Vizită pastorală în parohia greco-catolică Săcărâmb, jud. Hunedoara

Eparhia de Lugoj

Sâmbătă, 18 august 2018, la invitația domnului Ing. Radu Ioan Hașa, președintele Composesoratului Săcărâmb, și a Pr. Prot. Micu Ceciliu Vasile, protopop de Hunedoara-Deva, Prea Sfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, însoțit de Mons. Angelo Narcis Pop, vicar general, a efectuat o vizită pastorală în incinta ruinelor Bisericii Greco-Catolice din satul Săcărâmb, comuna Certejul de Sus din județul Hunedoara.

Scopul vizitei a fost sfințirea unei noi troițe și a mormântului Pr. Vasile Coloși (1779-1814), protopop de Săcărâmb, aflat în incinta Bisericii, dar și oficierea parastasului pentru Pr. Vasile Coloși.

La acest eveniment au participat sute de persoane în special din orașul Deva. Amintim pe Dl. Dr. Dorin Petrecu, istoric expert; Dl. Ing. Radu Ioan Hașa, președintele Composesoratului Săcărâmb; Dl. Dr. Cristian Roman, arheolog expert; Dna. Florela Vasilescu, arheolog; Dl. Ing. Alexandru Pavel Tokar, președintele Asociației umanitare non-profit „Setras”; Dl. Ec. Nicu Jianu, publicist și fotograf. Toți aceștia și alți muncitori s-au implicat la degajarea molozului din interiorul Bisericii, dar și la identificarea mormântului, exhumarea și reînhumarea rămășițelor pământești ale cărturarului iluminist pr. Vasile Coloși (1779-1814), reprezentant al Școlii Ardelene, protoiereu al Protopopiatului Greco-Catolic Bobâlna-Săcărâmb, inspector al școlilor poporale române unite din munții Apuseni și autor principal alături de Petru Maior și alții, al Lexiconului de la Buda în patru limbi : română, germană, latină și maghiară.

Programul a început cu slujba religioasă și a continuat cu discursurile oamenilor de specialitate.

La aceste manifestări au mai participat: pe lângă PS. Alexandru Mesian și  Mons. Angelo Pop, vicar general, Pr. Prot. Micu Ceciliu, Pr. Prot. Bindea Silviu, Pr. Vișa Dan, Pr. Didi Nicolae și Pr. Sabo Sorin.

A fost o muncă deosebit de grea la degajarea molozului rezultat din prăbușirea acoperișului, pereților, și a turnului bisericii).

Cel care s-a ocupat sistematic de acest proiect a fost Dl. Ing. Radu Ioan Hașa, președintele Composesoratului Săcărâmb.

Episcopia Română unită cu Roma, Greco-Catolică, de Lugoj aduce mulțumiri celor care s-au implicat în scoaterea în evidență a unei istorii înmormântate, atât națională cât și religioasă.

Biroul de presă eparhial

 

 

Mai multe fotografii AICI

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia