Pastorala de Crăciun a PF Lucian

Preacucernici fraţi preoţi,
Iubiţi fii sufleteşti,

Cristos se naşte, măriţi-L!

Iată-ne iarăşi în faţa ieslei unde Fiul lui Dumnezeu se naşte. Departe de orice închipuire sau aşteptare omenească, mântuirea pe care ne-o pregăteşte Cel de sus este aceea care soseşte prin slăbiciunea Fiului Său, una cu noi în dorinţa Sa de a ne urca în mărirea cerească a Preasfintei Treimi. Cu toţii trebuie să ne regăsim bucuria mântuirii în simplitatea şi sărăcia mijloacelor Familiei sfinte aflate pe drumuri. De la această simplitate şi de la slăbiciunea pe care Dumnezeu o alege putem să inspirăm sentimentele noastre de credinţă acum, de sărbătoarea Naşterii Domnului.

 

Cristos, din ceruri, întâmpinaţi-L!

Dumnezeu coboară la noi. Cuvântul Tatălui om se face pentru a noastră mântuire. Am trăit Postul ca sfântă aşteptare, întărindu-ne prin frământarea care a zidit-o în suflete cu speranţa ca ochii noştri să contemple măsura nouă a luminii zidite de Dumnezeu. Această fulgerare pe cerul întunecat al istoriei a cucerit lumea pas cu pas din rătăcirile sale.

În viaţa fiecăruia din noi există clipe de mare strălucire ce alungă noaptea şi pe care le privim ca pe nişte întâlniri. În drumul Damascului, persecutorul pornit după creştini se pomeneşte dintr-o dată cu Mântuitorul. Această lumină l-a orbit, deschizându-i omului ochii spre o cu totul altă realitate, iar Saul a început o viaţă nouă.

Biserica întreagă, la Roma, în jurul Sfântului Părinte şi a arhiereilor din lumea întreagă a poposit recent în jurul Sfintei Scripturi. Într-un an dedicat Apostolului neamurilor, cu atât mai mult, roadele unei cugetări profunde asupra noastră prin ascultarea şi trăirea Evangheliei, felul prin care Dumnezeu lucrează cu fiecare dintre noi, ne aduce în faţa realităţii sărace a vieţii, a acelui puţin din cât am permis să rodească talanţilor primiţi de sus. A coborî în lumina Stelei de pe cerul Viflaimului în întunericul propriei conştiinţe este de mare folos acum în faţa Pruncului Isus, fiindcă oricând minunile evangheliei se pot repeta dacă avem credinţă. Viaţa adevărată se ancorează nu pe viziuni sau minuni, ci pe primirea luminii Cuvântului lui Dumnezeu. Generozitatea unui suflet ca cel al sfântului Pavel, câştigat de Dumnezeu din robia prejudecăţilor care îl făceau pe apostol persecutor, aduce laudă şi cântă Cerului pentru că fără merite primeşte harul mântuirii. Această întâlnire l-a deschis pentru totdeauna pe Saul din Tars la adevărul Domnului şi i-a insuflat zelul de a-L predica până la capătul lumii pe Cel care s-a deşertat pe Sine spre a se naşte din Fecioară, chip de om luând pentru a noastră mântuire.

 

Cristos pe pământ, înălţaţi-vă!

Dumnezeu ne lasă puterea slăbiciunii în Sfânta Cuminecătură astfel ca să ne facă una cu trupul măririi Sale. De fiecare dată când creştinii se reunesc pentru Sfânta Liturghie retrăiesc în chip viu acest elogiu al slăbiciunii Domnului care încă ne mai sminteşte. Fiul Tatălui se lasă pus pe cruce, iar dacă drumul descris de înfrângerea Sa de pe Calvar ne tulbură, este semn că vieţile noastre nu se pot reînnoi decât de la Cristos. Împărtăşirea cu Domnul este o înălţare spre Taina Sfintei Treimi pentru care am fost zidiţi.

A ne înălţa înseamnă să ne ancorăm în Cristos fiindcă în coborârea Sa spre noi, Mântuitorul ne va ridica la Sine. Să folosim cu înţelepciune timpul vieţii fiindcă este darul Domnului. Ca buni credincioşi să încercăm a-l trăi cu dorinţa de bine, în speranţa conversiunii, astfel ca lumina lui Cristos să pătrundă prin noi şi cât mai mult în conştiinţa semenilor noştri. Măreaţă e lucrarea binelui oricât de mic ar fi, fiindcă prezenţa sfântă care îl inspiră şi lucrează schimbându-ne pe noi, transfigurează în acest fel toată creaţia.

 

Iubiţi credincioşi,

Cuvântul nostru de Naşterea Domnului doreşte să Vă întărească mai ales în speranţă. Vă suntem aproape şi Vă încurajăm spre a afla bucuria de a înfrunta neputinţa în încredinţarea în mâinile şi voinţa Domnului.

„Veselitu-ne-am, pentru zilele în care ne-ai umilit; pentru anii în care am văzut rele!” (Ps. 89,17). În acest sens trebuie să recitim aniversarea celor 60 de ani de la începerea persecuţiei. Dacă amintim jertfa, care se consumă şi azi, este doar pentru a-L preamări pe Dumnezeu. Meritele harurilor Sale ni s-au transmis nu pentru vanităţi trecătoare, ci pentru că lucrarea Sa cerească are nevoie de apostoli. Este o lucrare care, pentru a rămâne rodnică, trebuie să părăsească recunoaşterile sau premierile lumeşti. Acest drum nu poate fi dus decât cu seninătate fiindcă Dumnezeu rămâne Stăpânul a toate. Strălucirea luminii Sale are rost cu adevărat numai într-un întuneric din care omului îi este imposibil să revină fără razele cerului. Pentru aceasta bucuria din faţa ieslei Domnului izvorăşte din această recunoaştere a slăbiciunii. Nu în sensul căderii în păcat, ci, aşa cum spunea sfântul Pavel, slăbiciunea care îi permite lui Dumnezeu să aibă libertate deplină în alegerile şi lucrul nostru: „Risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri, şi a înălţat pe cei smeriţi”(Lc 1, 51-52).

Ca să fim buni creştini rugăciunea noastră însoţeşte închinarea orbului în faţa Fiului lui Dumnezeu cu suspinul vameşului din pildă: miluieşte-mă pe mine păcătosul. Primeşte lumina acela care o caută cu stăruinţa păcătosului nevoiaş după iertarea şi vindecarea Cerului. Atunci lumina are rostul ei de a înfrânge întunericul. O făclie străluceşte în întuneric şi nu este cuprinsă de el. Chiar şi în noaptea vremurilor noastre, în lepădarea de viaţă şi de moralitate, puterea Cerului poate străluci în simplitatea încrederii oricărei persoane care se roagă. Nimeni nu ne împiedică să facem binele, fiindcă nimic nu poate despărţi de dragostea lui Cristos. Mai mult, înmulţirea rugăciunii în familii, în parohii, aduce nu numai schimbarea istoriei, dar şi certitudinea că lumina nu ne poate fi niciodată confiscată.

Nu trebuie să ne temem nici dacă întâlnim dispreţ faţă de opera şi lucrarea istorică a înaintaşilor noştri. Mântuitorul le-a spus doar ucenicilor că vor păşi cu toţii pe urmele Sale. De aceea şi nouă, iarăşi, la peştera Viflaimului, ne este reamintită chemarea de a alege calea adevărului prin renunţarea la făţărnicie şi părăsirea acelor mângâieri trecătoare pe care această lume le propune.

Dragii mei,

A subscrie adevărului înseamnă adesea să ne simţim singuri precum Maica Binecuvântată şi Dreptul Iosif pe drumul Viflaimului în noaptea Crăciunului. „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?”(Ps. 26,1-2). Dialogul cu dragostea lui Dumnezeu peste lume porneşte însă din întâlnirea şi recunoaşterea aproapelui nostru aşa cum este el. Răbdarea cu care primim această realitate ne va inspira speranţa pentru a mărturisi despre Dumnezeu fără să judecăm lumea sau să ne pierdem cu firea în faţa ei. Uitarea istoriei la care asistăm cu preocupare, devine tulburătoare în lumea pe care o înfruntăm prin credinţă.

Cu toate acestea, semenii noştri nu sunt mijloace de care ne folosim ca să ne facem loc în viaţă, ci fraţii care au nevoie de ajutorul nostru şi-l aşteaptă. Binele nu se arată niciodată în funcţie de nevoia noastră, ci de aşteptările celorlalţi, de suspinurile lor, adesea incomode, dar care ne obligă să ieşim la împărtăşire. Iar împărtăşirea îl arată prezent pe Fiul lui Dumnezeu.

Toţi suntem mădulare ale Aceluiaşi Trup, care este Cristos. Să nu Vă temeţi să intraţi într-o sfântă confruntare fiindcă numai în Biserică putem gusta deja Împărăţia cerească! Cum să învăţăm să fim una dacă nu recunoaştem misiunea de a ne oferi mărturia pentru această veşnicie care ne mobilizează spre victoria binelui şi în societatea omenească? Ambiţiile se slujesc de făţărnicie pentru a obţine putere, pe când ucenicul este chemat la transparenţă şi simplitate. Ceea ce suntem va fi auzit cu siguranţă mult mai bine decât ceea ce spunem. Cristos ne învaţă că putem trăi Împărăţia încă de pe acest pământ, ori cel care caută această Împărăţie cu prioritate, va primi însutit toate lucrurile de care are nevoie în această viaţă. „Încredinţează Domnului grija ta, şi El te va hrăni!” (Ps. 54,25). Lumânarea nu se preocupă cum anume arde. Odată ce este aprinsă ea oferă lumină în jur.

Frumuseţea sau nobleţea lucrurilor pe care le căutăm se regăseşte în conştiinţa acelor oameni de caracter, de care e plină istoria şi lucrarea Bisericii, care nu încetează să creadă, până şi în vremuri de restrişte, că libertatea este şi rămâne Adevărul. Libertatea fără această garanţie este temniţa conştiinţei. Orice generaţie are greutăţile sale, dar meritele îi sunt date prin har ca răspuns la constanţa alegerii căutării şi împlinirii voinţei Domnului. Adevărul dragostei Sale, a Celui ce se face Prunc mic şi neajutorat pentru a noastră mântuire, este izvorul bucuriei inimilor noastre. Ridicaţi ochii spre cer, spre tainele Domnului unde Veţi găsi alinare în toate!

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, binecuvântata Fecioară Maria, ne este pururi aproape cu ascultarea Sa în faţa Cerului şi puterea rugăciunii Sale de Maică. O fericim alături de toate neamurile pentru fidelitatea dragostei Sale pentru noi, pentru stăruinţa cu care ne invită să aflăm pacea şi împăcarea dintre noi la ieslea unde şi-a aşezat Pruncul, Fiul Tatălui din vecie.

 

Iubiţi fii sufleteşti,

Din faţa acestei iesle, dimpreună cu Preasfinţia Sa Mihai, episcop auxiliar al Mitropoliei Blajului cu sediul la Bucureşti, şi cu Preasfinţia Sa Vasile, episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, închinându-ne împreună cu Voi toţi în faţa Mântuitorului, Vă asigur de părinteasca rugăciune, însoţindu-Vă cu arhiereasca binecuvântare spre pace şi seninătate în noul an care se apropie. Lumina stelei Domnului, admirată de simplitatea păstorilor şi înţelepciunea magilor, să strălucească în întunericul din noi, să înfrângă noaptea fiecărui suflet credincios, care se ridică cu încredere după fiecare cădere şi porneşte mai departe cu Cristos!

 

Tuturor sărbători sfinte cu depline mângâieri şi bucurii!
Naşterea Domnului să fie de folos!

+ LUCIAN
Arhiepiscop Major

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia