din Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite
pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu

RESTAURAREA MITROPOLIEI DE ALBA IULIA. Una dintre cererile Adunării Naţionale din 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj a fost restaurarea vechii mitropolii româneşti de la Alba Iulia.

În actul de unire de la 7 octombrie 1698 a sinodului Bisericii româneşti din Transilvania se spune: „peceţile şi iscăliturile noastre care am dat să n-aibă nici o tărie, care lucru l-am întărit cu pecetea mitropoliei noastre, pentru mai mare mărturie”… Aşadar, tratativele de unire cu Biserica Romei, cei doi „vlădici”, atât Teofil cât şi Atanasie Anghel, le-au purtat în calitate de mitropoliţi ai Bisericii româneşti. Degradarea mitropoliei la rangul de episcopat s-a făcut prin diploma a doua leopoldină din 19 martie 1701, prin care i s-a impus teologul iezuit şi a fost trecută sub jurisdicţia Arhiepiscopiei şi Mitropolitului Primat al Strigoniului.167) De altfel „vlădicii” uniţi, nu numai Atanasie Anghel ci şi Grigore Maior, Ioan Bob şi Ioan Lemeni au semnat „arhiepiscop şi mitropolit”, iar editura cărţilor liturgice menţiona că s-a „tipărit în Blaj la Mitropolie”. Toate acestea arată că Biserica românească din Transilvania n-a renunţat la rangul mitropolitan al eparhiei, aşa cum au încercat să o degradeze şi calvinii, numindu-i pe „vlădicii” români „superintendenţi” sau în cel mai bun caz „episcopi”.

Cei care au stăruit în mod cu totul deosebit pentru restaurarea mitropoliei româneşti au fost: Episcopul orădean Vasile Erdeli şi Vicarul Foraneu al Silvaniei, Alexandru Şterca Şuluţiu care, deşi n-au lucrat împreună pentru cauză, au ţintit acelaşi scop.

După demisia şi retragerea Episcopului Ioan Lemeni, împăratul Francisc Iosif I a confirmat la 26 iunie 1850 numirea de vicar capitular a lui Constantin Alutan şi, concomitent, a dat permisiunea convocării sinodului pentru alegerea noului episcop. Sinodul electoral a fost convocat pe data de 30 septembrie 1850. Alegerea a dat următorul rezultat: Alexandru Şterca-Şuluţiu a obţinut 96 voturi, ocupând locul întâi, Constantin Alutan 79, Constantin Papafalvi 12, Baziliu Raţiu 7, Iosif Pap Silaghi 7, Timotei Cipariu 4 şi Simion Bărnuţiu 3. La 18 noiembrie 1850 împăratul l-a numit episcop pe Alexandru Şterca-Şuluţiu, care va fi confirmat de Sfântul Scaun prin bula Papei Pius IX din 17 februarie 1851 şi consacrat episcop la 22 iulie 1851, iar instalarea a avut loc la Blaj în septembrie acelaşi an.

Sinodul electoral din 30 septembrie 1850 a formulat şi o serie de doleanţe, într-o cerere adresată împăratului, în care, printre altele, s-a arătat că „clerul şi poporul român greco-catolic vede cu durere apăsată autonomia Bisericii sale… şi se roagă ca în Biserica română greco-catolică să se reaşeze metropolia… şi metropolitul să fie capul bisericii române greco-catolice, atârnătoriu singur… în cele spirituale nemijlocit de la Scaunul Apostolic din Roma Veche”.168) Uniţii, prin Alexandru Şterca Şuluţiu, i-au oferit lui Andrei Şaguna să fie el singurul mitropolit al Bisericii româneşti din Transilvania, prin unirea tuturor românilor ardeleni cu Roma. Refuzul lui Şaguna a determinat refacerea mitropoliei numai pentru românii uniţi. O conferinţă ministerială ţinută la Viena la 18 noiembrie 1850, la care, pe lângă miniştrii de interne, al cultelor şi comisarul plenipotenţiar al Transilvaniei, au mai participat şi Arhiepiscopul şi Mitropolitul Primat Scitovski şi Episcopul Vasile Erdeli al Oradei, a făcut Curţii imperiale o propunere favorabilă pentru reînfiinţarea mitropoliei româneşti din Transilvania. În urma acesteia împăratul Francisc Iosif I a decis, la 12 decembrie 1850 să fie reactivată Mitropolia unită (greco-catolică) de Alba Iulia şi să fie create două noi episcopii unite, la Gherla şi Lugoj, despre care Guvernul Transilvaniei a fost încunoştinţat la 3 februarie 1851. În urma tratativelor purtate cu Sfântul Scaun, îndeosebi în legătură cu scoaterea românilor uniţi de sub jurisdicţia Strigoniului, la 26 noiembrie 1853, prin bula „Ecclesiam Christi” s-a confirmat restaurarea Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş şi înfiinţarea celor două noi episcopii, la Gherla şi Lugoj, iar în consistorul din 16 noiembrie 1854, ţinut în Vatican, s-a anunţat numirea Episcopului Alexandru Şterca-Şuluţiu ca mitropolit. Pentru dieceza de Gherla a fost numit canonicul orădean Ioan Alexi, iar la Lugoj, primul episcop va fi un alt canonic orădean, Alexandru Dobra. Biserica Română Unită a fost astfel scoasă de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei latine de Strigoniu. Episcopia Blajului, înălţată la rangul de Arhiepiscopie şi Mitropolie, cu trei episcopii sufragane, a Oradei, a Gherlei şi a Lugojului, va fi dependentă direct de Sfântul Scaun Apostolic al Romei.

La prima vedere s-ar părea că Sediul Apostolic al Romei a tergiversat confirmarea restaurării Mitropoliei, întrucât, de la 12 decembrie 1850, data aprobării de către împărat a propunerii de reînfiinţare a Mitropoliei şi până la 26 noiembrie 1853, data emiterii bulei de confirmare, „Ecclesiam Christi”, a Papei Pius al IX-lea, s-au scurs trei ani. Dar trebuie avut în vedere că Sfântul Scaun lucrează „sub specie aeternitatis” şi, deci, a avut nevoie de această perioadă de timp pentru a se documenta asupra realităţilor din Transilvania şi a impus o minuţioasă cercetare. Diplomaţii papali, nunţiul apostolic de la Viena şi alţi legaţi apostolici, însărcinaţi cu investigarea minuţioasă a cauzei, au aflat că românii greco-catolici nu sunt mulţumiţi cu dependenţa ierarhică de Mitropolitul Primat de Strigoniu (Esztergom), cum i s-a impus încă de pe timpul lui Atanasie Anghel Episcopiei române unite de la Alba Iulia prin Diploma a II-a leopoldină, la cererea cardinalului Kolonich, iar la 1777, înfiinţându-se Episcopia greco-catolică de Oradea, a fost supusă şi ea aceleiaşi subordonări.

Pe lângă relaţiile sociale studiate – românii abia fiind eliberaţi din iobăgie, abolită prin Revoluţia de la 1848 – a fost analizat şi spaţiul geopolitic, teritoriul ocupat de românii din Transilvania şi Ungaria. Drept urmare, pe lângă dependenţa directă de Sfântul Scaun acordată Mitropoliei Române Unite, în urma arondării Provinciei mitropolitane, formată din Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş şi Episcopiile sufragane de la Oradea, Gherla şi Lugoj, fiind dezmembrate 144 de parohii şi filii române unite de la eparhia ruteană greco-catolică a Muncaciului şi alipite şi acestea eparhiei Gherla, limitele Mitropoliei Române Unite înscrise în teritoriu prin bula „Ecclesiam Christi” a Papei Pius al IX-lea, vor fi confirmate – cu foarte mici excepţii – prin frontierele de stat ale României Mari, stabilite prin Tratatul de pace de la Trianon, în 1920, între România şi vecinii din Apus.168A)

MITROPOLITUL ALEXANDRU ŞTERCA-ŞULUŢIU (între anii 1851-1855 episcop şi între 1855-1867 mitropolit). S-a născut la Abrud, azi în judeţul Alba, în anul 1794, din părinţi nobili. A studiat în Abrud, Alba Iulia şi Seminarul teologic din Blaj. După căsătorie şi hirotonire a fost numit preot capelan la Bistra, în care calitate a rămas văduv. Funcţionând în continuare la Bistra, a fost promovat paroh şi protopop, de unde a fost transferat ca paroh în Şimleu şi vicar foraneu al Silvaniei. Din această calitate a fost ales episcop la Blaj şi întâiul mitropolit după restaurarea Mitropoliei româneşti a Transilvaniei. A fost instalat mitropolit cu mare solemnitate, la 28 octombrie 1855, prin Pronunţiul Apostolic din Viena, Michele Viale Prelŕ. La solemnitate a participat şi guvernatorul Transilvaniei, prinţul Schwarzenberg. Capitulul eparhial, înfiinţat sub episcopul Ioan Bob cu 7 canonici, a fost ridicat în 1854 la rangul de capitul mitropolitan, fiind completat până la 10, cu încă 3 canonici.

Mitropolitul Alexandru Şterca-Şuluţiu a fost un bun organizator, administrator, gospodar şi, în acelaşi timp, un om de cultură. Sub păstorirea sa s-a cumpărat domeniul bazilian de la Bucerdea Grânoasă. A lăsat ca fundaţii domeniile sale de la Cenade, Şpring şi Vidrasău, „pentru văduvele preoţilor, pentru studenţi şi alte scopuri culturale, visând înfiinţarea unei universităţi româneşti. A lucrat şi luptat mult pentru drepturile politice ale românilor”.169) A fost un distins orator. Au rămas de la el mai multe lucrări în manuscris. A fost distins cu mai multe titluri, ordine şi medalii ale vremii.

S-a stins din viaţă la 7 septembrie 1867. Este înmormântat lângă biserica parohială din Blaj.

MITROPOLITUL IOAN VANCEA DE BUTEASA (1869-1892). Este originar din străbuni maramureşeni din Onceşti (Vănceşti), trecuţi prin Buteasa – Ţara Chioarului – aşezaţi în Văşad, judeţul Bihor, unde s-a născut, din părinţi nobili, la 18 mai 1820. Două clase elementare le-a urmat în satul natal, după care a trecut la Oradea unde a terminat şcoala primară, iar cursul gimnazial şi folosofic le-a urmat la călugării catolici „Premonstratensi”, ca bursier din fundaţiunea „Darabant” a Seminarului tinerimii române unite din Oradea. În 1841 a fost trimis de episcopia română unită la Seminarul „Stadtconvict” din Viena, numit mai târziu Institutul „Barbareum”.

După terminarea studiilor teologice şi promovarea primului riguros pentru doctorat, în anul 1845, s-a întors la Oradea. La 10 august 1845, odată cu consacrarea bisericii din Văşad, a fost hirotonit preot celib. Numit cancelar şi protocolist în cancelaria diecezană, a funcţionat numai până la 19 noiembrie 1845 fiind numit capelan la Macău, de unde la 7 decembrie acelaşi an a fost trimis din nou la Viena pentru a-şi continua studiile în vederea obţinerii titlului de doctor. Promovat doctor în Sf. Teologie, se întoarce la Oradea, la 31 iulie 1848, unde în cadrul cancelariei eparhiale a ocupat funcţiile de arhivar, protocolist, vice-notar consistorial, profesor de prepandie şi, în urmă, secretar episcopesc. În 1855 a fost numit canonic şi, pe lângă funcţiile de director al cancelariei diecezane şi inspector şcolar diecezan, a rămas în continuare secretar episcopesc.

Episcop la Gherla. La 4 iulie 1865 a fost numit episcop la Gherla, în locul rămas vacant prin decesul lui Ioan Alexi. A fost confirmat de Papa Pius IX prin bula din 25 septembrie 1865, iar la 3 septembrie a fost consacrat episcop prin punerea mâinilor episcopului dr. Iosif Pop Silagi din Oradea în calitate de împuternicit al Mitropolitului. La 28 ianuarie 1866 a fost instalat la Gherla, unde a fost primit triumfal.

În calitate de episcop al Gherlei a făcut vizitaţii canonice în părţile Năsăudului, Becleanului, Dejului şi Gherlei. A înfiinţat tipografia diecezană şi o şcoală centrală în Gherla, cu limba de predare română, creând pentru ea fonduri de susţinere din care s-au acordat burse. A obţinut o subvenţie pentru salarizarea parţială a parohiilor dezmembrate de la eparhia ruteană, greco-catolică a Muncaciului şi alipite eparhiei Gherla, la înfiinţarea acesteia. A organizat Seminarul (Liceul) teologic diecezan. A editat întâiul şematism diecezan, în anul 1867.

Bun administrator, a întocmit şi publicat statutele pentru administrarea bunurilor bisericeşti şi a beneficiilor parohiale, statute pentru împărţirea veniturilor preoţeşti între predecesori şi urmaşi sau între văduvă şi orfanii acesteia şi succesor. A stabilit modul în care să se facă vizitaţiile canonice de către protopop; a reglementat examenul cural, obligatoriu pentru preoţi înainte de hirotonire. A luat cele mai potrivite măsuri pentru buna funcţionare a şcolilor poporale confesionale săteşti greco-catolice, stabilind cu minuţiozitate obligaţiile parohilor, credincioşilor şi învăţătorilor. În şedinţa consistorială din 28 iunie 1868 s-a stabilit transferul preparandiei diecezane de la Năsăud la Gherla. În baza acestei hotărîri, preparandia, înfiinţată la Năsăud în anul 1859 sub episcopul Ioan Alexi, a fost mutată la Gherla pe timpul vacanţei scaunului episcopal, sub vicarul general episcopesc Macedon Pop, fost vicar foraneu al Năsăudului, deşi năsăudenii au manifestat o pronunţată opoziţie mutării, ba chiar, în 1872, la trei ani de la transferul şcolii, vicarul foraneu al Rodnei, cu reşedinţa la Năsăud, Grigore Moisil, a intervenit pentru readucerea ei iar la Năsăud, dar fără rezultat.

Mitropolit la Blaj. Pentru ocuparea scaunului mitropolitan rămas vacant prin moartea lui Alexandru Şterca-Şuluţiu, sinodul electoral, întrunit în Blaj la 11 august 1868, l-a candidat în primul loc, cu 59 de voturi, pe episcopul Gherlei Ioan Vancea de Buteasa, urmat de Timotei Cipariu cu 49 voturi şi canonicul Ioan Fechete Negruţiu cu 36. A fost numit mitropolit Ioan Vancea la 21 octombrie 1868. A fost confirmat de Sfântul Scaun la 21 decembrie acelaşi an şi instalat în scaun la Blaj prin episcopul Lugojului, Alexandru Dobra, delegat al Papei Pius IX, la 11 aprilie 1869, dată când a fost numit şi consilier intim de stat.

În activitatea sa de mitropolit trebuie să arătăm că, încă în primul an de arhipăstorire la Blaj, între 20-22 octombrie 1869 a ţinut sinod arhidiecezan, la care, printre altele, s-a stabilit un nou regulament electoral provizoriu, pentru alegerea mitropolitului. La 9 noiembrie 1869, însoţit de secretarul dr. Victor Mihali de Apşa, pe care l-a dus cu sine de la Gherla la Blaj, a plecat la Roma pentru a participa la lucrările Conciliului ecumenic Vatican I, unde a petrecut până la 30 iunie 1870, la care a fost deosebit de activ. În 28 ianuarie 1870 a celebrat o liturghie românească bizantină în catedrala Sfântul Petru, în asistenţa Părinţilor conciliari. Tot acolo a obţinut dezmembrarea parohiei române unite Sighetu Marmaţiei de la episcopia ruteană greco-catolică a Muncaciului şi anexarea ei la episcopia română unită a Gherlei. În conciliu a luptat mult pentru apărarea autonomiei Bisericii Române Unite şi guvernarea ei în baza legislaţiei canonice. A fost secondat în acest scop şi de dr. Iosif Pop Silagi, episcopul de Oradea, prezent şi el la conciliu. Mitropolitul Ioan Vancea a organizat instituţiile de învăţământ din Blaj. La Seminarul teologic a mai adăugat, în 1879, în programul de învăţământ câteva studii practice: Ritul oriental, Cântul şi Tipicul bisericesc, Dreptul civil, Economia rurală şi Medicina pastorală, iar în 1888 a mai adăugat Filosofia, Liturgica şi Omiletica. Profesorii seminariali pot fi numai dintre doctorii în Teologie. Mitropolitul prezida personal examenele clerului tânăr. În 1844 a zidit Internatul vancean de băieţi, pe care, începând cu anul şcolar 1892-93, l-a destinat fetelor, construind pentru băieţi altul, mai încăpător. La Preparandie a mai adăugat în 1880 al treilea an de studii.

De o reală importanţă pentru Biserica Română Unită sunt cele trei Concilii provinciale, dintre care primele două, la 1872 şi 1882, au fost convocate şi prezidate de mitropolitul Ioan Vancea. Actele lor au fost aprobate de Sfântul Scaun şi vor servi ca îndreptar canonic pentru Biserica Română Unită, şi de model în păstrarea tradiţiei canonice orientale pentru celelalte Biserici catolice bizantine. Bun chivernisitor, mitropolitul a făcut, din propriile economii, multe donaţii şcolilor, instituţiilor de binefacere şi de cultură, încât, un calcul aproximativ arată că, pentru ceea ce a realizat mitropolitul în scopuri de binefacere, a trebuit să economisească lunar câte 10.000 de florini aur, o sumă considerabilă în moneda timpului. S-a înscris pe linia marilor antecesori de buni luptători pentru cauza naţională a poporului român. Împreună cu George Bariţiu, Ilie Măcelariu şi dr. Ioan Raţiu a semnat Memorandul de la Blaj din 3 iulie 1872, prin care, printre altele, au cerut conducerea autonomă a şcolilor, liberă şi independentă de organele statului, aplicarea românilor la Universitatea din Cluj, în mod proporţional, limba română limbă de învăţământ universitar, şcoli agronomice etc. A protestat împotriva legilor de maghiarizare prin discursul din Casa magnaţilor din 13 mai 1879, în care a afirmat cu tărie că Biserica nu poate lăsa să-i scape din mână libertatea conştiinţei… ce s-ar întâmpla prin numirea de învăţători neromâni? Pentru Biserica Română Unită, limba română e o condiţie „sine qua non” a existenţei sale. Memoriul din 1883, înaintat Casei magnaţilor, împotriva legii pentru şcolile medii, prin deputatul Alexandru Roman, profesor universitar de limba şi literatura română la Universitatea din Budapesta, a fost un alt act de veritabilă manifestare românească.

De numele mitropolitului Ioan Vancea se leagă, pe lângă instituţiile publice de învăţământ ce le-a ridicat, gospodărirea şi înfrumuseţarea Blajului. Prin ajutorul dat de el s-a realizat introducerea apei curente, canalizarea, trotuarele şi alte lucrări de urbanizare şi civilizaţie a localităţii, mitropolitul dispunând nu numai de un gust estetic ci şi de generozitatea neceară marilor înfăptuiri.

Regretat şi deplâns cu sinceritate de toţi cei care l-au cunoscut şi cu deosebire de fiii săi spirituali, clerici şi mireni, mitropolitul Ioan Vancea s-a stins din viaţă la 31 iulie 1892.

MITROPOLITUL VICTOR MIHALI DE APŞA (1895-1918). Pentru ocuparea scaunului mitropolitan, rămas vacant prin moartea lui Ioan Vancea, a fost convocat sinodul electoral la 16 aprilie 1893. Episcopul Lugojului, Victor Mihali de Apşa, a ocupat primul loc în ternar cu 82 de voturi. La 9 noiembrie 1894 a fost numit mitropolit prin decret imperial, la 15 martie 1895 a fost confirmat de Sfântul Scaun, iar la 26 mai 1895 a fost instalat cu mare solemnitate la Blaj, cu care ocazie s-au produs „manifestaţiuni grandioase de bucurie ale clerului şi poporului adunat în număr extraordinar la Blaj”.170)

Noul mitropolit s-a născut la 19 mai 1841 în comuna Ieud, judeţul Maramureş. Studiile primare le-a urmat la Piarişti în Sighetu Marmaţiei, iar cele liceale la Oradea, Tirnavia şi Caşovia. A promovat maturitatea în 1857. La îndrumarea şi cu ajutorul episcopului Ioan Alexi al Gherlei a fost trimis la Roma de către tatăl său, Gavril Mihali. La început a fost primit în Colegiul grecesc „Sf. Atanasie”, apoi student bursier al fundaţiei înfiinţate de către Papa Pius IX pentru eparhiile Bisericii Române Unite, de unde a urmat studiile la Institutul „De Propaganda Fide”. În 1863 a fost promovat doctor în Teologie, iar la 8 noiembrie, acelaşi an, a fost hirotonit preot în biserica de la Colegiul „Sf. Atanasie” prin episcopul Stefan Missir. Revenit de la Roma, în aprilie 1864 a fost numit prefect de studii, iar din 1 octombrie acelaşi an şi profesor de Istorie bisericească şi Drept canonic la Seminarul teologic din Gherla.

După alegerea ca mitropolit a episcopului de Gherla, Ioan Vancea, acesta odată cu plecarea la Blaj, l-a luat cu el şi pe Victor Mihali, numindu-l secretar mitropolitan şi refe-rent consistorial. A mai fost numit şi asesor la Tribunalul mitropolitan de a 2-a instanţă şi notar la exactoratul arhidiecezan. În 1869-1870 a însoţit pe mitropolitul Vancea la Conciliul ecumenic Vatican I. În 1873 a fost numit protopop onorar.

Episcop la Lugoj. La 25 noiembrie 1874 a fost numit episcop al diecezei Lugojului, în scaunul rămas vacant prin transferul Episcopului Ioan Olteanu la Oradea. A fost confirmat de Sfântul Scaun la 21 decembrie acelaşi an. La 14 februarie 1875 a fost consacrat episcop în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Ioan Vancea. A fost instalat la Lugoj în 7 martie 1875. A păstorit la Lugoj până în 1895. În calitate de chiriarh al eparhiei Lugojului a vizitat 110 parohii, a ţinut două sinoade diecezane, în 1882 şi 1883. Sub păstorirea lui s-au zidit şi renovat multe biserici, şcoli şi case parohiale, ori s-au cumpărat şi adaptat clădiri pentru case de rugăciuni, şcoli etc. In 1893 a condus la Roma primul pelerinaj român.

Mitropolit la Blaj. În calitate de arhiepiscop al arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş a ţinut mai multe sinoade arhidiecezane, iar în calitate de mitropolit al Bisericii Române Unite a convocat şi prezidat al treilea Conciliu provincial, care a avut loc la Blaj în 5-13 septembrie, stil vechi, sau 18-26 septembrie, stil nou, 1900, cu care ocazie s-a aniversat jubileul de 200 de ani de la Unirea cu Roma. Pe lângă mitropolit, au participat toţi episcopii eparhiilor sufragane: Mihail Pavel de la Oradea, Ioan Sabo de la Gherla şi Demetriu Radu de la Lugoj.

În calitate de bun român, Mitropolitul Victor Mihali a luptat cu tărie împotriva maghiarizării şcolii şi a înfiinţării, în 1912, a episcopiei maghiare greco-catolice de Hajdu-Dorogh. În 4 decembrie 1917 a pontificat în catedrala din Blaj Sf. Liturghie cu ocazia hirotonirii întru episcop a lui Iuliu Hossu, tânărul episcop al Gherlei. În ianuarie 1918 a încetat din viaţă, neajungând să se bucure de Marea Unire a Neamului pentru care şi el a fost un stegar în lupta încununată la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia.

NOTĂ. În vacanţa de la moartea mitropolitului Ioan Vancea, 31 iulie 1892 şi până la instalarea lui Victor Mihali de Apşa, 26 mai 1895, arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş a fost condusă de Capitulul arhidiecezan în frunte cu vicarul general, istoricul IOAN MICU MOLDOVANU care, în timpul interegnului, a construit clădirea Liceului de băieţi „Sfântul Vasile”.

MITROPOLITUL VASILE SUCIU (1920-1935). S-a născut la 13 ianuarie 1873 în comuna Copăcel, judeţul Făgăraş, într-o familie de ţărani fruntaşi. Prima cunoştinţă cu Blajul a făcut-o ca elev de liceu, fiind unul dintre elementele de excepţie ale liceului blăjean. Îndeosebi s-a evidenţiat la matematici. Rezolva ecuaţii mental. La examenul de maturitate, preşedintele comisiei, delegat al Ministerului maghiar de învăţământ, profesor la un institut politehnic din Budapesta, văzând uşurinţa cu care se descurcă în cele mai grele probleme de matematică, l-a invitat să urmeze o facultate inginerească la Budapesta, asigurându-i-se în acest scop o bursă. Dar chemarea spre preoţie a fost mai puternică şi a urmat teologia. Reîntors de la Roma, după 6 ani de studii, doctor în Teologie, Şematismul arhidiecezan din 1900 îl prezintă ca profesor la Seminarul teologic din Blaj şi prefect de studii, profesor de religie la liceul de băieţi şi bibliotecar al Bibliotecii arhidiecezane. Din tinereţe şi-a îngrijit figura cu frumoasa barbă, crescută în voie, tradiţională îndrumătorilor de suflete româneşti.171) Intrat în politica militantă, ca membru al Partidului Naţional Român, a obţinut biruinţe în circumscripţia Vinţul de Jos, judeţul Alba. În anul 1912, fiind deja canonic, a fost trimis la Roma de către mitropolitul Victor Mihali de Apşa, unde a petrecut trei săptămâni, înaintând memoriul de protest al Bisericii Române Unite şi stăruind pe lângă dicasteriile papale pentru a împiedica realizarea înfiinţării episcopiei greco-catolice maghiare a Hajdu-Doroghului.172) Când mitropolitul ortodox Vasile Mangra, „de repudiată amintire” s-a vândut cu totul ungurilor, Vasile Suciu „s-a închis în chilia de anahoret al cărţii lângă voluminoasele sale manuscrise de dogmatică fără păsare dacă numele său este sau nu trecut în cartea neagră a trădătorilor de ţară alcătuită cu multă grijă de organele Ministerului de Interne Ungar”.173)

În ianuarie 1918, după moartea mitropolitului Victor Mihali de Apşa, canonicul dr. Vasile Suciu a fost ales vicar general capitualar. În calitate de girant al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, cu toate riscurile unei slujbe atât de înalte, a primit preşedinţia Consiliului Naţional de la Blaj şi a luat jurământul tuturor subalternilor săi. Aceasta s-a întâmplat în catedrala din Blaj, „când încă, armatele lui Mackensen se aflau la Bucureşti, şi pribegia de la Iaşi nu luase sfârşit”.174) Primul avion al Marelui Cartier Român a fost trimis de generalul Prezan la Blaj, fiindcă aici s-a găsit cel mai sigur loc de aterizare, sub scutul gărzii naţionale, al cărei comandant spiritual era vicarul Vasile Suciu însuşi. Şi tot aici, în castelul mitropolitan, „s-au conturat pentru întâia dată proporţiile şi hotărîrile Adunării Naţionale de la Alba Iulia… în sfatul de canonici şi ofiţeri ai regelui românesc”175).

Sinodul electoral mitropolitan, convocat la data de 9 mai 1918, pentru completarea scaunului mitropolitan vacant, l-a desemnat pe primul loc pe vicarul general Vasile Suciu, pe locul al doilea fiind tânărul episcop al Gherlei, Iuliu Hossu. Guvernul maghiar s-a opus numirii lui Vasile Suciu. De aceea, numirea şi confirmarea lui se vor amâna şi abia la 1 ianuarie 1920 va fi hirotonit arhiereu şi instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unite.

Este primul mitropolit român unit investit de regele României întregite, Ferdinand I, căruia, cu ocazia investirii, mitropolitul i-a raportat că porunca dată de la Bucureşti întâiului Episcop al Bisericii Române Unite, Atanasie Anghel, de către Patriarhul ortodox Dositei al Ierusalimului de a săvârşi slujbe bisericeşti numai în limba „elinească sau slovinească” a fost călcată, nu a fost ţinută şi în Biserica Română Unită s-a slujit numai în limba română.

În viaţa particulară mitropolitul Vasile Suciu a fost de o austeră modestie şi simplitate. Se spune despre el că s-a mulţumit cu un singur slujitor în întregul castel mitropolitan.

Om de vastă cultură teologică, a lăsat cele patru volume de teologie dogmatică, două de Teologie dogmatică fundamentală şi două de Teologie dogmatică specială, a căror actualitate are caracter de permanenţă, doar stilizarea lingvistică va mai necesita revizuire în ediţiile viitoare, pentru a ţine pas cu evoluţia şi perfecţionarea limbii române.

Calitatea de bun gospodar, la fel, i-au eternizat numele în istoria Blajului şi a Bisericii Române Unite. A început cu ocrotirea orfanilor de război, înfiinţând orfelinatul din Obreja şi atelierele de arte şi meserii din Blaj. Urmărea crearea unei clase mijlocii româneşti, dar în acelaşi timp, şi bună creştină.

Mitropolitul urmărea în mod deosebit educaţia fetelor. În acest scop a înfiinţat la Blaj Congregaţia de surori „Sfânta Maria” şi a ridicat Institutul Recunoştinţei, cu liceu de fete, şcoală normală de învăţătoare, şcoală comercială superioară de fete, internat în acelaşi complex şi, mai târziu, şcoală de menaj. Toate aveau scopul refacerii vieţii morale, punând mare nădejde că aceste fete, prin educaţie, vor deveni mâine adevărate soţii şi mame. În acelaşi scop, o parte dintre surorile călugăriţe din Blaj le-a trimis la Cluj şi le-a dat putinţa să înceapă şi aici cu un cămin de studente, operă continuată de un alt titan al Bisericii Române Unite, după 1930, prin înfiinţarea episcopiei de Cluj-Gherla cu reşedinţa în Cluj, episcopul Iuliu Hossu. Aproape de inima mitropolitului au fost şi şcolile de băieţi. A lărgit Seminarul teologic, a făcut să se înalţe noua clădire a Şcolii Normale de băieţi şi frumoasa clădire a Şcolii comerciale superioare de băieţi.

Cu toată sănătatea şubrezită ce i-au adus-o ultimii ani ai vieţii, obligat să se supună unei grele operaţii chirurgicale, pierzând un picior, mitropolitul Vasile Suciu trăia o viaţă sufletească foarte echilibrată, rod al celei mai desăvârşite convingeri religioase. „Rar suflet atât de împăcat cu sine şi cu hotărîrile Providenţei”176) Rugăciunile şi Sfânta Euharistie i-au fost pâinea zilnică.

Reculegerile anuale pentru preoţime, exerciţiile spirituale, au devenit obligatorii. Se ţineau în catedrală, cu meditaţii la care erau aduşi cei mai buni oratori din Provincia Mitropolitană. După una din serii, ţinută de canonicul Octavian Domide de la Gherla, mitropolitul a dispus ca meditaţiile să fie adunate şi publicate în volum. Aşa a apărut Ştiinţa mântuirii de veci, cu douăzeci de meditaţii în 275 pagini, în tipografia Seminarului din Blaj în anul 1928.

Grija pentru românii secuizaţi i-a creat mitropolitului zile şi nopţi de zbucium, care nu l-au părăsit până la moarte, pentru că românii de acolo au ajuns în prag de dispariţie.

„O figură de sfânt şi de ostaş” i-a spus Nicolae Iorga, iar Ioan Bianu, fost elev al şcolilor Blajului, venerabilul fost preşedinte al Academiei Române, contemplând din vârful unei coline cu privelişte de ansamblu noile palate şcolare din Blaj, a exclamat:

„- Da, da, omul fără picior de colo, din chilia de schimnic al vechiului castel princiar, a făcut adevărate minuni”.177)

Viaţa lui, realizările spirituale, ca şi zidirile pompoase, toate caracterizează o epocă eroică de 15 ani pe tronul arhipăstoresc al lui Inochentie Micu Clain.

S-a stins din viaţă la 25 ianuarie 1935.