Predica PF Lucian la Liturghia din cadrul funeraliilor IPS George Guţiu

Sfânta Liturghie şi Oficiul înmormântării Înaltpreasfinţitului George Guţiu,
arhiepiscop emerit „ad personam”. Cluj-Napoca, joi, 12 mai 2011, orele 11.

„Eu de acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care au iubit arătarea Lui” (2 Timotei 4,6-8).

Înaltpreasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene,
Dragi membri ai familiei,
Iubiţi fraţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi,
„Vremea despărţirii mele s-a apropiat…”.

În urmă cu aproape o lună (12 aprilie) am celebrat trecerea în veşnicie a Preasfinţitului Ioan Şişeştean, episcopul Maramureşului; pe 9 mai am comemorat pe episcopul mărturisitor Alexandru Rusu, la 48 de ani de la stingerea sa în penitenciarul din Gherla; pe 10 mai am comemorat pe episcopul mărturisitor Vasile Aftenie, la 61 de ani de la trecerea în Împărăţia luminii, din închisoarea Văcăreşti; pe 22 mai se împlinesc 9 ani de când a plecat dintre noi marele arhiepiscop cardinal Alexandru Todea; toate acestea, în contextul proclamării „fericit”, a bunului papă Ioan Paul al II-lea, duminică, 1 mai. Iar astăzi celebrăm îmbrăţişarea cu Isus cel răstignit şi înviat a blândului arhiepiscop George Guţiu. „De aceea şi noi”, la îndemnul autorului Scrisorii către evrei, „având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus, începătorul şi plinitorul credinţei, care, pentru bucuria pusă înainte-i, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12,1-2).

Din vremurile apostolice încoace, mulţime de bărbaţi şi de femei au depus mărturia fidelităţii faţă de Cristos Cel mort şi înviat, faţă de Biserica cea una întemeiată de El, faţă de adevăr. Mulţi, foarte mulţi dintre ei au depus mărturia supremă, preferând caznele şi chinul, preferând închisoarea şi moartea violentă, decât să trădeze pe Învăţătorul Cristos, decât să dezerteze de la misiunea Bisericii Lui, pentru a-L face prezent şi iubit pe El în lumea în care trăiau.

Ce elogiu mai deplin am putea aduce „părintelui Guţiu”, aşa cum îi plăcea adesea să se prezinte, decât elogiul pe care i l-a adus, în numele întregii Biserici Catolice şi în faţa întregului nostru popor, Fericitului papă Ioan Paul al II-lea, sâmbătă, 8 mai 1999, la Dumnezeiasca Liturghie din Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti? Fericitul Papă, vorbind despre ceea ce Isus spunea ascultătorilor Lui că „adevărul vă va face liberi” (In 8,32), spunea: „Tu cunoşti bine acest adevăr, iubite frate Alexandru Todea, Cardinal al Sfintei Romane Biserici şi tu, Arhiepiscop George Guţiu, pentru că înaintea voastră, ca şi înaintea lui Petru, s-a deschis de la sine poarta grea a robiei şi aţi fost redaţi Bisericilor voastre, împreună cu numeroşi alţi fraţi şi surori, din care pe unii avem bucuria şi privilegiul de a-i saluta şi de a le da sărutul spiritual aici la această Dumnezeiască Liturghie bizantină”.

„Lupta cea bună m-am luptat… credinţa am păzit”.

Spunea acestea marele Apostol Pavel, care, cucerit de Isus înviat, nu mai voia să cunoască altceva decât Crucea Lui, cruce care l-a dus la martiriul suprem şi la biruinţă. Nici arhiepiscopul George nu a vrut să cunoască altceva decât pe Bunul Dumnezeu şi Tată al tuturor, Care L-a dat pe Fiul Său iubit, pentru ca toţi cei ce cred în El şi toţi cei ce au iubit arătarea Lui, să se mântuiască; nu a vrut să cunoască altceva decât una, sfânta, catolica şi apostolica Biserică, şi pe capul ei văzut, Sfântul Părinte Papa. Iată ce scria părintele George în Testamentul redactat la 31 octombrie 2003: „Sufletul mi-l închin Atotputernicului Dumnezeu cu supunere, cu tot devotamentul meu şi aici şi dincolo de mormânt; mi-l închin încercatei şi prigonitei mele Biserici Greco-Catolice, chinuită, umilită, scoasă în afara legii, dar supravieţuitoare prin bunătatea şi ruga Maicii Sfinte, care ne-a renăscut în grădina Sa…; din nou, plecăciune Sfântului Părinte Papa Romei, că „de la Râm ne tragem”, luminoşilor cărturari ai Şcolii Ardelene şi limbii noastre cea română, pe veci purtătoare de har. Cu apreciere întregului neam românesc, umilit şi obidit, pe care îl îndemn la tăria credinţei, la stăruinţă în rugăciune şi la cunoaşterea latinităţii sale”.

Iată un păzitor al credinţei; iată un ucenic fidel al Domnului Cristos; iată un supus fiu al Sfântului Părinte Papa; iată un prieten devotat al pururi pomenitului cardinal Alexandru Todea, iată un mărinimos frate al episcopatului nostru catolic, iată un mare iubitor al Blajului, pe care-l avea la inimă, loc sfânt unde s-a format şi unde a fundamentat un atât de profund ataşament faţă de Biserica lui, încât, pentru că n-a trădat, a trebuit să-şi petreacă cei mai frumoşi ani ai vieţii, de la 27 la 40 de ani, prin felurite şi grele puşcării, unde s-au stins întru mărturisirea adevărului o mulţime de preoţi, episcopi, călugări, călugăriţe, oameni de cultură şi politicieni demni. Obişnuia mereu să spună că „cei mai frumoşi ani ai vieţii i-a petrecut în închisoare, cu Domnul”.

„Călătoria am săvârşit.”

Învăţătorul şi Răscumpărătorul nostru, după ce a plinit toate câte erau cuprinse în planul Tatălui de mântuire a omului şi a lumii, după atâtea batjocuri, necredinţă, chinuri şi cruce, strigă cu putere dumnezeiască, iertându-i pe toţi: Săvârşitu-s-a! Părintele George, după atâtea nedreptăţi şi batjocuri îndurate, după atâtea chinuri sufleteşti şi trupeşti, săvârşeşte călătoria acestei vieţi, mergând voios, aşa cum i-a fost firea, la Tatăl ceresc. „Îi rog pe toţi să aibă speranţa în Dumnezeu, iar celor cărora le-am greşit cu ceva, le cer iertare”. Aşa ne-a lăsat în Testament. Un om de o reală modestie, blând şi bun ca pâinea caldă.

Ne iartă pe toţi şi cere iertare de la toţi. Cere iertare de la devotaţii nepoţi Părintele Florin şi Laura, care i-au fost alături, cu dragoste, întru spirit de jertfă şi întru necondiţionată ascultare. Mulţumiri speciale doamnei conferenţiar universitar doctor Lavinia-Puşa Comes, pentru atente şi competente îngrijiri medicale. Alese mulţumiri Preasfinţitului Florentin, pe care arhiepiscopul George l-a avut apropiat şi colaborator de nădejde, precum şi tuturor membrilor Conferinţei Episcopilor catolici din ţara noastră. Mulţumiri tuturor preoţilor, atât celor din eparhia de Cluj-Gherla, cât şi celor din alte eparhii, tuturor persoanelor consacrate, bunilor credincioşi, pentru înţelegerea şi trăirea mesajului mărturisitorilor credinţei din generaţia de aur a Bisericii noastre martirizate pentru crezul ei nestrămutat.

„Acum mi s-a gătit cununa dreptăţii.”

Sfântul Apostol Pavel spune că „Isus a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi” (1 Cor 15,20); „Din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Cristos ne-a trecut pe noi”, cântăm în Canonul Învierii. Acolo, în Împărăţia luminii, părinte George, ţi s-a pregătit cununa dreptăţii. Acolo, în Ierusalimul ceresc te duci să celebrezi Liturghia cea fără de sfârşit, întru adoraţia Preasfintei Treimi, întru bucuria petrecerii cu Maica Preacurată pe care ai supracinstit-o, întru bucuria întâlnirii cu toţi mărturisitorii adevăratei credinţe. „Cred într-Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică” ţi-a fost deviza întregii vieţi. Această Biserică îţi aduce astăzi pios omagiu, recunoştinţă şi mulţumire pentru că ai mărturisit-o şi ne-ai lăsat testament ca şi noi să o mărturisim cu credinţă şi curaj. Mijloceşte de sus haruri pentru noi toţi, care mai zăbovim pe acest pământ.

Să te odihneşti în pacea şi bucuria Domnului Înviat şi înălţat în gloria cerească. Amin!

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia