Pastorala PF Lucian la Sărbătoarea Naşterii Domnului (2007)

Pastorala la Sărbătoarea Naşterii Domnului

Preacucernici fraţi preoţi,
Iubiţi fii sufleteşti,

„Mare şi uimitoare minune s-a săvârşit astăzi: Fecioara naşte şi pântecele nu i se strică; Cuvântul se întrupează şi de Tatăl nu se desparte; îngerii cu păstorii preamăresc şi noi împreună cu dânşii cântăm: Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace!” Aceasta este atmosfera de taină minunată pe care ne-o actualizează celebrarea liturgică a Naşterii Domnului (Vecernia Sărbătorii). Mare şi uimitoare minune! Nu vom putea niciodată să cuprindem cu mintea noastră, în totalitate, marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Nu vom putea niciodată să pricepem suficient care a fost motivul pentru care Dumnezeu îl trimite la noi pe Fiul Său preaiubit! Din aceste adevăruri veşnice noi gustăm, an de an, tot mai mult, aşa încât reuşim să învăţăm măcar titlul unei lecţii predată omenirii de Domnul Dumnezeu: El este iubire! Această lecţie ne este predată solemn în noaptea Naşterii Mântuitorului, iar noi, copii ai Milostivirii dumnezeieşti, o repetăm mereu, pentru că ispita de a o uita este mare.

Marele teolog cardinal Urs von Balthasar, în cartea sa „Iubirea, formă a Revelaţiei”, explică modul în care ne este predată lecţia iubirii, cum noi învăţăm iubirea, cum învăţăm a iubi: „Dacă mama surâde multe zile şi săptămâni copilului, ea va primi odată drept răspuns surâsul copilului. Ea a trezit în inima copilului iubirea, iar prin faptul că se trezeşte la iubire, copilul se trezeşte la cunoaştere… Cunoaşterea începe să intre în joc pentru că jocul iubirii începuse deja în prealabil dinspre mamă, dinspre transcendenţă”. Aşa explică Dumnezeu iubirea, şi când explică iubirea, El se explică pe Sine. Explicaţia pe care Domnul Dumnezeu o face omenirii nu este doar o simplă formulă deosebit de frumoasă, o lozincă atrăgătoare, ci este o Persoană divin-umană, Persoana Fiului Său preaiubit pe care L-a trimis în lume. Aşa mărturisim şi în colind: „Pe Fiul, în al Său Nume, Tatăl L-a trimis în lume: să se nască şi să crească, să ne mântuiască!”

Aşa explică Dumnezeu lecţia iubirii; aşa se explică Dumnezeu pe Sine omului, pe care îl vrea capabil să-L iubească şi să ajungă la asemănare cu El. Iubirea străluceşte dinspre El, pentru că El este Iubire, iar aceasta întemeiază în inima omului lumina iubirii care-l ajută să poată vedea Iubirea desăvârşită. Sfântul Apostol Pavel explică adevărul acesta: „Fiindcă Dumnezeu care a zis: Strălucească, din întuneric, lumina! – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa măririi lui Dumnezeu, pe faţa lui Cristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Cor 4,6-7).

Nici un copil nu se trezeşte la iubire fără să fie iubit; nici o inimă omenească nu se trezeşte la înţelegerea şi cunoaşterea lui Dumnezeu fără atingerea harului Său. În noaptea Naşterii lui Isus, Dumnezeu arată omenirii cât de mult o iubeşte! Drăgălaşul Prunc, sărac, neputincios, înconjurat de o Mamă blândă şi ascultătoare, modestă şi umilă, ocrotiţi de un bărbat drept şi temător de Dumnezeu, ne ajută să înţelegem şi să cunoaştem că Iubirea lui Dumnezeu este mai întâi „slăbiciune” şi „nebunie”. Cum poate un Dumnezeu să se facă om? Cum poate un Dumnezeu să se nască într-un staul de animale? Cum poate un Dumnezeu să stea la îndemâna oamenilor, batjocorit şi omorât? Iată „slăbiciunea” şi „nebunia” lui Dumnezeu socotită aşa de către oameni! „Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor”, spune Sfântul Pavel (1 Cor 1,25). Iar imnologia Sărbătorii exaltă „slăbiciunea” şi „nebunia” lui Dumnezeu în iubire: „Pe cel după chip şi după asemănare văzându-l Fiul lui Dumnezeu stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Litia Vecerniei).

Iubiţi fii sufleteşti,

Dacă Dumnezeu a venit la noi în trup, înseamnă că Iubirea a venit în lume, iar Iubirea nu vrea altă răsplată decât iubirea reciprocă. De aceea, Dumnezeu nu vrea nimic altceva de la noi decât iubirea noastră. „Să nu iubim însă cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”, ne invită Sfântul Evanghelist Ioan (1 In 3,18), fiindcă „cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Iubire” (1 In 4,8).
Pruncul din iesle ne îndeamnă să iubim pe orice copilaş nedorit şi chinuit, abandonat sau vândut; pe orice tânăr lipsit de educaţie şi de un cămin, drogat sau degradat de patimi; pe orice bolnav care are nevoie de mângâiere, pe orice bătrân, lipsit şi singur; pe orice păcătos care are nevoie de mântuire.

Dacă Isus nu mai vine la noi, astăzi, în mod vizibil ca atunci în Betleem, El vine sub chipul celui de lângă noi, şi care aşteaptă de la noi doar iubire. Iată o povestioară cu tâlc: Era odată o doamnă în vârstă, care petrecea multe ore din zi în rugăciune. Într-o zi a auzit glasul lui Dumnezeu care i-a spus: „Astăzi voi veni să te vizitez!” Îndată femeia a început să facă curat, să gătească mâncare şi să facă prăjituri. Apoi a îmbrăcat hainele cele mai frumoase şi aştepta să vină Dumnezeu. La puţin timp a bătut la uşă cineva. Crezând că este Dumnezeu, doamna a alergat la uşă să deschidă. Dar nu era decât vecina care îi cerea împrumut puţină sare. Doamna a alungat-o, trântindu-i uşa în nas. Puţin mai târziu, o nouă bătaie la uşă. Doamna s-a aranjat în oglindă, apoi s-a repezit la uşă să deschidă. Dar la uşă era un copil, îmbrăcat într-o haină prea mare, care vindea nasturi şi săpunuri. Doamna s-a răstit la el: „Du-te, nu am timp de tine. Acum îl aştept pe bunul Dumnezeu!” Mai târziu, o nouă bătaie în uşă. Doamna a deschis repede, dar s-a trezit în faţă cu un bătrân zdrenţăros şi murdar. „O bucată de pâine, nobilă doamnă, chiar şi mucegăită. Şi dacă m-aţi putea lăsa să mă odihnesc puţin pe scările casei dumneavoastră”, a rugat-o bătrânul. „A, nu! Lasă-mă în pace! Eu îl aştept pe bunul Dumnezeu; pleacă de pe scările mele”. S-a făcut seară târziu şi Dumnezeu nu a mai apărut. Deziluzionată, doamna a mers să se culce. A adormit şi a început să viseze. I-a apărut în vis bunul Dumnezeu care i-a spus: „Astăzi de trei ori am venit să te vizitez şi de trei ori nu m-ai recunoscut şi m-ai alungat!”

Cred că uşor am desprins mesajul acestei povestioare: „Acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun; dar nu uita, când eşti voios, creştine să fii bun!”

Dragii mei,

Ne-a învrednicit bunul Dumnezeu ca, în intervalul de timp scurs de la celebrarea Paştilor, să avem parte de înălţătoare evenimente. Amintesc Întâlnirea ecumenică de la Sibiu, care, pentru Biserica noastră a atins punctul culminant în celebrarea Sfintei Liturghii din sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, 8 septembrie, în prezenţa a zeci de episcopi şi sute de preoţi ai Bisericii Catolice din Europa. Mulţi dintre cei prezenţi au fost impresionaţi de frumuseţea şi profunzimea Liturghiei noastre.

Apoi, cu puţine zile în urmă, duminică, 16 decembrie, în Sfânta Catedrală a Blajului s-a celebrat hirotonia întru episcopat a doi preoţi eminenţi ai Bisericii noastre, acum Preasfinţiile lor Vasile şi Mihai, pentru care am cerut de la Isus, Arhiereul veşnic, să îi umple de har, pentru ca umblând întru sfinţenia vieţii, turma credincioşilor noştri să crească în iubire şi în autentică mărturie creştină.

Iubiţi fii sufleteşti,

Iubirea în Persoană ni s-a revelat în ieslea Betleemului: Pruncul Isus care s-a născut! Asupra drăgălăşeniei Lui stă aplecată Maica Fecioară, Mama Lui şi Mama noastră, alături de Sfântul Iosif. Ea, Maria, întrupează chipul adevăratei şi veşnicei iubiri pe care Dumnezeu a revărsat-o şi o revarsă necontenit pe pământ. Plină de iubire, Ea mijloceşte iubire pentru toţi oamenii. „Ar trebui să ţinem mereu în mâna noastră mâna Sfintei Maici şi să o sărutăm mereu cu recunoştinţă. E Mama lui Isus; e Mama Euharistiei. Să privim pe Maria Fecioară ca o Euharistie. În Ea a sălăşluit Cuvântul lui Dumnezeu mai vizibil decât în Pâinea consacrată”, scria episcopul arhanghel Ioan Suciu, pe care l-am comemorat, în 3 decembrie, la aniversarul centenarului naşterii sale.

Să privim pe Mamă şi pe Copil; să privim Familia, dragii mei, ca pe sanctuarul vieţii şi al iubirii. Aici se învaţă, zi de zi, marea lecţie a iubirii, pe care Dumnezeu ne-o predă în Fiul Său şi prin toate monumentele de iubire de care societatea are atâta nevoie.

Voi încheia acest mesaj de Naşterea Domnului cu o altă povestioară: Bebeluşul, înainte să se nască, se întâlneşte cu Dumnezeu: „- Dumnezeul meu, eu merg în lume şi nu ştiu ce voi face acolo? – Pentru tine am pregătit un înger şi el o să aibă grijă de tine! – Doamne, eu nu ştiu limba oamenilor, cum o să mă înţeleg cu ei? Cum o să mă adaptez? – Îngerul pe care ţi l-am pregătit te va învăţa limba lor. – Doamne, eu am auzit că în lume sunt multe rele. Cum o să le pot dovedi? – Îngerul pe care ţi l-am pregătit o să te apere de rele. Fii fără grijă! – Doamne, cum o să mă pot întoarce la Tine? – Îngerul pe care ţi l-am pregătit o să-ţi spună cum te poţi întoarce la Mine!” S-au adunat îngerii şi a sosit timpul ca bebeluşul să plece în lume, dar a mai întrebat: „- Doamne, cum se numeşte îngerul pe care mi l-ai pregătit? – Numele nu e important. Dar tu îi vei spune: Mama!”

Maria, Mama lui Isus şi a noastră, mamele noastre, ca adevăraţi îngeri păzitori să ne conducă pe toţi la leagănul de unde ne zâmbeşte Pruncuşorul, pentru a învăţa că la Crăciun Iubirea a venit la noi şi a rămas cu noi, iar noi avem o singură datorie: aceea de a iubi!
Dimpreună cu Preasfinţiile lor, Episcopii Mihai şi Vasile, Vă transmitem binecuvântarea arhierească, îmbrăţişându-Vă pe toţi în dragoste şi ducându-Vă vestea cea bună prin colindul nostru străbun!

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop Major

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia