Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului – 15 august 2017 în Eparhia Greco-Catolică de Lugoj

Eparhia de Lugoj

29424551623_34bd46c0c7_o

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este una dintre sărbătorile Prea Curatei Fecioare Maria pe care creştinii din toată lumea o venerează.

În această zi bisericile şi locurile de pelerinaj sunt neîncăpătoare. Printre cele mai importante locuri de pelerinaj se află Trip-Bixad, Cacica, Nicula, Radna, Scăiuş, Cărbunari-Blaj, Baia-Mare, Timişoara etc.

În eparhia noastră de Lugoj, fiind sărbătoare de poruncă, dar şi zi liberă de la Stat, în toate bisericile şi mănăstirile s-a celebrat Sfânta Liturghie, s-a recitat rozarul, paraclisul şi acatistul Maicii Domnului. În mod deosebit  credincioşii s-au grupat în patru locuri mai importante în eparhia noastră.

Cei mai mulţi credincioşi greco-catolici au participat la sanctuarul marian Maria Radna, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie solemnă pontificată de Rvs. Pr. Radu Vorindan protopop de Arad, împreună cu şase preoţi. Chiar dacă Sfânta Liturghie a fost programată începând cu orele 14:00, biserica a fost neîncăpătoare.

Un alt centru de pelerinaj, unde a fost o participare numeroasă, este mănăstirea franciscană greco-catolică din Chişineu-Criş, jud. Arad.

În judeţul Timiş, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din comuna Peciu Nou, Sfânta Liturghie a fost pontificată de Rvs. Pr. Marius Pîrvu protopop de Sânnicolaul Mare.

Și în acest an sanctuarul Maicii Domnului de la Scăiuș a fost un punct de referință al credincioșilor din eparhia de Lugoj. În ultimii ani acest loc se bucură de o participare numeroasă din partea credincioșilor de diferite confesiuni. La acest pelerinaj a participat și Prea Sfințitul Alexandru Mesian care a fost întâmpinat de Pr. Hasciar Iulian, parohul locului, cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, corul Catedralei din Lugoj care a intonat imnul Pe stăpânul, dar și de credincioșii prezenți care i-au oferit flori .

Programul liturgic a început la orele 10:00 cu Sfântul Rozar, iar de la orele 10:30 a început Sfânta Liturghie pontificată de Prea Sfințitul Alexandru Mesian, iar concelebranți au fost: Mons. Angelo Pop – vicar general, pr. Hasciar Iulian – parohul locului, pr. dr. Codrea Viorel – paroh la Cugir și pr. Gherghel Petrișor – paroh la Zorlențu Mare.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei, dirijat de Prof. Drăgan Olimpia.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de Prea Sfințitul Alexandru Mesian, iar la sfârștiul sfintei liturghii, în fața icoanei făcătoare de minuni care la 30 septembrie și 15 octombrie în anul 1934 a lăcrimat, s-a recitat rugăciunea de consfințire la Inima Neprihănită a Mariei.

Pelerinajele mariane de la Scăiuș au loc anual la fiecare sărbătoare dedicată Prea Curatei Fecioare Maria. Următorul pelerinaj va avea loc în 08 septembrie 2017.

Text : Pr. Gherghel Petrişor

Mai multe fotografii AICI

 

DSC_6453

DSC_0292

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia