Mesajul PF Lucian pentru pentru Ziua diecezana a Tineretului

  Bine aţi venit la Blaj! Întâlnirea mea cu Voi, tinerii, este şi azi, ca de fiecare dată, o mare bucurie, prilejuită de cea de-a XXI Zi a Tineretului.

 Aş dori să ne oprim pentru început la cuvintele pe care Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea le-a propus tinerilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Tineretului: „Cuvântul Tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (Ps. 118, 105)

 Ele îndeamnă la meditaţie, la o reflecţie asupra Cuvântul lui Dumnezeu care pătrunde în sufletul fiecărui creştin atunci când acesta i se deschide. Doresc ca întâlnirea noastră să fie o ocazie potrivită pentru a ne apropria de Cuvântul lui Dumnezeu şi a-L asculta atent pentru a putea astfel înţelege planul pe care Îl are pentru fiecare dintre noi.

 Lumea care Vă înconjoară revarsă asupra Voastră o mulţime de cuvinte care Vă solicită atenţia şi V-o atrag către false valori ce nu Vă pot potoli însă setea de fericire pe care Voi o purtaţi în adâncul Vostru.  Ele sunt doar o himeră pe care o urmăriţi de multe ori fără să Vă daţi seama de răul pe care îl produc în Voi. Sunt doar cuvinte, sunt adesea simple iluzii de bunăstare şi succes, care însă nu sunt construite pe acele valori către care tindeţi: dreptatea, adevărul, egalitatea, libertatea…

 Voi tindeţi spre dreptate, aţi dori să auziţi doar adevărul, Vă dăruiţi cu generozitate timpul şi capacităţile în favoarea celor mai necăjiţi decât Voi, făcând astfel dovada adevăratelor valori ale Bibliei, care ar trebui să fie vademecumul fiecărui creştin, cu atât mai mult al Vostru, al celor  care acum puneţi bazele edificiului propriei vieţi.

 Lumina Lui Dumnezeu să fie călăuză pentru paşii vieţii Voastre. Doar ascultând cu atenţie Cuvântul Lui veţi putea discerne ce este bun şi ce este rău din ceea ce lumea Vă propune. Prezenţa unui prieten în viaţă este mereu un dar, şi ce dar minunat este atunci când ştim să-L ascultăm pe Isus, să ne lăsăm conduşi de învăţăturile Sale!

 Cuvântul lui Dumnezeu este mereu actual, în vreme ce lucrurile pe care Vi le oferă lumea de azi: moda, muzica… trec, lăsând în suflet un gol greu de umplut. Faptele care izvorăsc din trăirea în uniune cu Isus Vă vor însoţi mereu, veţi avea mereu un Prieten cu care să povestiţi, căruia să Vă destăinuiţi şi care nu o să Vă dezamăgească niciodată.

 Pe drumul vieţii Veţi întâlni nu de puţine ori obstacole puse de ispititor pentru a Vă îndepărta de Domnul. O mulţime de aşa-zişi „prieteni” vor apărea în calea Voastră şi Vă vor ademeni să-i urmaţi, făcându-Vă să credeţi că împreună cu ei drumul e mai uşor şi mai plăcut. De un singur lucru trebuie să fiţi însă mereu conştienţi: că plăcerile de moment lasă goluri imense în sufletele create pentru a-L găzdui pe Domnul. Nu Vă îndepărtaţi de adevăratul Prieten alegând să mergeţi alături de cei care dau sfaturi „simpliste”, dar care nu sunt rodul adevăratei iubiri.

 Nu-i lăsaţi să învingă, nu le daţi satisfacţia de a vedea pătat un suflet pentru care Dumnezeu a dăruit pe propriu său Fiu.

 Încă o dată Vă urez „bine aţi venit la Blaj”, şi Vă cer ca îndemnul psalmistului să fie refrenul care să Vă însoţească nu doar pe parcursul acestei zile, ci pe tot parcursul vieţii Voastre.

 Cu binecuvântare arhierească, 

LUCIAN
Arhiepiscop Major

      Comentarii

      

      Nu se pot exprima aici opinii.