Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Alexandru Mesian sâmbătă, 21 mai a.c. a avut loc al şaptelea pelerinaj al credincioşilor greco-catolici din Eparhia de Lugoj, la Bazilica Sfintei Fecioare Maria de la Radna. Au participat credincioşi din aproape toate protopopiatele Eparhiei, din judeţele: Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad. Programul a început la orele 10.00 cu rugăciunea Sfântului Rozar. La orele 10.30 a urmat Sfânta Liturghie arhierească pontificată de P.S. Alexandru. Alături de Prea Sfinţia Sa, au concelebrat 13 de preoţi dintre care amintim: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General şi pr. Radu Vorindan, protopopul Aradului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei „Arad-Centru”.
În Cuvântul de Învăţătură Prea Sfinţia Sa a vorbit despre istoricul bazilicii, care a fost construită în urmă cu 260 de ani şi la care anual vin foarte mulţi pelerini. Icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus este tipărită pe carton. În mod miraculos icoana nu a ars în timpul incendiului din anul 1695 când soldaţii otomani au asediat cetatea Lipova şi au incendiat inclusiv capela franciscanilor situată pe dealul de dincolo de Mureş, în Radna. Această icoană domină şi astăzi Bazilica Maria Radna.
Preasfinţia Sa a participat de 15 ori în acest loc în cei douăzeci şi doi de ani de când este Episcop de Lugoj. Distinsul ierarh a subliniat faptul că oameni de diferite confesiuni şi etnii vin mereu la Sanctuarul Sfânta Maria-Radna pentru a o cinsti pe Maica Domnului, sau a-i mulţumi pentru harurile primite şi pentru a-i cere noi haruri.
Prea Sfinţitul Alexandru a vorbit despre Prea curata Fecioară Maria – asociata Sfintei Treimi. Mereu sa ne rugăm Maicii Domnului. Rugăciunea Rozarului trebuie să fie în fiecare zi, să aducem acele elogii pe care îngerul Gavriil le-a adus Prea Curatei Fecioare Maria.
„Din rugăciunea Născătoare de Dumnezeu” a afirmat Prea Sfinţia Sa, „vedem elogiile îngerului Gavril. «Bucură-te Marie plină de har» – de harurile Spiritului Sfânt. «Domnul este cu Tine» – Dumnezeu Tatăl Ceresc este cu tine. «Binecuvântat este rodul trupului tău» – fiul tău Isus Cristos. Noi o rugăm pe Prea Curata Fecioară Maria să mijlocească harurile de care avem nevoie acum, în prezent dar şi în ora morţii noastre”.
În continuare Prea Sfiniţitul Alexandru a vorbit despre sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena.
În încheierea cuvântului de învăţătură P.S. Alexandru a mulţumit pr. paroh Andreas Reinholz, Canonicus Arhidiaconus în cadrul capitlului Catedralei Diecezei Romano-Catolice de Timişoara, pentru ospitalitate şi pentru invitaţia de a avea o zi în care credincioşii din Eparhia de Lugoj să participe la acest pelerinaj. Nu în ultimul rând, Prea Sfinţia Sa a mulţumit corului şi tuturor pelerinilor prezenţi.
După Sfânta Liturghie, a avut loc rugăciunea de consfinţire la Inima neprihănită a Prea Curatei Fecioare Maria, în faţa icoanei făcătoare de minuni. De-asemenea s-a rostit rugăciunea pentru beatificare a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ.
Menţionăm că în anul 1992 Papa Ioan Paul al II-lea, a conferit bisericii din Maria-Radna titlul de Basilica Minor. Lucrările de reabilitare a exteriorului bisericii, a turnurilor, cât şi a complexului mănăstiresc (interior şi exterior), au fost finalizate în vara anului 2015. Sfinţirea solemnă a bazilicii în urma lucrărilor de restaurare a avut loc la 2 august 2015. Intenţia Bisericii Romano-Catolice este ca în anii viitori să dezvolte turismul spiritual în Lipova şi în toată regiunea de Vest. Se estimează o dublare a numărului de vizitatori, prin introducerea obiectivului în circuitul turistic cultural şi ecumenic internaţional.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.




