Cladirea Colegiului „Inochentie Micu Klein” din Blaj, retrocedata Bisericii Greco-Catolice

România liberă, 14 iulie 2006

Imobilul in care functioneaza al doilea liceu ca marime din judetul Alba, Colegiul "Inochentie Micu Klein" din municipiul Blaj, va fi retrocedat vechilor proprietari, respectiv Bisericii Greco-Catolice. Inspectorul scolar general Cornel Sandu a declarat ca institutia pe care o conduce a fost anuntata recent ca spatiul in care functioneaza unitatea de invatamant va fi inapoiat greco-catolicilor, in urma unei decizii favorabile a Comisiei Nationale de Retrocedare.

Aproape toate spatiile in care functioneaza scoli, revendicate

Potrivit sursei citate, in Blaj toate scolile si liceele, cu cateva exceptii, sunt cerute spre restituire de catre Mitropolia Bisericii Romane Unite cu Roma. Sandu a explicat ca Mitropolia de la Blaj are toate sansele sa castige in instanta imobilele.

Totodata, ISJ a inceput demersurile pentru obtinerea unor fonduri de peste doua milioane de euro de la Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru construirea unui campus scolar in acest oras, unde sa fie mutate scolile si liceele ale caror sedii sunt revendicate. Acesta ar urma sa cuprinda sali de clasa si amfiteatre, un internat, o cantina, o sala de sport, precum si un imobil cu garsoniere pentru profesori.

Imobilul care gazduieste in prezent Colegiul National "Inochentie Micu Klein" a fost construit in 1924, institutia fiind deschisa in 1929. Intre 1929-1948, aici au functionat Liceul de fete "Sfanta Ecaterina" si Liceul de baieti "Sfantul Vasile cel Mare", iar in 1948 ambele unitati de invatamant au fost desfiintate. In cladire a continuat sa functioneze Scoala Normala (pedagogica) de fete, iar din 1954 si Scoala Medie Mixta.

In 1977, aici a fost infiintat Liceul Industrial cu profil mecanic, electrotehnic, scoala profesionala si de maistri. Din toamna anului 1998 a luat fiinta Colegiul "Inochentie Micu Klein", una din cele mai mari unitati de invatamant din judet. Unitatea de invatamant are in prezent peste 1.000 de elevi.

Greco-catolicii cer spre retrocedare si o parte din Campia Libertatii

In municipiul Blaj, Mitropolia Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco – Catolica, a depus notificare pentru retrocedarea si a unei suprafete de teren de 4,2 hectare, in care se regaseste si ansamblul Campia Libertatii, pe care sunt amplasate 24 de busturi ale unor personalitati ale istoriei si culturii romanesti.
Locul are o importanta simbolica foarte mare pentru romanii din Transilvania.

La 3/15 mai 1948, aici s-au adunat aproximativ 40.000 de oameni intr-o Mare Adunare Nationala. Atunci a fost adoptat un program de revendicari democratice, participantii scandand "Noi vrem sa ne unim cu tara!".

De altfel, majoritatea constructiilor publice din Blaj ar urma sa fie retrocedate Bisericii Greco-Catolice. Potrivit primarului orasului, Simion Bacila, exista notificari pentru 90-100 de imobile.

Un articol de Dorin Timonea


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Nu se pot exprima aici opinii.