Episcopul Vasile Hossu

S-a născut la 17 mai 1919, în oraşul Carei, al cincilea copil în familia numeroasă a unui funcţionar poştal, originar din Pişcolţ, judeţul Satu Mare. Mama, pe nume Iuliana născută Buteanu, provenea dintr-o familie de oameni profund credincioşi din Şomcuta Mare, o localitate fruntaşă în Maramureşul compact greco-catolic.

A urmat liceul la Oradea, unde, după promovarea examenului de bacalaureat în 1939, a cerut şi a fost primit în clerul tânăr, şi student al Academiei de Teologie greco-catolică, pe care a urmat-o cu intenţie expresă de a deveni preot celib. Rezultatele obţinute la învăţătură au fost din cele mai frumoase. Fire blândă şi ponderată, a dat dovadă şi de o moralitate de excepţie. Urmându-şi chemarea, a primit tonsura şi lectoratul prin episcopul Valeriu Traian Frenţiu, subdiaconatul şi diaconatul prin Iuliu Hossu al Clujului, pe atunci Administrator Apostolic al eparhiei Oradea, iar Sfânta Preoţie la 4 februarie 1945, prin episcopul auxiliar Ioan Suciu. A servit un timp ca pedagog la Seminarul din Oradea, iar după ce a promovat examenul de licenţă în Teologie la Blaj, a urmat Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti, devenind profesor cu specialitatea „religia greco-catolică”.

O perioadă de timp şi-a desfăşurat activitatea în cadrul domeniului episcopal din Beiuş şi apoi a funcţionat ca preot-profesor de religie la Oradea şi la Liceul „Simion Bărnuţiu” din Şimleul Silvaniei, unde l-a prins în 1948 scoaterea învăţământului religios din şcoală şi punerea în afara legii a Bisericii Române Unite. Vasile Hossu este numit la o şcoală generală pe Valea Drăganului, la Traniş, o localitate de munte, profesor de limba română şi alte materii, obligat, deci, să se reprofileze.

În 1952 a fost arestat şi condamnat la 10 ani temniţă, dar după doi ani de detenţie, este eliberat. Între timp, în 1956 a obţinut cea de a doua licenţă, de data aceasta în filologie. După eliberare a lucrat iarăşi în învăţământ, şi tot pe Valea Drăganului, până la împlinirea vârstei de pensionare.

Activitatea lui la Traniş nu s-a rezumat numai la catedră, ci a desfăşurat şi o activitate creştină, religioasă, catolică, un apostolat. Aşa se explică în fapt condamnarea suferită.

Chemat după pensionare la Oradea a desfăşurat şi aici o activitate pastorală şi cu deosebire catehetică, clandestină, insisitând cu predilecţie la educarea şi instruirea creştină a tineretului.

Urmare a vieţii sale exemplare, canonicul Coriolan Tămăian, care deţinea puterea ordinară de jurisdicţie în dieceza Oradea din 1978, de la moartea episcopului auxiliar Iuliu Hirţea, l-a desemnat pe preotul profesor Vasile Hossu, succesor al său, devenind astfel, după moartea lui Coriolan Tămăian, în 1989 ordinarius diecezan. În această calitate l-a găsit Revoluţia din Decemrbie 1989. La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Vasile Hossu episcop titular de Oradea, iar la 27 mai, într-un cadru festiv extraordinar, care a avut loc la Baia Mare sub cerul liber, a fost consacrat episcop odată cu Lucian Mureşan al Maramureşului, prin punerea mâinilor mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de delegatul Sfântului Scaun Guido del Mestre, şi de episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului. La consacrare au participat sute de preoţi, călugări şi călugăriţe din toată Provincia Mitropolitană şi mii de credincioşi din toate părţile Transilvaniei, cu deosebire din diecezele de Oradea şi Maramureş, ai căror arhipăstori luau sarcina apostoliei. O instalare în catedrala din Oradea nu a avut loc, lăcaşul fiind ocupat de răpitorii din 1948, iar Institutul Teologic şi-a început activitatea numai cu două zile de cursuri pe săptămână, sâmbăta şi duminica. Sub nefast augur şi-a început PSS episcop Vasile Hossu arhipăstorirea, dar speranţa rămâne deplină în ajutorul Celui de Sus şi în biruinţa adevărului.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.