Apariție editorială: ediția a doua a cărții "Fecioara din Fatima"

Eparhia de Oradea

La sfârșitul lunii august 2017, anul Centenar al Fecioarei de la Fatima, a ieșit ediția a doua, 2017, a cărții PS Ioan Suciu „Fecioara din Fatima”. Epuizarea rapidă a stocului ediției realizate pentru acest Jubileu de către pr. Cristian Florin Sabău a impus de la sine o retipărire, însă ceea ce ne este prezentat e mai mult decât o simplă multiplicare a cărții precedente. Pe lângă o revedere integrală a textului, s-a găsit de cuviință îmbogățirea acestuia cu noi informații, îndeosebi cu relatări ale tuturor evenimentelor Jubiliare de la Fatima. Noul volum conține o relatare amănunțită a pelerinajului pe care Papa Francisc l-a făcut la Sanctuarul portughez cu ocazia Centenarului, în mai 2017, ocazie cu care i-a canonizat pe Jacinta și pe Francisc, cei mai mici dintre copiii vizionari.

Astfel, cartea are 596 de pagini de text (cu 100 mai mult decât ediția precedentă). De asemenea, au fost inserate 24 de pagini cu fotografii inedite, din istoria mai îndepărtată sau mai apropiată a Fatimei. Volumul a fost tipărit la aceeași Editură a Surorilor Lauretane de la Baia Mare. Având în vedere faptul că evenimentele din 1917 cauzate de aparițiile Fecioarei la Cova da Iria au fost complexe și pot fi citite pe numeroase planuri, această apariție editorială stimulează la reflecție, la cunoaștere și la rugăciune. În ciuda numărului mare de pagini, nu se poate considera că s-a spus totul despre Fatima; cartea intenționează o aducere la zi a faptelor întâmplate până acum, cu conștiința că, atât trecutul, cât și prezentul și viitorul, prin lucrarea neobosită a Maicii Domnului, ne pot oferi surprize.

Biroul de presă al Episcopiei de Oradea – Eugen Ivuț
via EGCO.ro

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia