Praznicul Botezului Domnului în Catedrala "Sfântul Nicolae"

Eparhia de Oradea

An de an la data de 6 ianuarie creștinii sărbătoresc Botezul Domnului în râul Iordan. Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. În primele secole, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV-lea, cele două sărbători au fost despărțite: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului și 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

La Catedrala „Sfântul Nicolae”, Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de către Preasfințitul Părinte Virgil, episcopul greco-catolic de Oradea, alături de un sobor de preoți.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre Sărbătoarea Arătării Domnului sau a Botezului, zi în care „Domnul vine să se arate lumii și în același timp vine ca să fi adorat”. De asemenea Preasfinția Sa vorbind despre nostalgie sau aducerea aminte, a amintit faptul că „este mare lucru să ne aducem aminte că Isus vine la Iordanul sufletului meu, în fiecare an, iar noi putem să mergem să-L vedem, să-L adorăm, și este El cel care ne deschide noi frontiere, noi capacități de a înțelege ceea ce se întâmplă în viața mea, în societatea în care trăiesc, în lume. Cu El reușim să interpretăm lucrurile”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii soborul de preoți în frunte cu Preasfinția Sa Virgil au oficiat Slujba Sfințirii Apei celei Mari, prin puterea Sfântului Spirit s-au cerut asupra apei ca să „fie dar de sfințire, curățire de păcate, spre vindecarea sufletului și a trupului, spre tot folosul bun”, stropind cu apă sfințită pe toți credincioșii prezenți.

În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Spiritul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Cristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție!

Biroul de presă al Episcopiei de Oradea
Eugen Ivuț
via EGCO.ro

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia