„Deşteaptă-te, române!”, Olimpiada şi curajul mândriei noastre naţionale

Sursa: ziarul “România liberă”, 16 august 2012
Autor: PS Mihai Frățilă

Am sărbătorit recent darul unei cărţi, mai presus de mofturile scriitoriceşti ale momentului tulbure pe care-l trăim, la publicarea recentă a unei variante manuscrise a Jurnalului lui Nicolae Steinhardt. Am putut contempla astfel un text rescris din memorie după pierderea temporară a primului jurnal, devenit legendă mult mai târziu, prin publicarea sa din 1990. Deunăzi, acest jurnal, extaz mirabil al unui suflet consumat de fericirea posibilă, pe care Dumnezeu continuă să o ofere în locuri unde nimeni nu o caută, mi‑a sugerat mai mult ca oricând tragismul acelei frumuseţi, aproape intangibilă, pe care am sperat-o în decembrie 1989, crezând că ne-am eliberat de spectrul dictaturii. Eliberare căreia i-a lipsit, din păcate, şi exorcizarea necesară, care s-a tot îndepărtat în anii care au venit, pe nesimţite şi negândite. Şi chiar de speram ca într-o bună zi comunismul să se cureţe dintre noi, cu toate că întârzia să o facă, credeam că atunci când o va face va părăsi definitiv scena conştiinţelor noastre.

Ei, bine, lucrurile au fost mai complicate și, după intrigi repetate cu serioase lovituri de situații, romanul tranziției românești își desfășoară încă acțiunea. Au trecut mai bine de douăzeci de ani și Jurnalul fericirii lui Nicolae Steinhardt, iarăși și iarăși, ne surprinde ca la liturghie, nepregătiți. În primul rând pentru că n-am înțeles ce soi de otravă ne-a intoxicat până în 1989 și am ajuns, precum sclavii evrei ieșiți din Egipt, să regretăm în mod perfect sacrileg ceapa oferită gratuit robilor care clădeau templele păgâne în fibra intimă a propriului lor sânge. Apoi, fiindcă nimeni și nimic nu poate clădi răul pe minciună fără să caute să îngâne cu orice preț luciditatea adevărului din conștiințe.

articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia