Întâlnirea Eparhială a Tinerilor și spectacolul World Youth Hope

Eparhia de Oradea

În data de 7 octombrie a avut loc Întâlnirea Eparhială a Tinerilor, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Programul a început cu Sfânta Liturghie celebrată de Episcopul Virgil Bercea de Oradea și Episcopul John Michael Boteanu de Canton – Ohio, și preoții de pe întreg teritoriul Eparhiei. La întâlnire au participat tineri din toate protopopiatele Eparhiei, de la Liceul „Iuliu Maniu” și Liceul „Don Orione”.

Tema acestei întâlniri a fost: „Iată serva Domnului, fie mie după cuvântul Tău”. În meditația din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Virgil a vorbit tinerilor prezenți despre chemarea pe care Dumnezeu le-o adresează fiecăruia, oferindu-le ca și exemplu pe Fecioara Maria, iar la final a îndemnat pe fiecare tânăr să mediteze asupra răspunsului pe care îl dă acestei chemări. După Sfânta Liturghie a urmat prânzul, programul întâlnirii continuând cu discuțiile pe grupuri, unde fiecare tânăr a avut posibilitatea să discute cu ceilalți pe marginea meditației și să alcătuiască două întrebări la care cei doi Ierarhi le-au oferit răspunsuri.

Întâlnirea s-a încheiat prin spectacolul World Youth Hope la care au fost invitați cântăreți valoroși din Italia: Linda Valori, Luca Bonaffini, Francesco Sportelli, Andrea Piccirillo, Filomeno Lopez, Mauro Labellarte, Andreas Bu din Cluj, Ovidiu Lazăr din Oradea și alți foarte talentați cântăreți din mai multe locuri ale României, care au cântat pe scena din Piața Unirii. După acest superb spectacol a avut loc cina, iar după aceasta participanții bucuroși în urma acestei întâlniri, și-au luat rămas bun. Mulțumim Preasfinției Sale Virgil și Biroului Pastoral pentru Laici care au organizat această frumoasă întâlnire.

Biroul pastoral al Eparhiei de Oradea
Francesca Ghiurcă
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia