Seminariștii orădeni în exercițiile spirituale pentru Postul Mare 2017

Eparhia de Oradea

Exercițiile spirituale ale seminariștilor orădeni s-au desfășurat, în acest an, în perioada 5-8 aprilie, în parohia romano-catolică „Chiril și Metodiu” din localitatea Șinteu, unde părintele paroh Augustin Albert și măicuțele ne-au primit și ne-au găzduit cu bucurie. Urmând o mai veche tradiție a Bisericii Catolice, aceste exerciții spirituale prepascale au scopul unei pregătiri mai profunde pentru patimile, moartea și învierea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Cel care ne-a călăuzit în meditații a fost pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică, Universitatea Babeș-Bolyai – Cluj-Napoca. Acesta, bucuros să se afle în mijlocul nostru, și-a manifestat tot timpul disponibilitatea și deschiderea pentru colocvii și discuții. Meditațiile au fost axate pe chemarea lui Natanael, scenă întâlnită în Evanghelia după Ioan. De-a lungul meditațiilor, părintele Cristian a subliniat faptul că înainte de toate trebuie să fim umani și necesitatea de a elimina valorile false din viața noastră. Părintele ne-a invitat să conjugăm frumos, în viața noastră, credința cu umanitatea, deoarece nu poți fi un preot bun dacă nu ești un om autentic. Să fim oameni dar nu lumești. Preoția trebuie privită ca o floare aleasă; aleasă de Dumnezeu pentru a ne fi oferită gratuit. În fața acestui dar deosebit, atitudinea celui ales trebuie să fie de căință iar în suflet lui trebuie să existe simțământul nevredniciei în fața acestei chemări extraordinare.

Pe parcursul exercițiilor spirituale, seminariștii au încercat, fiecare după puterile sale, să respecte tăcerea, pentru a trăi meditațiile cât mai profund și, în liniște, fiecare să își frecventeze propriul suflet. La finalul fiecărei zi de meditație, seminariștii împreună cu formatorii, au urmărit câte un film cu tematică religioasă, acestea amplificând trăirile interioare necesare unui drum de căință și de îndreptare. Spovada, rugăciunile și Liturghia au fost nelipsite în aceste zilele, iar cuvântul evangheliei, cât și învățăturile extrase din aceasta, ne-au fost prezentate de părintele Cristian Barta cu o profunzime care ne-a adâncit și mai mult în misterul lui Dumnezeu. La sfârșitul exercițiilor spirituale, părintele rector i-a oferit Crucea Jubiliară, ca semn de recunoștință și prețuire pentru disponibilitatea permanentă arătată în formarea intelectuală și spirituală a seminariștilor orădeni.

În încheiere, se cuvine să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să trăim o experiență atât de profundă înainte de învierea Fiului Său. Mulțumirile noastre se îndreaptă și spre părintele Cristian Barta, cât și spre părintele paroh Augustin Albert, împreună cu surorile și credincioșii care l-au ajutat.

Gabriel Pintea, student anul II
via SeminarOradea.ro

imagine

imagine

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia