Pastorala de Paşti a PS Virgil Bercea

Scrisoare pastorală
la sărbătoarea Învierii Domnului

Duceţi-vă şi daţi de veste fraţilor mei, ca să meargă în Galilea, şi acolo mă vor vedea.” (Mt. 28, 10)

Iubiţi credincioşi,

Învierea Domnului, sărbătorită în fiecare an de Sfintele Paşti, în fiecare duminică şi cu fiecare Sfântă Liturghie pe care o celebrăm, este cel mai mare examen de credinţă pe care trebuie să-l trecem. În aceste momente de celebrare liturgică trebuie să ne aducem aminte: „de cruce, de mormânt, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea de-a dreapta, de a doua şi preamărita iarăşi venire” (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur), de cuvintele Sfântului Pavel „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră” (cf. 1 Cor. 15, 17). Martorii Învierii Domnului sunt îngerii şi mironosiţele femei, Petru şi Ioan care fug spre mormânt, Apostolii închişi de frica iudeilor şi Toma necredinciosul, cei doi Apostoli, aflaţi în drum spre Emaus, şi fraţii săi din Galilea, la Marea Tiberiadei. Tot martori ai Învierii Domnului suntem şi noi, care la Botez, lepădându-ne de Satana, L-am primit pe Hristos în viaţa noastră ca Domnul şi Mântuitorul nostru unindu-ne astfel cu El, devenim acelaşi trup şi căutăm să fim o mărturie vie în fiecare clipă a acestei credinţe în înviere şi viaţa veşnică, prin faptele noastre de credinţă, prin lupta împotriva păcatului, a nedreptăţii şi a răului, prin primirea şi purtarea în fiecare zi a crucii pe care Domnul ne-a dat-o.

Dragii mei,

Pe Marea Tiberiadei, în Galileea, „când s-a făcut dimineaţă„, învăţăceii erau la pescuit şi încercau să continue munca apostolică începută de Isus în cei trei ani. Acestora Isus le apare din nou şi îi îndeamnă să arunce mrejele pentru pescuit. Apoi, după ce mreaja plină „de mulţimea peştilor” a fost trasă pe uscat, „Isus le-a zis: Veniţi de prânziţi„(cf Io. 21, 1-12). Este de fapt o ultimă invitaţie pe care Isus o face învăţăceilor la acest mic dejun de a mânca împreună, iar aceştia în momentul frângerii pâinii, al comuniunii, îl recunosc: „este Domnul„. În frângerea pâinii, Apostolii, dar şi noi împreună cu ei ne aducem aminte de dragostea cu care Domnul ne-a iubit şi Şi-a dat viaţa pe cruce pentru păcatele noastre şi ni se deschid ochii pentru a-L recunoaşte pe Hristos cel Înviat.

Aici, pe malul Lacului Tiberiadei, la începutul misiunii Apostolilor, asistăm la un dialog mai neobişnuit – Isus, Domnul Înviat, îl întreabă pe Petru: „Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti, tu, mai mult decât aceştia?” (Io. 21, 15). Întrebarea este şocantă cu atât mai mult cu cât este pusă în prezenţa celorlalţi Apostoli şi este repetată de trei ori: Mă iubeşti, tu, mai mult decât aceştia? Această întrebare ne face să ne gândim la momentul primei întâlniri a lui Isus cu Petru: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona, tu te vei numi Chefa” (Io. 1, 42) sau la momentul când Petru este primul care dă mărturie că Isus este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu” (Mt. 16, 16), la care Isus îi răspunde: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18).

În acelaşi timp, repetarea întrebării „mă iubeşti, tu„, de trei ori, ne duce cu gândul la cele trei lepădări ale lui Petru: „nu cunosc pe omul acesta” (cf. Mt. 26, 69-75; Mc. 14, 66-72; Lc. 22, 54-62). De la cuvintele mari ale lui Petru „şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine” (Mt. 26, 35), vedem că acesta se leapădă de Hristos în situaţii obişnuite ale vieţii, în cadrul unor discuţii naturale cu ceilalţi, unde însă, din cauza neatenţiei sau a fricii, Petru a evitat să-L mărturisească pe Hristos. Când cocoşul cântă, Petru îşi aduce aminte de cuvintele lui Isus şi începe „să plângă cu amar„; iar mai apoi Isus, pe malul Lacului Tiberiadei, îl întreabă a treia oară „mă iubeşti„, „Petru s-a întristat şi i-a răspuns: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc” (cf. Io. 21, 17). În momentul când află că „Domnul este„, acesta sare din barcă, lăsând mreaja plină cu peşti în spate şi înoată către El (cf. Io. 21, 7) sau, răspunde pozitiv chemării Domnului, când Acesta îi proroceşte cu ce moarte va preamări pe Dumnezeu (cf. Io. 21, 19). Acest exemplu evanghelic ne învaţă să răspundem chemării Domnului şi să dăm mărturie despre Hristos în fiecare circumstanţă a vieţii noastre, de la o simplă discuţie cu aproapele la îmbrăţişarea morţii pentru Hristos.

Dragi credincioşi,

Doresc acum să fac o paralelă între ce a trăit Biserica noastră în cei 60 de ani de când a fost desfiinţată şi aceste momente cruciale datorate întrebării pe care Isus i-a adresat-o lui Petru: „Mă iubeşti, tu?„.

Suntem în noaptea zilei de 28 octombrie 1948 – toţi episcopii greco-catolici sunt arestaţi de Securitate; la 1 decembrie 1948 – Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, este desfiinţată prin decretul – lege 348. Începe arestarea preoţilor; călugării sunt scoşi din Mănăstirile de la Nicula, Moisei, Bixad; călugăriţele din Congregaţia Maicii Domnului, de la Blaj, sunt duse cu camionul într-o noapte; călugării de la Beiuş sunt alungaţi din şcoli; credincioşii greco-catolici rămân fără păstori şi li se cer să renunţe la credinţă; calea crucii începe pentru Biserica noastră. Întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, aude parcă din străfundul istoriei un ecou care sună ca o întrebare cât toate secolele: „Mă iubeşti, tu?„.

Întristarea cade pe chipul Bisericii, pentru că printre chinuri şi suferinţe unii dintre episcopi încep să moară prin temniţe şi gulaguri, preoţi bătuţi şi batjocoriţi mor de-a valma, călugări şi călugăriţe nu mai au dreptul să-şi poarte haina; credincioşi şi credincioase sunt purtaţi cu duba neagră, iar unii nu se mai întorc la casele lor, neştiindu-li-se nici azi mormântul.

Doamne, Tu erai Înviat chiar dacă ai trecut prin povara şi suferinţa crucii. Doamne, Tu erai pe malul lacului Tiberiadei şi întrebai această Biserică: Mă iubeşti, tu? Ai întrebat pe fiecare episcop: Mă iubeşti, tu? Ai întrebat pe fiecare preot: Mă iubeşti, tu? Ai întrebat pe fiecare credincios: Mă iubeşti, tu?

Răspunsul şi mărturia lor de credinţă a venit ca un balsam, Isuse, peste rănile-Ţi pline de sânge. Vasile Aftenie: Tu ştii că Te iubesc, Doamne – mutilat în bătăi a murit la Văcăreşti, în 1950. Valeriu Traian Frenţiu: sunt al Tău, Doamne – înfometat şi bătut, în zeghe şi cu număr pe spate, a murit la Sighet, în 1952. Ioan Suciu, apostolul tinerilor: nu supăraţi pe instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea mea – a murit la Sighet, în 1953. Tit Liviu Chinezu: bolnav şi îngheţat de frig, dar cu lumina credinţei în ochi – a murit la Sighet, în 1955. Ioan Bălan: avem şi noi convingerile noastre, Tu ştii, Doamne – a murit la Bucureşti, în 1959. Alexandru Rusu: Doamne, Tu ştii că Te iubesc – condamnat la munca silnică, a murit la Gherla, în 1963. Iuliu Hossu: credinţa noastră este viaţa noastră, Doamne – mort la Căldăruşani, în 1970.

Doamne, Tu ştii că Te iubesc” au răspuns episcopi şi preoţi, călugări şi credincioşi şi au murit pentru Tine, Hristoase, pentru ca în iubirea Ta şi împreună cu Tine, Doamne, să poată învia. Ei, credincioşii, preoţii şi episcopii noştri, sunt martirii şi mărturisitorii credinţei: „Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului” (Ap. 7, 14). Ei şi-au vărsat sângele pentru noi şi au fost purificaţi în iubirea Domnului, înviind împreună cu El, care astăzi ne îndeamnă: „Duceţi-vă şi daţi de veste fraţilor mei!

O veste bună, plină de speranţă, doresc să vă transmit tuturor: astăzi, după 60 de ani de continuă persecuţie şi pătimire a Bisericii noastre, pe care mulţi au dorit cu orice preţ şi mijloc să o îngroape pe veşnicie, încep să răsară şi zorii învierii unei stări de normalitate atât de mult aşteptate de credincioşii noştri. Îndelunga răbdare, credinţă şi luptă neîncetată pentru Adevăr şi Dreptate a comunităţii greco-catolice din Vălanii de Beiuş a dat rod: pe data de 6 aprilie 2008 s-a oficiat prima Sfântă Liturghie greco-catolică în biserica din localitate, confiscată de statul comunist ateu în 1948. Există semnale pozitive că o situaţie similară de normalitate se va aşterne şi în alte localităţi. Iată, că Domnul răsplăteşte, asemenea lui Avraam, credincioşia şi îndelunga răbdare cu făgăduinţa (cf. Ev. 6, 15). Să aveţi credinţă şi speranţă că toate aceste sacrificii pe care mulţi dintre dumneavoastră le faceţi, celebrând jertfa Domnului în locuri total improprii sau continuând lupta pentru Adevăr şi Dreptate, vă va fi răsplătită cu făgăduinţa.

Astăzi, în Sfânta zi de Paşti, fiecare dintre noi, suntem întrebaţi de Hristos cel Înviat: „Mă iubeşti, tu, mai mult decât aceştia?”

Să căutăm în adâncimea sufletelor noastre locul unde s-a ascuns frica şi să o izgonim. Deschideţi-vă larg inima şi daţi frâu liber iubirii prin răspunsul: Doamne, Tu ştii că Te iubesc!

Astăzi, în Sfânta zi de Paşti, vă îndemn prin cuvântul Domnului: „Daţi de veste fraţilor mei„: Hristos a Înviat!

Vă doresc un Praznic fericit şi binecuvântat!

+ Virgil Bercea
Episcop

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia