În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, credincioşii parohiei greco-catolice din Leon, Spania, păstorită de pr. Băgăcean Călin, împreună cu credincioşii parohiei greco-catolice „Sfântul Nicolae” din Calahorra, Spania, păstorită de pr. Sferle Claudiu, au participat la un pelerinaj la mănăstirea Santo Toribio de Liebana.

Această mănăstire se află în frumosul ţinut al munţilor „Picos de Europa” (Vârfurile Europei) din regiunea Cantabria şi este recunoscută ca fiind unul dintre locurile de pelerinaj cele mai importante, alături de Ierusalim, Roma şi Sf. Iacob de Compostela. Motivul pelerinajului la această mănăstire este faptul că aici se află „Lignum Crucis”, cea mai mare bucată de lemn din lume, conservată din crucea pe care a fost răstignit Domnul Isus Hristos. Această parte din crucea Domnului, a fost adusă aici din Ţara Sfântă în sec. al V-lea de către Sf. Toribio, Episcop de Astorga. În acest moment lemnul se află într-o frumoasă cruce de argint placată cu pietre preţioase şi suflată cu aur, care datează din sec. XVI.

Pelerinii celor două parohii au asistat la Liturghia celebrată în ritul greco-catolic, crucea fiind expusă pe altar pe tot parcursul celebrării Sfintei Liturghii. După Sfânta Liturghie crucea a fost venerată şi sărutată de către toţi participanţii. Momentul a fost marcat de o intensă trăire interioară. Pelerinajul s-a încheiat cu masa de prânz în comun, ocazie de cunoaştere şi apropiere între cele două parohii.

pr. Claudiu Sferle

via EGCO.ro

imagine