Pastorala de Crăciun a PS Vasile

 

SCRISOARE PASTORALĂ

a Preasfințitului părinte Vasile

Naşterea Domnului 2014

 

dsaOnoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu.

„…vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul”(Lc.2,10-11).

Sărbătoarea nașterii lui Isus ne întâmpină azi pe noi toți cu invitația la bucurie. Îngerii vestesc păstorilor minunatul eveniment al împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu și astfel istoria omenirii cunoaște o nouă eră. În lume începe o nouă etapă care aduce cu ea o altfel de prezență a lui Dumnezeu. Din acest moment nu doar anii se vor număra ca pornind din început, ci și timpul este măsurat în curgerea lui spre veșnicie cu prezența lui Dumnezeu în el. Timpul pe care îl trăim nu este unul gol, lipsit de conținut, fără sens, haotic, ci este plin de prezența tainică a Celui care a intrat în el și de chemarea fiecărui om de a se măsura cu plinătatea aspirațiilor sale. Ceea ce profeții au vestit de-a lungul timpului în încercata istorie a Israelului antic, azi devine fapt concret, eveniment, persoană. Fiul lui Dumnezeu cel fără de început, începe parcursul său în lume din postura omului firav și plăpând, asemenea tuturor copiilor care se nasc pe acest pământ. Mare taină este aceasta și totuși, istoria bimilenară a creștinismului o dezvăluie în parte cu fiecare generație de oameni care cred și primesc în sufletele lor Cuvântul lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Crăciunului vine în fiecare an cu același mesaj optimist pentru om, comunicându-ne într-un mod plăcut pe înțelesul fiecăruia, cât de mult ne iubește Dumnezeu, trimițând pe Fiul Său în lume pentru a ne însoți în parcursul vieții și al devenirii noastre. Omul nu mai este singur, nici chiar atunci când experimentează durerea, abandonul sau tristețea, ci prin credința în Fiul lui Dumnezeu întrupat, mort și înviat, sufletul este în comuniune cu Cel ce a intrat în timp și a învins timpul și vitregiile lui. Evenimentul nașterii lui Isus nu mai este astfel, un eveniment al trecutului la care să ne raportăm doar ca la un eveniment istoric oarecare, ci este unul al prezentului, al întâlnirii, al primirii harului, al credinței.

Aș dori ca în sărbătoarea acestui an să ne îndreptăm atenția asupra Familiei Sfinte din Nazaret pentru a putea mai apoi să privim ca într-o oglindă comunitățile noastre parohiale și mai ales familiile noastre.

Evangheliile descriu într-un mod foarte simplu nașterea lui Isus, ca și cum ar dori să ne conducă spre esențial. Doar Maria, tânăra Fecioară și dreptul Iosif logodnicul ei acceptă planul lui Dumnezeu în ceea ce îi privește și îl primesc în darul copilului care se naște în cel mai sărăcăcios loc posibil. Se supun întru totul legislației civile și evenimentul nașterii îi surprinde în Betleem, locul nașterii regelui David. Așteptarea s-a încheiat, emoțiile și întrebările mamei în ceea ce o privesc, se contopesc în bucuria nașterii.

Strămoașa Eva născându-l pe Cain a exclamat: „am dobândit om de la Dumnezeu” (Fac.4,1) exprimând prin aceasta că aducerea unui copil pe lume nu este rodul exclusiv al capacităților fizice și psihice ale părinților, ci este în primul rând darul lui Dumnezeu. Fiind deschiși spre viață, părinții se pun în slujba ei și devin colaboratori ai lui Dumnezeu.

Isus are nevoie de ocrotirea mamei, așa cum fiecare nou născut are nevoie de dragostea părinților. Sfânta Fecioară Îl va ocroti și Îl va însoți pretutindeni, pentru a-I salva viața împotriva celor care vor voi să-L ucidă încă din fașă. Există și în zilele noastre destui Irozi care au aceleași intenții și sentimente atunci când decid să curme o viață nenăscută.

Cât de blând și plăpând este Dumnezeu, lăsându-se în brațele sfintei Fecioare care Îl primește cu toată dragostea. Așa ni se descoperă azi Dumnezeul nostru al creștinilor, Iubire care se dăruiește până la sfârșit și care astăzi în Sărbătoarea Crăciunului cere să-L primim și să-L ocrotim. Primindu-L pe Isus în viața noastră, vom descoperi odată cu trecerea timpului și maturizarea în credință că El este cel care ne primește pe noi și că avem nevoie de ajutorul, iertarea și milostivirea Sa.

Din atitudinea Mariei, mamă iubitoare, derivă atitudinea Bisericii care continuă în timp misiunea nașterii pentru viața veșnică. Biserica nu este o adunare de persoane reunite de aceeași finalitate comună, ci mai întâi este o realitate preexistentă nouă prin care Dumnezeu vine înspre noi. Nimeni nu își ia sfintele Taine de unul singur, ci le primește ca și har. Botezul prin care ne naștem pentru Dumnezeu este în același timp într-un mod real, o naștere în Biserică și a Bisericii. Potrivit Părinților Bisericii, Cuvântul lui Dumnezeu proclamat în Biserică împreună cu Sfintele Taine sunt hrană pentru creștin asemenea laptelui matern care hrănește noul născut. Biserica are înaintea lui Dumnezeu o responsabilitate în ceea ce ne privește și de aceea, se cuvine ca noi să fim educați în Spiritul ei pur și sfânt și nu în al nostru. Nașterea noastră din Biserică nu este una trupească, ci una spirituală care ne pune pe calea ce duce la Dumnezeu și de aceea ea nici nu poate și nici nu trebuie să ne abandoneze pe acest drum. Privind retrospectiv, vedem că și Maria L-a însoțit pe Isus până la ultima lui suflare pe cruce și L-a purtat în sufletul ei până la transformarea existenței ei în cer.

Dragi credincioși și credincioase,

Sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an are pentru noi o semnificație aparte, amintindu-ne de trecerea unui sfert de veac de libertate a țării și Bisericii noastre. Suntem chemați să înălțăm gândul nostru de mulțumire către Dumnezeu în semn de recunoștință pentru acest mare dar. „Ceasul Domnului”, așa cum obișnuia să-l numească Înalt Preasfințitul mitropolit cardinal Todea, a venit și lanțurile regimului opresiv au fost rupte. Țara noastră a reînceput să învețe să facă pași pe calea libertății și a democrației. Odată cu darul libertății oferit de Dumnezeu, Biserica noastră înaintează și ea în misiunea pe care o are, vestind împreună cu Evanghelia Domnului și nevoia de unitate a tuturor creștinilor. Libertatea este un dar și în același timp un ideal de atins, iar drumul spre ea este însă lung și adesea anevoios.

„Adu-ți aminte că ai fost rob în Egipt; ține dar și păzește poruncile acestea” (Ieș.16,12). Porunca Domnului de a rememora faptele Lui minunate a determinat poporul Vechiului Legământ să instituie sărbătoarea Paștelui, iar nouă ne reamintește că suntem chemați să ne aducem aminte de intervențiile Lui de-a lungul istoriei și în viața noastră. Generațiile care vin sunt datoare să cunoască istoria recentă pentru a înțelege mai bine care este rostul, misiunea și scopul mărturisirii lor. Doar prin cunoașterea adevărului și asumarea lui prin iertare pentru vindecarea rănilor, reușim să mărturisim mai convingător lucrarea Domnului și suveranitatea Lui în chemarea universală la mântuire.

În acest context al Sărbătorii Crăciunului, evangheliile ne prezintă fuga Familiei Sfinte din fața primejdiei pentru salvarea vieții pruncului Isus. Abia ce a intrat în lume, Dumnezeu întrupat este persecutat și trebuie să-și găsească loc în casele, familiile și sufletele care îL primesc și sunt disponibile să-și asume și să împărtășească viziunea, logica și modul Lui de a fi și trăi. Astfel, căutând voința Domnului, vom avea curajul să privim trecutul mai degrabă cu recunoștință decât cu

îndârjire și în același timp vom fi mai disponibili să ne aplecăm privirea înspre acest „azi”de acum care ne deschide spre viitor.

Tot în acest an calendaristic, de aproximativ o lună, a început Anul pastoral dedicat vieții consacrate. Voit și propus de Papa Francisc, acest an pastoral va continua pe toată durata anului viitor și ne propune nouă tuturor fiilor Bisericii să ne îndreptăm atenția spre sensul, misiunea și cererea prin rugăciune a darului vieții consacrate. Ținut în mare cinste de bimilenara tradiție a Bisericii, darul vieții consacrate înfrumusețează și completează sensul trăirii creștine. Isus însuși a spus: „oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică”(Mt.19,29).

Această dedicare totală a slujirii lui Dumnezeu și a Bisericii își are originea în vocația specială de care se învrednicesc tinerii și tinerele comunității creștine. A fi în serviciul comunității bisericești prin slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui cu inima curată corespunde unei chemări generale care depășește granițele instituționale ale mănăstirilor, însă este statornicită și făcută vizibilă de viața consacrată. Lumea de azi are nevoie de acest semn profetic care să-i amintească că „cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită … căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Lc 20,35-36).

În Eparhia noastră sunt prezente 11 comunități de călugări și călugărițe care aparțin tot atâtor ordine și congregații religioase. Pe lângă rugăciunea zilnică, fiecare comunitate mai este implicată în cel puțin o misiune a Bisericii și a comunității locale. Astfel, multe dintre ele desfășoară activități social-caritative, de cateheză, de vizitare și ajutorare a vârstnicilor și bolnavilor. Familia Sfântă a lui Isus, este prezentă azi și în slujirea acestor fii și fiice care încearcă să-L primească, să-L urmeze și să-L vestească pe Domnul în vocația specifică a familiei călugărești.

Iubiți credincioși și credincioase,

Vestea nașterii lui Isus Hristos potrivit evangheliei după Luca, este adusă de către îngeri, mesagerii inefabili ai lui Dumnezeu. Ea vine de Sus de dincolo de timp și doar se manifestă în timp la plinirea vremii. Oamenii nu au descoperit acest adevăr cu propriile lor capacități și nici nu l-au inventat pentru a-și găsi argumente la necunoscutele pe care le au. Ea îi are ca primi destinatari pe cei mai săraci și marginalizați ai societății de atunci, păstorii de animale, pentru ca apoi să treacă la toți oamenii care vor să primească acest mesaj: „…vă vestesc bucurie mare (…) vi s-a născut azi Mântuitor” (Lc 2,10-11). Accentul vestirii îngerești este pus pe cuvintele voi/vouă, azi/acum, aveți Mântuitor. Este acest azi continuu al vieții noastre care este interpelat de har și transformă ziua obișnuită în sărbătoare, și căruia îi răspundem după măsura credinței noastre. De atunci și până acum continuă aceeași lungă serie a fiecărei zile, devenită azi: „astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Lc 4,21), „astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Lc 19,5), „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Lc 19,9), „astăzi vei fi cu mine în rai” (Lc 23,43).

Astăzi este Crăciunul și Isus se naște în sufletele celor care își reînnoiesc speranța și aspirațiile spre bine, în sufletele celor care își propun să-și îndrepte greșelile, a celor care vor să se împace cu familia, a celor care iartă ofensele, a celor care doresc să-și schimbe viața pentru a aduce bucurie propriei familii și pentru a face mai mult bine.

Îndreptându-ne atenția asupra familiei creștine, conștientizăm tot mai mult provocările pe care ea le are de înfruntat și greutățile de învins. Nevoia de resurse financiare pentru un trai decent, duce la separarea temporară a soțiilor, și în multe cazuri chiar la o distanțare sufletească. Munca solicitantă de la serviciu și puținul timp rămas pentru a-l dărui familiei atrage de asemenea o lipsă a comuniunii depline. Sfintei Tereza de Calcutta îi plăcea să spună în sfaturile pe care le dădea surorilor din ordinul întemeiat de ea, Misionarele Carității, „iubirea începe de acasă”, pentru a sublinia importanța cultivării permanente a raportului cu cel de lângă tine. Lipsa de respect, de iubire și de dăruire reciprocă destramă multe familii și cei care resimt cel mai tare aceasta sunt copiii. Lipsa rugăciunii atrage de asemenea, în timp, o ariditate sufletească împreună cu demotivarea continuării propriei misiuni. Atunci când soții nu se mai roagă, pierd fără a conștientiza axul sacru al legăturii lor. Sfânta Fecioară și dreptul Iosif ne învață să avem privirea ațintită asupra lui Isus, pentru a ne lăsa plăsmuiți și formați de harul care vine de Sus.

În acest an pastoral pe care l-am început, să pornim tocmai de la această realitate sfântă pe care o avem la îndemână: rugăciunea personală și comunitară. Ne putem aduce contribuția la semănarea și recunoașterea vocațiilor pe care Dumnezeu le sădește în sufletele copiilor, prin rugăciune și disponibilitatea de a educa. Referindu-se la Biserică folosind una din imaginile care o descriu adecvat, adică familia, Conciliul Vatican II recomandă: „în ceea ce s-ar putea numi Biserica familială, părinții trebuie să fie pentru copiii lor, prin cuvânt și exemplu, primii vestitori ai credinței și să vegheze la vocația proprie a fiecăruia, acordând atenție specială vocației sacre” (Lumen Gentium, nr.11 Constituția Dogmatică despre Biserică).

Astăzi ne îndreptăm gândul spre toate familiile, spre cei ce sunt în vârstă, fie că sunt suferinzi, bolnavi ori singuri, pentru a-i face părtași bucuriei și comuniunii noastre. Le transmitem în primul rând prin dumneavoastră, vestitorii nașterii lui Isus, salutul nostru părintesc și comuniunea de rugăciune. Un gând aparte avem pentru toți acei care în acest an au cunoscut doliul pierzând pe cineva drag. De asemenea, nu îi uităm pe cei săraci și lipsiți de bunurile necesare traiului decent, făcându-i părtași veștii îngerești și Sărbătorii de azi. Tuturor acestora, dumneavoastră, familiilor și celor dragi ai dumneavoastră, călugărilor și călugărițelor, vă dorim Sărbători fericite cu bucurie, pace și speranță și un An Nou binecuvântat și îmbelșugat.

La mulți și sfinți ani!

Vasile

Episcop greco-catolic de Maramureș

Dată în reședința noastră din Baia Mare în Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2014.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia