Doctorat la Institutul de Muzică Sacră din Roma
Eparhia de Oradea
În după amiaza zilei de 30 ianuarie 2012, la Institutul Pontifical de Muzică Sacră (Pontificio Istituto di Musica Sacra) de la Roma a avut loc un moment special pentru Biserica Română Unită, cât şi pentru Colegiul Pontifical “Pio Romeno”: profesorul Radu Ioan Mureşan din Eparhia de Oradea Mare, şi-a susţinut teza de doctorat în muzicologie, cu titlul: “Cântările Vecerniei de sâmbătă pe cele opt glasuri ale Bisericii Bizantine Române Greco-Catolică” (“I canti del Vespro di Sabato sugli otto toni della Chiesa Bizantino-Romena Greco-Cattolica”), conducător al lucrării fiind Nicola Tangari, profesor de muzicologie la Institutul mai sus amintit.
Comisia care i-a conferit doctoratul prof. Radu Mureşan a fost impresionată atât de profunzimea tematicii, puţin cunoscută lumii latine, cât mai ales de seriozitatea şi profesionalismul cu care acesta a tratat problematica muzicii bisericeşti din Biserica Română Unită, în speţă, de cântarea de strană de la Catedrala din Blaj, devenită un model pentru toate celelalte Eparhii greco-catolice româneşti. Pentru aceasta, teza sa a fost evaluată de către comisia Institutului de Muzică Sacră cu calificativul magna cum laude. Cercetarea făcută de prof. Radu Mureşan reprezintă o încununare a muncii sale, atât în calitate de cântăreţ de muzică bisericească, dar mai ales de profesor de muzică şi cânt bisericesc la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea. La susţinerea tezei de doctorat au fost prezenţi – pe lângă rudele sale apropiate – şi Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, alături de distinşii profesori Maria şi Valentin Timaru, de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Prin teza sa de doctorat, maestrul Radu Mureşan redeschide drumul cântării bisericeşti din Biserica Greco-Catolică, nu doar spre o cercetare la nivel teoretic, cât mai ales spre o interpretare cât mai adecvată a acesteia, spre cântarea vie, spre o cântare-rugăciune, care să-l înalţe pe om la Dumnezeu.
Andrei Roman
via EGCO.ro

Comentarii
6 opinii la “Doctorat la Institutul de Muzică Sacră din Roma”
Exprimaţi-vă opinia


Felicitati maestre din inima pt. efortul si pretiosul tau contribut la progresul organic al Bisericii nosastre! Auguri davvero!!! Cand va fi publicata lucrarea ta de doctorat poate reusesc sa intru si eu in posesia unei copi. Multumesc anticipat.
Diaconul Ilie.
Felicitari Maestre! Va asteptam la M.A.!
P. Nicu
Felicitari maestro!.
Felicitari pentru doctorat!
Ma alatur si eu celor de mai sus: felicitarile mele, Domnule Profesor Radu Muresan!!! Va astept cu bucurie pe la Arad!
Maestre, felicitari! Astept sa te intilnesc la Universitatea Tehnica…