Panegiric la înmormântarea Arhiepiscopului ad personam George Guţiu

Preafericirea Voastră, Părinte Arhiepiscop Lucian,
Înalt Preasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre,
Înalt Preasfinţia Voastră Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei,
Preacucernici şi cucernici Părinţi preoţi,
Preacuvioase surori, Preacuvioşi fraţi întru credinţă,
Iubiţi credincioşi,

„Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem, sfânt, fără de răutate, fără de pată, deosebit de cei păcătoşi…” (Evrei 7,26). Sunt cuvintele Epistolei către Evrei, care ne vorbesc despre modelul Marelui Arhiereu, Hristos, Cel pe care, prin credinţă, Arhiereul nostru George a dorit să îl urmeze, să îl slujească şi să îl ofere tuturor.

Aşa cum am ascultat deja, „Cred într-Una Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică” a fost deviza vieţii sale. În ultima sa predică, în Catedrala Schimbarea la Faţă, spunea: „Iubiţii mei, doresc ca ultimele cuvinte să fie aceleaşi pe care le-am rostit şi în momentul în care, condamnat fiind la muncă silnică pe viaţă, mi s-a cerut să spun ultimele mele cuvinte de om liber. Şi atunci, ca şi acum, rostesc din adâncul sufletului aceste cuvinte ale Crezului, Cred într-Una Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică…”. Acest articol al Simbolului Credinţei, prin mărturisirea de credinţă făcută atunci în faţa instanţelor comuniste, a rămas înscris în registre, ca o mărturie vie a Arhiereului nostru.

Întreaga sa viaţă s-a desfăşurat sub semnul credinţei şi al acestui moto asumat ca deviză de viaţă. Încă din copilărie a dorit să urmeze calea preoţiei. Sămânţa credinţei a fost sădită în sufletul tânărului de către mama sa, aşa cum însuşi mărturisea: „Mama mea, Laura Olteanu, o simplă ţărancă, ce mi-a sădit în suflet încă din copilărie credinţa în Dumnezeu şi în învăţăturile Sfintei Biserici Catolice, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, speranţa în mântuire şi viaţa veşnică, credinţă, iubire şi speranţă ce m-au însoţit şi mă vor însoţi întreaga mea viaţă”. Şi într-adevăr, încheindu-şi studiile la Seminarul Mitropolitan „Sfânta Treime” din Blaj, a acceptat şi chiar a dorit hirotonirea preoţească, în ziua de 8 decembrie 1948, bine-ştiind că Biserica era trecută deja în ilegalitate de către regimul comunist, încă din data de 1 decembrie.

Timpul de pastoraţie l-a petrecut, în majoritatea sa, în clandestinitate. Din cei 63 de ani de preoţie şi arhierie, 52 de ani au fost ani ai clandestinităţii, ani în care era obligat să se ascundă de cei ce îl urmăreau şi îl supravegheau. A urmat apoi timpul detenţiei, anii petrecuţi în diferite închisori: Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla. A fost un timp pe care l-a asumat cu seninătate, un timp oferit lui Hristos ca şi apostolat. Despre acest timp vorbea adeseori, spunând: „cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele au fost cei 14 ani petrecuţi în închisoare”. Noi îl întrebam: „cum se poate aceasta, Înalt Preasfinţite?” Iar Arhiereul nostru răspundea: „pentru că au fost anii trăiţi în întregime cu Hristos, în Hristos şi pentru Hristos. Au fost anii în care s-a împlinit dorinţa copilăriei mele, aceea de a suferi pentru Hristos”.

După eliberarea din închisoarea de la Gherla (ultimul său loc de detenţie), a desfăşurat o activitate de simplu muncitor pentru a-şi asigura traiul. Fiind mereu o persoană punctuală, competentă şi consecventă, mai târziu, recunoscându-i-se studiile teologice ca studii superioare, a fost avansat la funcţia de economist în întreprinderea în care lucra. Pe plan pastoral, însă, a continuat o activitate preoţească deosebit de intensă, alături de acela care i-a fost profesor, îndrumător şi model de viaţă, Eminenţa Sa, Cardinalul (de mai târziu) Alexandru Todea, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice, la a cărui hirotonire episcopală a fost unicul martor.

După momentul 1989, la revenirea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice, începe o nouă filă în viaţa Arhipăstorului George – activitatea pastorală publică, alături de Întâistătătorul Bisericii, Mitropolitul Todea.

A fost ridicat la demnitatea de Arhiereu al Eparhiei de Cluj-Gherla în luna iunie a anului 1990, iar ceremonia a avut loc pe Stadionul municipal din oraşul Cluj-Napoca. Putem spune că a fost cel care a reînviat Eparhia de Cluj-Gherla cu toate structurile ei. Sub arhipăstorirea sa au fost hirotoniţi primii preoţi în cea mai mare catedrală, catedrala de sub cerul liber, în faţa statuii ecvestre a Regelui Matei Corvin din Piaţa Libertăţii. El a fost cel care a deschis porţile învăţământului superior seminarial şi porţile Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, precum şi ale Liceului Teologic „Inochentie Micu Klein”. De asemenea, a avut o activitate pastorală cu totul deosebită. A hirotonit 69 de preoţi pentru Eparhia de Cluj-Gherla, cu siguranţă şi alţii pentru Arhidieceză în perioada de 2 ani cât a fost numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Făgăraş şi Alba-Iulia.

A binecuvântat şi a consacrat 22 de lăcaşuri de cult în Eparhia de Cluj-Gherla şi pe teritoriul altor eparhii, atunci când a fost solicitat. A luptat prin rugăciune şi prin puterea cuvântului pentru intrarea în drepturile depline a Bisericii Greco-Catolice, pentru recuperarea bunurilor patrimoniale care erau în posesia Statului sau în folosinţa altor culte. De asemenea, a participat activ la viaţa Bisericii Catolice: la numeroasele întâlniri organizate în ţară, în mod particular la Consiliul Ierarhilor şi Conferinţa Episcopilor din România, dar şi la Roma, la întâlnirile cu reprezentanţii Curiei Romane, şi în mod particular la cea dintâi vizită ad limina apostolorum după anii ’90, din decembrie 1996, ocazie cu care s-a întâlnit personal cu cel pe care astăzi îl putem numi Fericitul Ioan Paul al II-lea.

A participat, alături de întregul Cor Episcopal, la memorabila vizită a Pontifului Roman în România, în mai 1999, şi apoi, la invitaţia acestuia, a participat şi la prima Sfântă Liturghie în rit bizantin, în limba română, pe treapta cea mai înaltă a Bazilicii mamă San Pietro din Roma.

Am putea spune foarte multe din activitatea blândului Arhiereu, ca om, ca păstor, ca îndrumător de suflete. A fost un om răbdător dar un om dârz, un om blând dar un om ferm; un om care şi-a acceptat întotdeauna crucea cu multă seninătate, un om care a ştiut să se conformeze voinţei lui Dumnezeu, un om care a avut, ca preot şi arhiereu, o adevărată devoţiune pentru Sfânta Liturghie. Spunea, într-una dintre cuvântările sale: „Iată, sunt în cel de-al 53-lea an de preoţie, dar excluzând timpul cât am fost închis, timp în care nu am avut pâine şi vin pentru celebrarea liturgică, până în prezent doar în 3 zile nu am putut celebra Sfânta Liturghie. Aşa mi-am făcut programul de viaţă personal pentru ca mai întâi să fie rugăciunea”.

Spuneam în zilele trecute şi în Catedrala noastră despre un semn providenţial: în Anuarul Pontifical unde se află lista tuturor Episcopilor şi Eparhiilor din lumea întreagă, s-a strecurat o eroare în dreptul numelui Înalt Preasfinţitului George Guţiu, Eparhul de Cluj-Gherla, şi anume la localitatea de naştere scria „Via Dei” în loc de Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş. Într-adevăr, o providenţială greşeală, pentru că a fost un om care întreaga lui viaţă a căutat această Via Dei, a căutat Calea Domnului şi într-adevăr a găsit-o şi, mai mult, ne-a arătat-o şi nouă, ne-a îndrumat pe această cale a Domnului, ne-a învăţat cum trebuie să lucrăm în via Domnului pentru a rămâne pe calea Domnului.

Ne rugăm Bunului şi Atotputernicului Dumnezeu ca în aceste zile, sufletul său nobil să poată parcurge Via Dei, Calea Domnului, până la capăt, să poată ajunge în locul luminos, în locul înverzit, în locul odihnitor şi liniştit rânduit după voinţa Tatălui, la Masa Liturghiei eterne, unde cu siguranţă este aşteptat cu bucurie de către înaintaşii mărturisitori şi martiri ai credinţei: Cardinalul Iuliu Hossu, Cardinalul Alexandru Todea şi toţi ceilalţi arhierei, preoţi, clerici, persoane consacrate şi credincioşi, care au cunoscut anii grei ai Bisericii Greco-Catolice.

După rânduiala voinţei divine, la 87 de ani de viaţă, la 63 de ani de preoţie, la 21 de ani de episcopat, Arhipăstorul nostru George se aşează acum în pământ precum grăuntele de grâu ce trebuie să moară pentru a rodi îmbelşugat. Ctitor al noii Catedrale clujene împreună cu Mons. Tertulian Langa (prezent la această ceremonie funebră), va fi în mod simbolic aşezat ca stâlp la temelia noii Catedrale, în cripta amenajată chiar sub masa Sf. Altar, pentru a rămâne în comuniune cu noi la toate Liturghiile care se vor aduce pe Altarul de jertfă al Domnului.

Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate harurile pe care ni le-a oferit nouă şi Bisericii prin Arhipăstorul evlavios, blând, răbdător şi modest, prin mărturisitorul dârz şi neînfricat în credinţă, prin preotul rugător, împăciuitor şi mijlocitor în rugăciune pentru cei încredinţaţi lui. Se cuvine un cuvânt de mulţumire tuturor îngerilor păzitori care, de-a lungul anilor suferinţei, i-au fost alături: atât rudele apropiate, pr. Florin Guţiu şi d-ra Laura Guţiu, cât şi personalul medical care, cu multă competenţă, l-a însoţit în clipele grele ale neputinţei.

Răsfoind filele Orologhionului, am notat un Tropar care, la lumina acestei mărturii de viaţă şi credinţă, am considerat că s-ar potrivi foarte bine Arhiereului nostru, atunci când Bunul Dumnezeu va rândui să fie chemat la treapta sfinţeniei: „Ca o mlădiţă de evlavie şi viţă de luptător, floare preasfinţită şi preadulce rod dat de Dumnezeu credincioşilor ai odrăslit, Preasfinţite. Deci, ca împreună pătimitor cu mucenicii şi cu ierarhii împreună pe scaun şezător, roagă-te acum lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre”. Amin.

Sufletul nobil să îi fie primit în gloria cerească, iar lumina veşnică să îi strălucească, în pacea bucuriei divine să se odihnească. Amin.

Hristos a înviat!

+ Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop eparhial de Cluj-Gherla

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia