pastorală şi în această ţară.

Mulţumim Părintelui Rector Enzo Poiana OFMConv, pentru că ne oferă posibilitatea de a ne reuni aici, în Bazilica Sfântului Anton de Padova.

Nu în ultimul rând suntem recunoscători Excelenţei Sale Monseniorul Antonio Mattiazzo, Arhiepiscop de Padova, o veche şi bună cunoştinţă a noastră, căruia i-am scris despre vizita mea de astăzi la Padova şi cu care am

avut onoarea de a mă reîntâlni chiar astăzi şi care, din motive pastorale, nu poate participa la această concelebrare.

Salutăm cordial prezenţa domnului Consul general dr. Cosmin Dumitrescu, de la Consulatul general al României la Trieste.

Cu mare bucurie îmi amintesc de pelerinajul al V-lea de aici, de la Padova, din anul 2011, la care am participat.

Cu mare plăcere îmi amintesc de cele zece vizite pe care le-am efectuat în cele zece parohii din acest protopopiat, în aprilie 2013, când am prezentat cartea Lanţuri şi teroare a Î.P.S. Ioan Ploscaru, tradusă în italiană cu titlul Catene e terrore, traducerea fiind făcută de reverendul diacon profesor Giuseppe Munarini, prezent şi dânsul la această celebrare şi pe care îl salutăm cordial.

Un cordial salut adresez şi Rvs. Părinte Aetius Pop, parohul greco-catolic român de la Padova.

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Evanghelist Matei, istorisind şi el minunea vindecării îndrăcitului pe care ne-o prezintă Sfânta Evanghelie de astăzi din capitolul 9 al Evangheliei după Marcu, versetele 17-32, dă răspunsul complet apostolilor care-L întreabă pe Isus: „De ce noi n-am putut să-l scoatem?” Isus aşadar le răspunde: „Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (cf. Mt 17, 19-20).

Mântuitorul proclamă necesitatea credinţei pentru săvârşirea oricărei minuni şi nimic nu vă va fi cu neputinţă.

Nu cere o credinţă exagerat de mare, ci una cât un bob de muştar. Trebuie să excludem îndoiala, teama. Chiar şi Apostolii, despre care Mântuitorul spune că aveau atunci o credinţă slabă.

Credinţa este temelia şi rădăcina oricărei îndreptări. Viaţa creştinului se naşte, se hrăneşte şi se dezvoltă din virtutea credinţei.

Nicio altă virtute nu a fost subliniată de Cristos mai mult ca virtutea credinţei.

După Înviere, când Mântuitorul îi trimite pe Apostoli să evanghelizeze şi să boteze, spune: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Mc 16,16).

Fără de credinţă este cu neputinţă a-i plăcea lui Dumnezeu.

În Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel scrie: „dreptul din credinţă va fi viu”.

Din cele spuse până acum decurge obligaţia de a ne cunoaşte credinţa şi trebuie să credem următoarele :

I. Cele şase adevăruri de credinţă conform Catehismului Bisericii Catolice:

  • – Există un singur Dumnezeu;
  • – În Dumnezeu sunt trei persoane: Tatăl şi Fiul şi Spiritul Sfânt;
  • – A doua persoană a Prea Sfintei Treimi S-a făcut om şi ne-a adus mântuirea prin patima, moartea şi Învierea Sa;
  • – Sufletul omului este nemuritor;
  • – Dumnezeu este drept: răsplăteşte binele şi pedepseşte răul;
  • – Fără harul lui Dumnezeu nu ne putem mântui.

II. Simbolul credinţei.

III. A ţine poruncile.

IV. A cunoaște cele şapte sfinte Taine: Botezul, Mirul, Euharistia, Pocăinţa, Maslul, Preoţia şi Căsătoria.

V. A ne ruga: „Tatăl nostru”, „Născătoare de Dumnezeu” şi alte rugăciuni.

Să ne încredem mereu în ajutorul lui Dumnezeu !

Este îngrijorător de mare numărul acelora care refuză să creadă, care iau în derâdere credinţa şi pe cei care cred.

Mulţi sunt, din păcate, care-şi renegă credinţa.

Credinţa este un dar de la Dumnezeu: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis” (Ioan 6,44).

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului (cf. 1 Timotei 2,4). El oferă tuturor lumina credinţei, numai că aceasta nu poate pătrunde în multe suflete, din cauza multor piedici.

Trebuie să ne rugăm mult şi bine. Să cerem darul credinţei: „Doamne, ajută-mă să cred !”.

*

*    *

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Evanghelie de astăzi ni-l înfăţişează pe un tată al cărui fiu era bolnav şi pe care îl aduce la ucenicii lui Isus, dar aceştia n-au reuşit să-l vindece pe acest îndrăcit epileptic.

Ei au încercat cu puterea lor proprie şi nu şi-au pus încrederea în Dumnezeu. Dumnezeu este cel care vindecă, cu puterea Sa.

Pentru că apostolii, nereuşind, l-au consolat şi îmbărbătat pe tatăl tânărului, zicându-i să mai aştepte sosirea lui Isus.

În acel timp când aici jos se desfăşura drama omului stăpânit de diavol de mii de ani, sus pe Muntele Taborului Isus îşi arată Faţa Sa dumnezeiască înaintea celor trei Apostoli: Petru, Iacob şi Ioan. Aici era fericirea, aici erau pacea şi liniştea sufletească, încât Apostolul Petru a spus: „Bine ne este nouă a fi aici!”, iar cei de la poalele muntelui spuneau: „Rău ne este nouă a fi aici!”.

Cărturarii care spionau şi observau totul cu răutate credeau că nici Isus nu va face nimic. Între timp, soseşte Isus care-i întreabă: „Ce vă certaţi între voi?”.

Atunci unul din mulţime spune: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.” (cf. Mc 9, 17-18).

Isus răspunde zicând: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.” (Mc 9,19-24).

Isus exclamă: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.” (Mc 9,25-29).

Rugăciune şi credinţă.

Isus pleacă de acolo în secret, cu ucenicii Săi, în Galileea, ca să-i înveţe despre cele ce vor urma şi le spune: „Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe” (Mc 9,31-32).

Credinţa Apostolilor a slăbit tocmai atunci când l-au adus pe lunatic. Dar Isus lipsea şi de asemenea lipseau Petru, Ioan şi Iacob.

Scăzând credinţa, a slăbit şi încrederea în puterea dumnezeiască a lui Isus, în numele Căruia apostolii vindecau neputinţele oamenilor. „Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău” (Lc 10,17), dar pe acest lunatic nu au reuşit să-l ajute.

Ispitele cele mai puternice sunt împotriva credinţei!

Cunoscând diavolul de ce mare valoare este credinţa „chiar cât un grăunte de muştar”, ispitele cele mai puternice le dă tocmai contra credinţei.

Astfel, omul, prin credinţă şi rugăciune se împotriveşte diavolului.

În încercările vieţii noastre, când ne dăm seama că nu ne rugăm cu încredere şi credinţă, să spunem şi noi: Doamne, întăreşte-ne credinţa! Ajută necredinţei mele !

Un om cu viaţă spirituală intensă mi-a spus odată că a cunoscut o persoană cu pregătire teologică înaltă care avea multe ispite asupra credinţei; şi cum nu avea timp să formuleze argumentele necesare, purta în buzunarul de la cămaşă un bileţel unde erau scrise cele şase adevăruri de credinţă, Simbolul credinţei, numele Sfintelor Taine, Poruncile dumnezeieşti, rugăciunile „Tatăl nostru” şi „Bucură-Te, Marie”.

Şi când veneau ispitele, îşi punea mâna dreaptă pe inimă, unde era bileţelul şi spunea: „Eu cred ceea ce am scris şi port în buzunar”, şi a scăpat imediat de coşmarul ispitei.

Cu umilinţă, încredere şi credinţă să ne rugăm şi noi: Doamne, ajută necredinţei mele! Amin.

Iubiţi credincioşi,

Vă mulţumim pentru participarea într-un număr atât de mare aici, la Padova, la cel de-al IX-lea pelerinaj de la Bazilica Sfântului Anton, în special a românilor din nordul Italiei.

Deja la Baia Mare – şi nu numai, – la biserica cu hramul „Sfântul Anton de Padova” au început marţi, 17 martie 2015, cele treisprezece marţi în întâmpinarea sărbătorii din 13 iunie – ziua Sfântului Anton.

În Eparhia Noastră de Lugoj avem trei biserici noi închinate acestui mare sfânt: la Chişineu Criş, unde avem o comunitate de franciscani (Ordinul Fraţilor Minori Conventuali – OFMConv), la Arad şi la Brad (judeţul Hunedoara).

La Sfântul Anton în toate parohiile noastre se fac rugăciuni pentru tot felul de trebuinţe: pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru un loc de muncă, pentru găsirea lucrurilor pierdute sau furate, etc. dar se şi primesc bogate haruri şi se fac rugăciuni de mulţumire pentru darurile primite.

Încă o dată aducem mulţumiri organizatorilor acestui pelerinaj şi pentru primirea cordială venită din partea Reverendissimului Părinte Enzo Poiana, Rectorul Bazilicii Sfântul Anton din Padova.

Vă dorim să petreceţi în continuare Postul Mare reflectând la Patimile Domnului ca mai apoi să vă bucuraţi de marele praznic al Învierii Domnului, cu sănătate şi multe haruri, atât pentru nevoile noastre cât şi pentru cei rămaşi acasă.

Cu ocazia întâlnirii noastre de astăzi ne rugăm la Sfântul Anton, Sfântul minunilor, să ne ajute în toate nevoile, prin Cristos Domnul şi Stăpânul nostru, al tuturor. Amin.

Padova, 22 martie 2015
Duminica a IV-a din Postul Mare

Alexandru MESIAN
Episcop de Lugoj

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia