- Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică - http://www.bru.ro -

Instalarea noului protopop de Sânnicolau Mare

În duminica Fiului Risipitor, la 04 februarie 2018, a avut loc în parohia Comloșu Mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, instalarea noului protopop de Sânnicolau Mare în persoana rvs. pr. Crișan Dumitru, paroh la Comloșu Mare.
Pentru acest eveniment Prea Sfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, l-a delegat pe Mons. Angelo Narcis Pop, vicar general.

După citirea Sfintei Evanghelii, Mons. Angelo Pop a dat citire Decretului nr. 770/2018 emis de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, de numire a Părintelui Crișan Dumitru, ca protopop de Sânnicolau Mare. Tot cu acest prilej s-a dat citire mesajului pe care Prea Sfinţitul Alexandru l-a transmis cu ocazia acestui eveniment binecuvântat. „Urăm noului Protopop şi Paroh Crișan Dumitru binecuvântarea lui Dumnezeu în dubla sa activitate” – se arată în mesajul Prea Sfinţitului Alexandru. Cuvântul de învăţătură despre Evanghelia zilei a fost rostit de Mons. Angelo Narcis Pop.

În încheiere Pr. Protopop Crișan Dumitru a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tuturor credincioşilor, cerându-le asemeni Sfântului Părinte Papa Francisc să se roage pentru Sfinţia Sa, considerând numirea sa în această funcţie un „dar gratuit din partea lui Dumnezeu”.
La final, toţi cei prezenţi au primit anafora, au fost miruiţi şi au primit în dar o iconiţă, care să le amintească de acest eveniment.

*

**

Pr. Prot. Crișan Dumitru în vârstă de 48 de ani, a fost hirotonit întru preoţie în anul 1995 de către Prea Sfinția Sa, Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Comloșu Mare. Din anul 1995 şi până în prezent a activat ca paroh la biserica greco-catolică din Comloșu Mare. De asemenea a format o nouă comunitate greco-catolică la Jimbolia pe care o administrează încă din anul 1997. Pr. Crișan a fost numit ca protopop pentru o perioadă de trei ani cu posibilităţi de prelungire, conform decretului de numire.

 

Pr. Gherghel Petrișor