Antologhion volumul IV – apariție editorială Pio Romeno

Sub egida Colegiului Pontifical „Pio Romeno” și prin efortul Editurii Surorilor Lauretane a apărut volumul IV din „Antologhion”, ultimul volum din cadrul unui proiect mai vechi al acestei Instituții. Volumul nou apărut acoperă perioada liturgică de la încheierea perioadei Penticostarului până la sfârșitul anului bisericesc (18 mai – 31 august). Este un instrument extrem de util pentru celebrări și pentru rugăciunea individuală în formarea spiritual liturgică a studenților. În acest volum, pe lângă textele liturgice fixe, se regăsesc părțile esențiale din Octoih și Minei.

Reamintim că tot sub egida Colegiului Pontifical „Pio Romeno” au apărut deja volumele I, II și III ale Antologhionului, acesta fiind ultimul volum care lipsea din colecție. Primul volum cuprinde perioada liturgică de la începutul anului bisericesc, 1 septembrie, până la începutul Triodului. Volumul II cuprinde rânduielile liturgice care se întind de-a lungul timpului Triodului, perioadă intensă din punct de vedere spiritual și liturgic în care este inclus timpul minunat al Postului Mare, motiv pentru care, din punct de vedere exterior este cel mai voluminos. În al treilea volum se găsesc rânduielile începând din noaptea Învierii Domnului de-a lungul întregului Penticostar. A fost conceput ca să acopere acest timp în funcție de data Paștelui, în așa fel încât s-a luat în considerare prima dată posibilă a Învierii Domnului și ultima zi posibilă a acestui minunat și luminat Praznic, Sărbătoare a Sărbătorilor.

Raimondo-Mario Rupp
via PioRomeno.com

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia