Dosarul cultelor din România: Biserica Română unită cu Roma

Adevărul, 2 iunie 2006

În secolul al XVII-lea, condiţiile politice au favorizat unirea cu catolicii a unei părţi a românilor de credinţă creştin-ortodoxă. Aceştia au reuşit să-şi salveze astfel identitatea ca neam şi, în timp, să obţină chiar nişte drepturi. În anul 1697 a fost convocat un sinod la Alba Iulia, al cărui organizator a fost mitropolitul ortodox Atanasie  Anghel. În cadrul sinodului au fost declarate patru principii pentru a fi posibilă unirea cu Vaticanul: recunoaşterea supremaţiei Papei, existenţa purgatoriului, filioque şi împărtăşirea cu pâine nedospită (azimă). Prin acest act, românii greco-catolici urmau să aibă aceleaşi sărbători, să-şi păstreze ritualul ortodox, iar organizatoric să-şi aleagă, prin sinod, episcopii care urmau să fie recunoscuţi de Roma. Aceste drepturi au fost confirmate prin două diplome ale împăratului, dar nu şi respectate întru totul. După realizarea unirii, mitropolitul Atanasie a fost confirmat, dar numai ca episcop. Au urmat nenumărate neînţelegeri cu ortodocşii, iar mitropolitul Atanasie a fost excomunicat. Un episod tragic a fost acela în care, pentru aplanarea unor conflicte şi înăbuşirea revoltelor în Transilvania, a fost trimis generalul austriac Bucov. Făcând exces de zel, acesta a distrus efectiv multe biserici şi mănăstiri ortodoxe. Pe de altă parte, rolul cultural al preoţilor şi ierarhilor greco-romani este de necontestat. Având posibilitatea să facă serioase studii la Roma, o dată întorşi în Ardeal, aceştia au dus o continuă luptă pentru păstrarea identităţii naţionale. Iată doar câteva dintre personalităţile Bisericii Greco-Catolice care au contribuit şi luptat pentru drepturile românilor: episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein, Gheorghe şincai, Petru Maior, Samuel Micu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian. Cele două biserici au luptat împreună în momentele grele, astfel încât numai conlucrarea lor a putut aduce roade în cazuri precum Revoluţia de la 1848, lupta memorandiştilor sau Unirea de la 1918. Întrucât, după unire, peste 7% din populaţia ţării era constituită din greco-catolici, în Constituţia din 1923 se spunea: "Biserica Ortodoxă Română este biserica dominantă, iar cea greco-catolică are întâietate faţă de celelalte culte". În acest mod, ambele biserici aveau să fie declarate biserici naţionale. Venirea comuniştilor a însemnat interzicerea bisericii unite. Foarte mulţi dintre preoţii şi ierarhii acesteia au făcut închisori grele pentru credinţă. Unii au şi sfârşit în închisoare. Abia după 1989 Biserica Unită şi-a recăpătat drepturile, iar de curând a fost ridicată la rang de mitropolie.

Articolul integral


 
Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului.

Comentarii



Nu se pot exprima aici opinii.