Predică la pelerinajul la Cimitirul săracilor

Sâmbătă, 13 mai 2006.
Pelerinaj la Cimitirul săracilor din Sighetul Marmaţiei.

Preasfinţiile Voastre,
  Preacucernici fraţi preoţi,
  Iubiţi credincioşi pelerini,

  Doresc să mulţumesc Preasfinţitului Ioan, Episcopul Maramureşului, precum şi consilierilor Preasfinţiei Sale pentru că au avut fericita inspiraţie de a decreta zi de pelerinaj la Cimitirul din Sighet, cimitir unde îşi dorm somnul păcii nu numai episcopii catolici, ci şi alţi mulţi bărbaţi cuminţi şi demni ai neamului nostru.

  Mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care au ţinut să rânduiască cumplita închisoare, aşa încât, cei ce trec spre a o vizita, să-şi poată face o imagine cât mai clară asupra a ceea ce a însemnat un regim de teroare, un regim care nega minimul drept pentru fiinţa umană, un regim al pactului cu diavolul pentru exterminarea a tot ceea ce era valoare moral-creştină şi demnitate umană. Situată la doar aproximativ 2 kilometri de graniţa cu fosta Uniune Sovietică, închisoarea se constituia într-un loc foarte sigur, de unde nu se putea evada. Aici, prin anii 50, au fost aduşi peste 80 de demnitari: miniştri, academicieni, politicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, dar şi 43 de episcopi şi preoţi greco- şi romano-catolici. Era un loc de exterminare, iar acest cimitir este un fel de groapă comună, în care, înveliţi în reavăna ţărână, îmbrăţişaţi în suferinţă şi speranţă de mai bine pentru ţară şi pentru Biserică, martirii şi mărturisitorii aceştia strigă către noi toţi: Nu vă trădaţi convingerile! Nu vă închinaţi fiarei şi lui anticrist! Nu puneţi la târguială credinţa sfântă în unirea în credinţă cu Roma şi cu Urmaşul lui Petru! Şi câte altele nu mai strigă ei, martirii şi eroii, pentru aceste timpuri în care minciuna, susţinută şi hrănită de "tatăl minciunii" (In 8,44), care este diavolul, continuă să cauzeze efecte devastatoare pentru viaţa oamenilor şi a naţiunilor.

  Este vrednic şi potrivit lucru, aflându-ne pe acest loc, să ne gândim la deceniile atât de grele ale secolului trecut, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru Biserica noastră. Un sistem ideologic şi politic aberant a mistificat adevărul în mod programat, aceasta ducând la exploatarea şi suprimarea unui impresionant de mare număr de bărbaţi şi de femei, la suprimarea unei Biserici. Aceasta a fost jertfa unui neam întreg; aceasta a fost Calea Crucii unei Biserici care, neacceptând nici un fel de compromis cu minciuna, a trebuit să ofere arderea de tot, pe altarul dragostei de Dumnezeu, de Biserica Sa şi de neam.

  Ce ne rămâne nouă? Doar amintirea lor? Doar această comemorare de astăzi? Nu! Ne rămâne bogăţia de roade: martiriul lor, însumat cu martiriul altor fii ai poporului lui Dumnezeu de pretutindeni, a dus la căderea unui sistem. Ce preţ mare a trebuit plătit pentru aceasta! Ce preţ mare a trebuit plătit de Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea lumii! La temelia tuturor edificiilor trainice şi frumoase stă jertfa!

  Însă pentru noi, cei ce credem, jertfa stă în strânsă legătura cu răsplata, iar moartea în strânsă legătură cu învierea. Tocmai pentru aceasta, s-a ales comemorarea acestor martiri şi eroi în timp pascal: Cristos a înviat şi cu moartea Sa a distrus moartea noastră, garantându-ne învierea şi veşnicia fericită. "Sărbătorim omorârea morţii, prădarea iadului şi începutul altei vieţi, a celei veşnice!"

 

  Dragii mei,

  Acum 89 de ani, la 13 mai 1917, Preacurata Fecioară Maria apare la Fatima, în Portugalia, la trei copilaşi, pe care îi întreabă: "Vreţi să vă oferiţi lui Dumnezeu, să suportaţi toate suferinţele pe care vi la va trimite, spre ispăşirea păcătoşilor care îl rănesc şi spre convertirea păcătoşilor?" Copilaşii au răspuns afirmativ. Sfânta Fecioară le-a spus: "Veţi avea mult de suferit, dar harul lui Dumnezeu va fi forţa voastră!" Tot în acea zi, Maica Domnului a cerut copilaşilor: "Rugaţi-vă zilnic Rozariul pentru pacea lumii şi pentru terminarea războiului".

  Aşa s-au oferit dragii noştri înaintaşi care odihnesc aici! Acesta trebuie să fie şi angajamentul nostru: să suportăm toate pentru convertirea lumii, pentru pacea a toată lumea. Avem convingerea că ajutorul lui Dumnezeu nu ne va lipsi. Rozariul să rămână arma noastră!

  Tot astăzi se împlinesc 25 de ani (13 mai 1981) de când cetăţeanul turc Mehmet Ali Ağca trage cu pistolul şi îl răneşte grav pe Bunul nostru Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în faţa atâtor camere de luat vederi, în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Se pare că aceasta era ziua anunţată de Maica Domnului în apariţiile de la Fatima. De atunci se pare că se ştie de atentat şi de căderea comunismului în Europa. Ioan Paul al II-lea l-a vizitat pe Ağca în decembrie 1983, în celulă, şi l-a iertat. Papa era convins că datorează rămânerea în viaţă după groznicul atentat Sfintei Fecioare Maria, iar după salvarea sa miraculoasă considera ca datorie lupta împotriva asupririi comuniste din lagărul din spatele Cortinei de Fier.

  Cu inimile pline de bucuria Învierii, cu gândul de preacinstire a Maicii Preacurate, cu aceeaşi dragoste faţă de Bunul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, am celebrat la Sighet, prin martirii şi eroii noştri care odihnesc aici, biruinţa adevărului, a binelui şi a vieţii. Lor le datorăm multe dintre binecuvântările pe care Preasfânta Treime le-a revărsat peste Biserica noastră! Apropie, Doamne, ziua când, pe aceşti slujitori ai Tăi, episcopii mărturisitori, îi vom avea declaraţi sfinţi, în calendarul Bisericii noastre.

  Tuturor celor care aţi venit din feluritele părţi ale Provinciei Arhiepiscopiei noastre majore, har şi pace de la Cristos Isus cel înviat! Amin.

+ Lucian Mureşan 

Comentarii



Nu se pot exprima aici opinii.