Poziţia Episcopilor greco-catolici
la întâlnirea de la Senatul României,

Bucureşti, 27 octombrie 2004

Episcopii Bisericii Greco – Catolice Române Unite cu Roma, au participat la o întâlnire avută în 27 octombrie 2004, cu Comisia Juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României, un reprezentant al Ministerului Culturii şi Cultelor, şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei.

În cadrul acestei întâlniri a fost susţinută verbal, dar a fost prezentată şi în scris, actuala poziţie a tuturor Episcopilor Catolici de rit oriental (greco-catolici) din România, cu privire la îmbunătăţirea cadrului legislativ ce reglementează situaţia juridică a vechilor „lăcaşuri de cult” confiscate abuziv acestei comunităţi eclesiale locale prin intervenţia directă a Statului comunist Român, între anii 1945-1948.

În fapt, Ierarhia solicită adoptarea unei legi speciale care să reglementeze retrocedarea vechilor lăcaşuri de cult greco-catolice pentru ca, credincioşii greco-catolici să-şi poată exprima liber şi nestânjeniţi propria credinţă şi să o poată practica într-un mod demn pe întreg teritoriul României.

Prezentăm mai jos textul depus la Senatul României (cu nr. 1120/26.10.2004), cu speranţa ca prin îmbunătăţirea acestui proces, România să se alinieze cu adevărat pe o cale europeană, aceea a respectării dreptului de proprietate, drept fundamental pentru a construi o civilizaţie a iubirii şi a păcii.(pr. Mircea Marţian, Coordonator Departament pentru imagine şi relaţii mass-media)

Nr. 1120/26.10.2004

SENATULUI ROMÂNIEI,
Comisiei Juridice de numiri,
disciplină, imunităţi şi validări

Salutăm iniţiativa Domniilor Voastre de a Vă implica pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ cu privire la situaţia juridică a lăcaşelor de cult care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma Greco – Catolice (BRU).

Biserica noastră susţine de altfel orice acţiune care, într-o manieră creştinească şi civilizată, cu respectarea legislaţiei interne, a Uniunii Europene şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, vine în sprijinul procesului de repunere în drepturile fireşti a tuturor celor care – persoane fizice sau juridice – au avut de suferit în timpul regimului comunist ateu.

Considerente juridice

Analiza juridică a O.G. nr. 64/2004 pentru completarea Art. 3 din D.L. nr. 126/1990 privind unele măsuri cu privire la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, nu face decât să alinieze D.L. 126/1990 cu prevederile Constituţiei României votată în 1991 (art. 21)[1], respectiv cu standardele existente la nivel european, stabilite şi iniţiate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ce stipulează dreptul fiecăruia la o judecată echitabilă şi imparţială (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

Completarea Art. 3 în D.L. 126/1990, prin alin. 2, nu desfiinţează comisiile mixte de dialog, întrucât precizează explicit „în cazul în care reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase nu ajung la un acord în cadrul comisiei mixte prevăzute la alin. 1, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie potrivit dreptului comun”. Prin urmare acesta nu face decât să dea o notă de constituţionalitate vechilor prevederi, care îngrădeau accesul în justiţie considerând ca unică instanţă competentă să hotărască în probleme patrimoniale această comisie constituită din reprezentanţii celor două părţi.

În fapt prevederea Art. 3 din D.L. 126/1990 s-a dovedit de cele mai multe ori imposibil de aplicat deoarece cele două părţi au interese contradictorii în cauză aflându-se chiar patrimoniul revendicat de ambele părţi. Aceasta este echivalent cu a pune părţile conflictuale într-o cauză civilă să-şi emită singure hotărârea judecătorească. De aceea am considerat şi considerăm cadrul comisiei de dialog o procedură prealabilă şi amiabilă, apelul la justiţie fiind o ultimă soluţie după ce dialogul a fost respins sau s-a dovedit fără rezultat. Această soluţie a fost exprimată explicit de BRU în cadrul celei de a VIII-a întâlniri a Comisiei mixte de dialog Ortodox – Greco-Catolic, ce a avut loc anul trecut la Baia-Mare.

Ca urmare a neclarităţii legislaţiei în anii scurşi de la D.L. 126/1990, s-au înregistrat Hotărâri judecătoreşti pe această temă extrem de diverse. Au existat Instanţe care au negat puterii judecătoreşti atribuţiile în judecarea litigiilor privind proprietatea, sau folosinţa lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale, dar au existat de asemenea şi Instanţe care au soluţionat aceste acţiuni în revendicare. Această diversitate impune puterii legiuitoare să soluţioneze problema prin lege, pentru a opri încercarea puterii judecătoreşti de a oferi soluţii prin decizii contradictorii.

Dreptul de proprietate este un drept fundamental, garantat de art. 41 din Constituţia României şi el trebuie să fie ocrotit de lege şi de Justiţie. Principiul opţiunii majorităţii enoriaşilor, menţinut şi în cadrul O.G. 64, este aplicabil în alte chestiuni, iar nu asupra proprietăţii patrimoniale a BRU[2].

Poziţia Ierarhilor BRU

În opinia noastră, modificarea adusă prin O.G. 64/2004 nu rezolvă problema patrimonială a BRU.

Mai mult decât atât, Vă reamintim faptul că introducerea Art. 3 în cadrul D.L. 126/1990 s-a făcut fără consultarea şi acordul Ierarhilor BRU din acea vreme. În acest sens Conferinţa Episcopală Română, a înaintat un protest adresat conducerii Statului Român la doar câteva zile de la publicarea decretului amintit.

Considerăm că soluţia viabilă ar fi ca Statul, în baza principiului suveranităţii, să legifereze asupra problemei în discuţie şi să nu lase soluţionarea diferendelor patrimoniale la îndemâna unor comisii care, după cum se ştie, nu au reuşit să ajungă decât în puţine cazuri la un numitor comun. Prin urmare considerăm că pe lângă modificarea D.L. 126/1990, pentru detensionarea situaţiei, s-ar impune adoptarea unei noi soluţii legislative, care să reglementeze situaţia acestor imobile, deoarece tot Statul, în 1948, a luat o serie de măsuri prin care s-a creat situţia prezentă.

Principiul „autonomiei bisericeşti” ce ar putea fi invocat, nu are un fundament juridic real, întrucât potrivit dispoziţiilor Art. 1 din Constituţie, România este un stat unitar în care toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi mai mult „nimeni nu e mai presus de lege” (art 16). Considerăm că un Drept Canonic reglementează doar problemelede credinţă şi interne ale cultului corespunzător şi nu diferendele patrimoniale între culte; ca urmare nu poate avea aplicabilitate asupra credincioşilor unui alt cult.

În plus, Statul român, principalul vinovat de situaţia existentă, are obligaţia morală şi legală să repare abuzurile Statului antecesor, aceasta în virtutea obligaţiilor cuprinse în declaraţia nr. 40/34/1995 a ONU cu privire la victimele abuzului de putere, semnată şi de România, raportată la art. 20 din Constituţia României din 1991[3]. La acestea se adaugă amendamentul nr.9 formulat de Adunarea Generală a Consiliului Europei, odată cu intrarea României în acest organism european: „Adunarea face apel la Guvernul României să restituie bunurile bisericeşti”.

Aceasta este în fapt linia Bisericii noastre în raport cu Statul exprimată în mai multe rânduri prin scrisori şi memorii adresate autorităţilor de Stat, demersuri rămase, din păcate, fără rezultate concrete sau chiar fără răspuns.

Poziţia are susţinere şi din partea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea care s-a referit explicit în acest sens cu ocazia instalării noului ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, la data de 1 iunie 2002, în persoana Excelenţei Sale Mihail DOBRE. Această poziţie a fost subliniată odată în plus şi de Eminenţa Sa Cardinal Moussa I Daoud, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, din Roma, respectiv de Eminenţa Sa Cardinal Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, cu prilejul unor vizite efectuate în ţara noastră.

Propuneri operative

Ţinând cont de incapacitatea dialogului de a oferi soluţii concrete şi reprezentative în raport cu necesităţile noastre pastorale, de faptul că legea 501/2002 exceptează de la retrocedare imobilele catalogate ca fiind „lăcaşuri de cult” şi de faptul că libertatea religioasă nu este respectată pe tot teritoriul României[4], cu deosebit respect, Vă înaintăm mai jos, cererile noastre, în vederea asigurării unei egalităţi de şanse în faţa legii şi a autorităţilor civile, pe întreg teritoriul ţării noastre:

Adoptarea de urgenţă a unei soluţii legislative, în concordanţă cu normele constituţionale ce garantează proprietatea şi cu principiile de drept europene, care să asigure retrocedarea lăcaşurilor de cult ce au fost confiscate Bisericii Greco-Catolice din România. Restituirea vechilor biserici greco-catolice să fie rezolvată prin lege de Statul Român, fără intervenţia vreunei părţi intermediare.

Propunem următoarele principii generale, pe care le sugerăm legiuitorului:

  • Să fie restituie în natură Bisericile Catedrale din Oradea, Baia-Mare, co-Catedrala din Gherla, Biserica Vicarială din Bucureşti, Bisericile protopopiale şi mănăstiri simbol pentru existenţa triseculară a Bisericii Greco-Catolice din România

  • În localităţile unde există două sau mai multe biserici, dintre care una fostă greco-catolică, şi există comunitate greco-catolică constituită, să fie restituită biserica.

  • În localităţile în care există o singură biserică, fostă greco-catolică, şi există comunitate greco-catolică constituită, să fie restituită biserica, urmând să se oficieze alternativ, până când Statul va sprijini construirea de noi lăcaşuri de cult.

Vă mulţumim, încă o dată, pentru implicarea Dumneavoastră în rezolvarea diferendelor patrimoniale existente în România şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să Vă lumineze pentru a putea împlini misiunea asumată spre mărirea lui Dumnezeu şi propăşirea neamului românesc.

În numele Bisericii Române Unite, Greco-Catolice:
†IPS Lucian Mureşan, Arhiepiscop şi Mitropolit de Alba – Iulia şi Făgăraş
†PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj
† PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea
†PS Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş
†PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj – Gherla


[1] „Orice persoană se poate adresa Justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţii şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
[2] Trebuie să se ţină seama de faptul că Statul are obligaţia să repare trecerea abuzivă a proprietăţii prin efectul decretului 358/1948 şi nu să o lase la îndemâna unor terţi.
[3] „Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la Drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale”.
[4] Cfr. ultimele Rapoarte ale Departamentului de Stat pe această temă.