Albume foto

 
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70

Sfinţirea pietrei de temelie a noii biserici din Bărbăteni (32 fotografii)
19 august 2013, Barbateni

În duminica a opta după Rusalii, la 18 august a.c. P.S. Alexandru Mesian însoţit de mons. Angelo-Narcis Pop s-a aflat în vizită pastorală în Protopopiatul Lupeni. Prima parohie vizitată a fost cea din Bărbăteni unde s-a sfinţit locul pe care se va construi biserica cu hramul "Sfânta Varvara". La sosire P.S. Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de pr. Dorin Szilvester, parohul locului şi de pr. Vasile Solomon, paroh la Petroşani. Ceremonia a început la orele 9.30 cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea locului de biserică, a pietrei de temelie a noii biserici şi implantarea crucii. Menţionăm că terenul pe care se va construi biserica a fost primit din partea primăriei, lăcaşul de cult greco-catolic confiscat în anul 1948 nefiind neretrocedat în momentul de faţă. Vizita Prea Sfinţiei Sale, Episcop Alexandru a continuat cu Sfânta Liturghie în parohia Uricani şi cu pelerinajul la Câmpul lui Neag. Imagini: Raimondo-Mario Rupp.

Sfânta Liturghie arhierească în parohia Uricani (34 fotografii)
18 august 2013, Uricani

După sfințirea locului de biserică de la Bărbăteni, vizita Prea Sfințitului Alexandru a continuat în aceeaşi zi (18 august) în parohia Uricani. La sosire a fost întâmpinat în fața bisericii de pr. Adrian Nagy, protopop de Lupeni.La Sfânta Liturghie, alături de P.S. Alexandru au concelebrat: Mons. Angelo Pop, Vicar general, pr. Gabriel Buboi, rectorul colegiului pontifical "Pio Romeno" din Roma, pr. Adrian Nagy, parohul locului, pr. Doinel Preda, Protopop de Haţeg, pr. Leonard Bulzan, paroh la Vulcan, pr. Vasile Solomon, paroh la Petroşani, pr. Dorin Szilvester, paroh la Bărbăteni, pr. Sabo Sorin, paroh la Deva, pr. Silviu Stroia, paroh la Silvaşu de Jos şi Silvaşu de Sus, pr. Daniel Solomon, paroh la Tuştea şi pr. romano-catolic Lukas Imre, profesor de teologie la seminarul romano-catolic din Alba-Iulia. Ipodiacon a fost teol. Nicoşor Poroabă. Răspunsurile au fost date de corul "Imaculata" din Deva. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de rvs. pr.Gabriel Buboi. Foto:Raimondo-Mario Rupp.

Pelerinaj la Câmpul lui Neag (16 fotografii)
18 august 2013, Campul lui Neag

După Sfânta Liturghie celebrată în biserica din Uricani, pelerinii veniţi din Valea Jiului, Deva şi Hunedoara, s-au deplasat spre locul de pelerinaj de la Brădet-Câmpul lui Neag. Acest pelerinaj anual ajuns la a XXII-a ediţie este fixat în luna august în duminica de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Statuia Prea Curatei Fecioare Maria de la Câmpul lui Neag este o copie a statuii Maicii Domnului de la Lourdes. A fost adusă de preotul Ştefan Berinde şi soţia lui Maria, în urmă cu 100 de ani, (în anul 1913). De atunci şi până la desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, credincioşii din Valea Jiului au venit în fiecare an în pelerinaj în acest frumos cadru natural unde se află statuia. Aceasta s-a păstrat ca o minune în vremea regimului comunist. În anul 1977 a fost restaurată de pr. Ştefan Dănilă. Statuia este fixată pe o stâncă înaltă la marginea localităţii. Imediat după anul 1989, s-a reluat tradiția pelerinajelor la Câmpul lui Neag. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Campus recreativ-formativ și team building la Cinciș (42 fotografii)
16 august 2013, Cincis

În perioada, 12–15 august 2013, la Cinciș, într-un cadru natural extrem de frumos, a avut loc Campusul recreativ-formativ și team building-ul animatorilor, la care au participat tinerii animatori cugireni, împreună cu părintele Viorel și familia acestuia. Cu această ocazie participanții au reușit să petreacă momente de relaxare și formare, care au fost binevenite după tabăra de vară care tocmai s-a încheiat. La tabăra de anul acesta au participat peste 300 de copii și au fost 26 de animatori, acest lucru reflectându-se în necesitatea unui efort considerabil pentru tabără din partea tinerilor animatori. Acest campus a avut ca obiective principale recreerea, analiza modului în care a decurs tabăra de vară și team building-ul echipei de animatori.

Pelerinaj la Icoana Maicii Domnului de la Scăiuş 2013 (55 fotografii)
15 august 2013, Scaius

De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, a avut loc la Scăiuş, Pelerinajul de vară în cinstea Maicii Domnului. După rostirea Sfântului Rozar a început Sfânta Liturghie Arhierească la altarul special ridicat în urmă cu şapte ani în aer liber. Alături de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General, rvs. pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma şi pr. Iulian Hasciar, parohul locului. Răspunsurile au fost date de Corul "Reînvierea" al catedralei din Lugoj, dirijat de d-na Prof. Olimpia Drăgan. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de rvs. pr. Gabriel Buboi. După rostirea rugăciunii de Consfinţire la Inima Neprihănită a Mariei de către Episcopul de Lugoj a urmat venerarea minunatei Icoane de la Scăiuş. Fotografii: Raimondo-Mario Rupp.

Hramul parohiei Peciu Nou (9 fotografii)
15 august 2013, Peciu Nou

Joi, 15 august, parohia greco-catolică din Peciu Nou a sărbătorit hramul Bisericii, Adormirea Maicii Domnului. La ora 10.00 a început rugăciunea Paraclisul Maicii Domnului, apoi a urmat o rugăciune de consfințire către Născătoarea de Dumnezeu, iar la ora 10.30 a urmat Sfânta Liturghie. Au participat mai multi preoți, printre care: Pr. Ieromonah Atanasie, starețul mânăstirii Giroc; Pr. Eugen Jurca; Pr. Ioan Dunca; Pr. Cosmin Betea; Pr. Dorel Petcu; Pr. Vasile Chindriș și Pr. Tudor Tegzeș. Totodată a fost prezent un număr mare de credincioși atât din Peciu, cât și din alte localități. Sărbătoarea a continuat cu o masă bogată pregătită de credincioșii parohiei. A consemnat pr. paroh Alexandru Ploștinaru.

Sfinţirea unei noi biserici la Brad (105 fotografii)
11 august 2013, Brad Ro

În Duminica a şaptea după Rusalii, la 11 august, a.c. PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Brad, Protopopiatul Deva, cu ocazia sfinţirii noii biserici ce poartă hramul „Sfântul Anton de Padova”.La eveniment a luat parte Rvs. Pr. Enzo Poiana OFMConv, rectorul Bazilicii Sf. Anton de la Padova împreună cu Fr. Anton Budău OFMConv. Însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop Vicarul General al Eparhiei, Ierarhul a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în faţa noii biserici de către pr. pr. Micu Ceciliu, protopop de Deva, pr. Ioan Tîncu, parohul locului, pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma şi pr. Olariu Cristian, paroh la Balinţ. Parohia a primit de la Ministrul Provincial de la Padova, P. Giovanni Voltan OFMConv, un frumos relicvariu în care sunt păstrate moaștele Sfântului Anton acestea fiind aduse personal de către pr. Enzo Poiana OFMConv, Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Campus-tabără la Cugir. Ediția a VIII-a (59 fotografii)
11 august 2013, Cugir

În perioada 4-11 august 2013, Parohia din Cugir, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în colaborare cu ASTRU Cugir și AGRU Cugir, cu implicarea directă a tinerilor animatori îndrumați de părintele paroh Viorel-Gheorghe Codrea, au organizat campusul-tabără, intitulat Campus estival GREST 2013, ajuns deja la ediția a VIII-a. De această dată, prin bunăvoința și aportul tuturor factorilor de decizie locală, locația desfășurării taberei de vară a fost Colegiul tehnic Ion D. Lăzărescu din Cugir și au participat peste 300 de copii (marea majoritate din oraș, dar și din alte localități, precum și din Spania și Italia), mai exact, au fost 307 copii înscriși. Tema campusului din acest an a fost preluată de la organizatorii Grestului din nordul Italiei și anume „Everybody”, iar motto-ul a fost „Un corpo mi hai preparato”, toate activitățile concentrându-se în jurul acestor două elemente.

Cugir: prima sfântă împărtăşanie festivă (11 fotografii)
28 iulie 2013, Cugir

În duminica din data de 28.07.2013, în Parohia Română Unită cu Roma din Cugir, având hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, după o pregătire prealabilă, şapte copii au primit pentru prima dată în mod festiv pe Isus Cristos sub chipul pâinii și al vinului în Sfânta Euharistie. A fost o mare bucurie pentru copii, familiile acestora, dar și pentru întreaga comunitate. Dintre momentele cele mai emoționante amintim rostirea Crezului, rugăciunile înainte și după cuminecare, precum și rugăciunea Tatăl Nostru. Pregătirea copiilor pentru aceste eveniment al primirii pentru prima oară în mod festiv a Sfintei Cuminecături a fost făcută de către doamna preoteasă Ioana Codrea și de către părintele paroh Viorel Codrea.

Sfinţirea unei noi biserici la Doman (96 fotografii)
27 iulie 2013, Doman Resita

După exact o săptămână de la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, în sâmbăta Sfântului Pantelimon, la 27 iulie, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia Doman, protopopiatul de Reşiţa, cu ocazia sfinţirii noii biserici ce poartă hramul Sfântului Prooroc Ilie. Preasfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Ultima vizită pastorală în această parohie a avut loc în primăvara acestui an, mai precis la 19 martie când biserica a fost complet terminată şi finisată, având amenajat iconostasul, montate clopotele şi realizate picturile. Foto: Raimondo-Mario Rupp.