Conferință despre "Amoris laetitia" la Oradea

Eparhia de Oradea

La sfârșitul săptămânii trecute, 8-9 decembrie, la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea s-a desfășurat conferința bazată pe exortația apostolică Amoris laetitia (Bucuria iubirii). Conferențiar a fost părintele profesor Angelo Riva, directorul Centrului Pastoral pentru Comunicații Sociale al Diecezei de Como, Italia, invitat special pentru a împărtăși din experiența pastorală legată de frământările familiei și pentru a prezenta chei de lectură asupra modului în care trebuie înțeleasă exortația Papei Francisc.

Evenimentul a fost organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Oradea prin Departamentul pentru Cler și Departamentul pentru Pastorația Adulților și a Familiilor. Seria de conferințe a fost adresată atât preoților, cât și laicilor. Au participat peste 70 de persoane. În deschidere, părintele Mihai Vătămănelu, Vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, a subliniat importanța tematicii abordate de conferință, aceasta fiind de natură să ajute participanții în maturizarea spirituală pentru a fi astfel în măsură să ducă mai departe mesajul lui Cristos, evanghelizând prin cuvânt și prin exemplu.

Părintele Riva a început cu prezentarea structurală a exortației prin care practic Papa exprimă doctrina sa cu privire la familii. Apoi, într-o manieră plăcută și eficientă, a tratat diverse aspecte de mare interes, subliniind faptul că nu este potrivită o viziune pesimistă asupra familiei, ci una realistă, bazată pe proiectul lui Dumnezeu legat de bărbat și femeie. Pr. Riva, beneficiind din plin de arta comunicării, a explicat pe larg și într-un mod foarte atractiv principalele teme cuprinse în exortația apostolică. În principal s-a subliniat faptul că în trecut descrierile legate de căsătorie erau mult prea abstracte. Deși este frumos să avem o viziune teologică înaltă, oamenii au nevoie în primul rând de îndrumări practice și concrete la nevoile lor din viața de zi cu zi. Cuvintele magice propuse soților sunt: ‚,îmi dai voie”, „îmi cer iertare”, „mulțumesc”. Preoții prezenți au apreciat în mod special mesajul transmis, considerându-l foarte util în activitatea pastorală cu enoriașii.

În concluzie, merită citită și aprofundată această lucrare valoroasă, rezultată prin strădania Papei Francisc, „paroh al lumii întregi”, și prin rodul muncii Episcopilor adunați în Sinod la Roma pe tema familiei creștine. La final, a luat cuvântul și PS Virgil Bercea care a subliniat importanța de a pune preț pe rădăcinile noastre și de a ne face o prioritate din a transmite valori morale copiilor noștri, fiindcă „dăruind vei dobândi”. Același moment a constituit și un prilej de sărbătoare, Ierarhul Oradiei aniversându-și ziua de naștere și 20 de ani de păstorire în urbea de pe malul Crișului Repede. Pr. Angelo Riva a fost, de asemenea, invitat duminică și la Catedrala „Sfântul Nicolae” unde, la invitația PS Virgil, le-a vorbit și celor prezenți în biserică despre familie și misiunea ei în planul lui Dumnezeu.

Laura Ologu
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia