Sărbătoare la 300 de ani de la ridicarea Bisericii din IEUD-Șes

Eparhia de Maramureş

Marți, 18 aprilie, a treia zi de Paști, Preasfințitul Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul comunității greco-catolice din Ieud pentru a sărbători 300 de ani de la ridicarea Bisericii din Şes. Ziua a început cu Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de la ora 10:30, în urma căreia a avut loc un scurt program artistic pe tema „Biserica străbună”, susținut de copiii din localitate. În cuvântul de învățătură, referindu-se la biserica numită „catedrala de lemn a Maramureșului”, Ierarhul a afirmat: „Acest monument istoric este unul care atestă continuitatea în credință și valorile acestei comunități, ale acestei localități. Întotdeauna când avem un astfel de moment celebrativ în care ne aducem aminte de trecut, nu putem decât să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am primit și am dus mai departe de-a lungul timpului… Această biserică de lemn mărturisește că, acum 300 de ani, aceeași comunitate de aici îl mărturisea pe Hristos cel Înviat. Această biserică, împreună cu cealaltă și mai veche, din Deal, este semn al creștinismului care este viu și mărturisește că el merge mai departe, îndeosebi prin acele gesturi de iubire și de jertfă pe care oamenii sunt capabili să le facă. Nu merge mai departe prin ceea ce este răutatea și egoismul, ura și invidia. Toate acestea doar macină comunitățile creștine. Creștinismul merge mai departe prin cei care au spiritul de jertfă, prin ceea ce este iubirea lui Hristos rămasă în timp, pentru că El ne însoțește pe toți”, a spus Preasfințitul Vasile.

Programul a continuat cu un moment de comemorare istorică, în care domnul Mihai Dăncuș (fost director al Muzeului Etnografic al Maramureșului – Sighetu Marmației) a vorbit atât despre personalitățile de seamă ale localității și despre rolul lor în făurirea Marii Uniri, cât și despre importanța școlii confesionale din Ieud. Domnul dr. Marius Câmpeanu a afirmat: „Biserica a fost ridicată în semn de mulțumire din partea localnicilor pentru faptul că aceste meleaguri nu au fost atinse (de invazia tătarilor) și au fost salvate de mâna lui Dumnezeu”.    

De asemenea, participanții la eveniment au putut admira expoziția aniversară de fotografii semnate Florin Andreescu și Dan Dinescu, precum și picturi și sculpturi ale artiștilor locali: Ștefan Chindriș, Găvilă Ilea și Găvilă Hotico.  

Evenimentul a fost organizat de către Parohia Greco-Catolică, împreună cu Centrul de Informare Turistică  Ieud și a fost gândit astfel încât „să îmbine atât latura spirituală și istorică în care comunitatea din Ieud se regăsește atât de bine, cât și latura artistică, care atrage în mod constant turiști înspre această zonă”, afirmă doamna Ioana Brîndău, responsabil al centrului de informare turistică Ieud Șes și promotor al proiectului.

Biroul eparhial de presă

ieud-1ieud-2ieud-3ieud-4ieud-5ieud-6ieud-7ieud-8

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia