Arhiepiscopul greco-catolic Ioan Ploscaru, omagiat la Lugoj

Sursa: “Ziua de vest” 17 noiembrie 2011
Articol semnat de Toni Boldureanu

ploscaru_ioan.jpgÎn acest an se împlinesc 100 de ani de la naşterea celui care a fost arhiepiscop emerit Ioan Ploscaru (19 noiembrie 1911 – 31 iulie 1998), fost episcop al Eparhiei Române Unite Greco-Catolice de Lugoj şi mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste timp de 15 ani. Cu această ocazie, sâmbătă, 19 noiembrie, la Lugoj vor avea loc mai multe manifestări dedicate centenarului ÎPSS Ioan Ploscaru. La ora 16,15, PS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, se va reculege la mormântul ÎPSS Ioan Ploscaru, din Cimitirul greco-catolic de pe strada Făgetului. Manifestările omagiale vor continua, de la ora 16,45, la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din centrul Lugojului, unde, după rugăciunea Sfântului Rozar, despre personalitatea ÎPSS Ioan Ploscaru va vorbi drd. Sergiu Soica. Sfânta Liturghie arhierească va începe la ora 17,35 şi va fi pontificată de PS Alexandru Mesian, după care va avea loc un parastas, la care cuvântul omagial despre ÎPSS Ioan Ploscaru va fi prezentat de conf. univ. pr. dr. Ioan Mitrofan.

articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia