Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2017

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Lc (2, 14)

Iubiții mei credincioși,

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne oferă, iată, mult plăcutul prilej de a medita împreună la neasemuita bucurie a venirii în lume a Domnului și a păcii pe care o aduce tuturor oamenilor de bunăvoire această Veste minunată care dă tuturor și fiecăruia în parte lumina unei credințe ce alungă iarăși și iarăși neliniștea, vitregiile vremurilor, neașezarea celor omenești.

„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare”: „vi s-a născut azi Mântuitor …pace pe pământ … !” (cf. Lc 2, 10-14).” Astăzi Dumnezeu se coboară pe pământ pentru a ridica omul la ceruri … creatorul timpurilor s-a născut în timp … El s-a născut pentru voi, s-a dăruit pentru voi … El locuiește în voi… Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat … să ne bucurăm și să ne veselim într-însul”. „Să se veselească cerurile și să se bucure pământul, … să se bucure câmpiile și toate cele ce sunt (…) de fața Domnului, că vine…!” (cf. Ps 95, 11-12). Toate aceste rostiri consacrate sunt întrutotul dătătoare de limpezime în privința rosturilor adânci ale Sfântul Crăciun care ni-l aduce pe Domnul și, odată cu El, pacea și bucuria sufletelor. Meditația noastră împreună își va arăta roadele bune în măsura în care cugetul îmbelșugat al Scripturii va lumina sufletul fiecăruia făcându-l să simtă că nu e vorba de o simplă reîntoarcere unei sărbători de temelie a credinței creștine, în general, ci de o re-naștere a făpturii noastre umile în marea, adânca lumină a Dumnezeirii vii.

Dragii mei,

De curând s-a încheiat Aniversarea celor 225 de ani de la înființarea Seminarului la Oradea în 1792, ceea ce a fost un prilej fericit de bucurii bogate în anul pe care-l încheiem. Cu emoție nepotolită putem împărtăși gândul că, de-a lungul vremii, tineri veniți din toate părțile Eparhiei sau chiar de dincolo de hotarele ei s-au adăpat spiritual la aceste școli și au devenit preoți sau dascăli vrednici, făclii vii, candele de lumină și credință pentru poporul dreptcredincios. Acești preoți formați la „fântânile darurilor”, școlile din Blaj, Gherla sau Oradea, au fost cei care au însuflețit credincioșii și i-au format și întărit în drumul spre Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.

Omul nu poate trăi fără bucurii; în familii sunt multe momente de bucurie; națiunile și popoarele au momentele lor de bucurie. În istoria modernă am avut și noi, românii, o serie de bucurii, de-ar fi să amintim, bunăoară: un Suplex Libellus Valachorum (1791-1792), o Câmpie a Libertății de la Blaj, cu Discursul lui Simion Bărnuțiu, un Memorandum la 1892, o Alba Iulia la 1918. Putem spune că, intrând în anul Centenarului Unirii, intrăm într-un an al bucuriei dar și al aducerii-aminte, al memoriei necesare, păstrătoare a sensurilor marilor evenimente întemeietoare. De dincolo de zări și de dincolo de timp, răsună vocea Cardinalului Iuliu Hossu: „și eu am fost la Alba-Iulia „, „acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam întreg, cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea lui „. Nu putem însă trece sub tăcere faptul că anul Centenarului Unirii ne aduce aminte de și cei 70 de ani împliniți de la desființarea Bisericii noastre de către comunismul devastator, de temnițele prin care și-au dat viața pentru credință și adevăr un patriot precum Iuliu Maniu și Cardinalul Iuliu Hossu, un istoric precum Gheorghe I. Brătianu și Preasfințiile lor Valeriu Traian Frențiu, Anton Durcovici, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Vasile Aftenie, Ioan Rusu, Ioan Bălan și atâți alți martiri ai neamului; ne obligă într-un fel a nu uita și pentru ca poporul să nu intre într-un „somn al rațiunii „. Bucuria, ne spun dicționarele, este acel sentiment de mulțumire și de vie satisfacție interioară, de desfătare și de mângâiere, de mulțumire și de plăcere care îl fac pe om să simtă gustul fericirii. Fericit a fost neamul în acele momente istorice, acolo ne sunt rădăcinile și mereu nădăjduim în vremuri mai bune.

Dragi credincioși,

Ni s-a născut azi Mântuitor! „Fiul lui Dumnezeu care din Tatăl purcede …este Fiul Omului, El, măreția îngerilor, făcut prunc în vederea oamenilor; Cuvântul-Dumnezeu, Cel mai înainte de toți vecii, făcut trup la plinirea timpurilor; făcătorul soarelui și născut sub soare; … imens, ca Dumnezeu dar, mic ca un om „. Am avut și avem nevoie de un Dumnezeu care să ne fie aproape, de un Dumnezeu care, trăind printre oameni, să ne înțeleagă, cu bucuriile și încercările de fiecare zi dar și cu bucuriile și încercările din veac. Da, Cuvântul-Dumnezeu Cel mai înainte de toți vecii, vine în această lume a noastră mereu sfâșiată și divizată, mereu plină de durere și suferință, vine, vine din nou, izbăvitor.

Priviți în jur și vedeți pe toți cei lipsiți și înfometați, pe toți copiii abandonați, războaiele care nu mai contenesc și lumea care trece pe lângă aceste evenimente fără să-i pese sau fără să se mai intereseze de soluții benefice. Și totuși, Cel mai înainte de toți vecii, Domnul Dumnezeul nostru vine precum a venit și altădată pentru a mângâia pe oricine și pentru a șterge lacrimile celor îndurerați, pentru a ne aduce pacea și bucuria Sa. „Această bucurie, spunea Papa Benedict, nu ne depărtează de solidaritatea cu suferințele umane ci este legată în mod profund cu încrederea în Dumnezeu „. Pentru că Dumnezeu este cel care conduce omenirea la izvoarele bucuriei, iar această bucurie se realizează prin Fiul lui Dumnezeu carele din Tatăl purcede … este Fiul Omului.

Dragi credincioși,

Cântăm împreună: „ce vom aduce Ție, Hristoase la nașterea Ta?: îngerii – cântarea, cerurile – steaua, magii – darurile, păstorii – minunea, pământul – peștera, pustiul – ieslea, iar noi – pe Maica Fecioara „.

Ce vom aduce Ție, Hristoase, noi cei de astăzi? Mărirea și lauda împreună cu îngerii; bucuria pentru că ni s-a născut un prunc, Dumnezeu cu noi; lumina despre care vorbește Isaia (cf. Is 9,1) și strălucirea nopții sfinte (cf.Lc 2,9). Știm că semnul nașterii Domnului este „pruncul înfășat, culcat în iesle” (cf. Lc 2,12): simplu, cutremurător de simplu! Tocmai de aceea, pacea, bucuria, sensul luminos al vieții îl putem întâlni în Copilul-Dumnezeu doar dacă renunțăm la orgolii și iluzii trecătoare, la pretenții ostentative și la nemulțumirile de fiecare zi. În plus, Nașterea Domnului din acest an – 2017 – are gustul speranței atât în anul Centenarului Marii Uniri cât și la comemorarea celor 70 de ani de la îngenunchierea Bisericii Greco-Catolice.

Nebiruită de întuneric și de toate armele răului, lumina strălucește de la Dumnezeu atât pentru Biserică cât și pentru popor. De aceea Domnul se naște la Bethleem – casa pâinii -, pentru că devine „pâinea noastră cea de toate zilele” spre a ne hrăni și a ne da viață, spre a ne aduce bucuria și pacea, iubirea și lumina vieții noastre, pacea sufletelor și a inimilor.

Vă doresc un Crăciun Sfânt și binecuvântat și un An nou 2018 plin de lumină și speranță!

Fie ca pe pământ să coboare pacea și între oameni bună voirea (cf. Lc 2, 14)!

Crăciun fericit! La mulți Ani!

+ Virgil Bercea